Eroismul nu inseamna imprudenta.

Acum 2 saptamani un nebun incerca sa arunce in aer un amfiteatru plin de studenti ce urmau sa sustina lucrarea de diploma. Chiar in ziua respectiva ma aflam la universitate. Desi prima data am luat totul ca pe o gluma, spre seara mi-am dat seama ca un astfel de om ar putea intra intr-o zi si in sala de curs unde eu predau. Vedeam la stiri cum unul sau doi studenti l-au imobilizat si cum profesorul se oferise sa ramana ostatec in schimbul eliberarii tuturor celor aflati in incapere si ma gandeam cum or fi luat deciziile astea. Pe moment, evident, dar manati de ce? De idealuri inalte, de dorinta de conservare, de dorinta de a fi mediatizati. Nu credeam ca vreunul dintre aceste motive ar fi fost suficient de simplu pentru a fi gandit in momentul respectiv. Trebuie sa fi fost altceva, ceva ce declansase un impuls de moment. Dar ce?

Ei bine, aveam sa aflu weekendul ce tocmai s-a incheiat. Niciodata nu mi-am imaginat ca voi ajunge sa salvez pe cineva dintr-o situatie critica. Am citit despre oameni care s-au pus in fata pericolului pentru a-i salva pe ceilalti si nu am putut decat sa privesc admirativ catre ei, dar nu m-am gandit ca intr-o asemenea situatie as fi putut reactiona la fel. Pur si simplu nu credeam ca exista acea forta in interiorul meu care sa ma faca sa reactionez intr-o clipa si sa fac un lucru nesabuit pentru a-l salva pe celalalt. Practic, ma gandeam mereu ca trebuie sa-ti invingi instinctul de autoconservare pentru a avea asemenea reactii si mi se parea un lucru ilogic. Dar logica nu-i tot timpul in spatele actiunilor noastre, nu-i asa. Cred ca cel mai bun exemplu e dragostea, nu? 🙂

Dar iata cum s-a intamplat totul. Ma aflam la o piscina in aer liber. Una suficient de adanca in anumite parti pentru ca accesul sa fie permis doar celor care stiu sa inoate sau macar sa aiba angajat un salvamar (ce impropriu e termenul asta spre deosebire de englezescu lifeguard!). Chiar in momentul in care ma pregateam sa plec spre casa, la orele amiezei, in fata mea se petrece o scena, des intalnita de altfel in astfel de locuri. Un tanar incalzit probabil de soare mai mult decat trebuie, se gandeste sa faca o gluma proasta si o insfaca pe una din amicele sale cu care venise la plaja si se arunca impreuna cu ea in bazin. Ajunsi in apa, surpriza, in loc sa o ajute sa se mentina la suprafata, o impinge mai departe de el pentru ca nici el si nici ea nu stiau sa inoate. In disperarea de a se mentine la suprafata ea se agata totusi de el si de aici incepe cosmarul.

Evident, tanarul nu poate sustine greutatea amandorura si se duce la fund. Apuca sa iasa din nou dar iarasi este bagat la fund de domnisoara. Deja situatia devine serioasa. Incepe sa se zbata din ce in ce mai greu, isi pierde energia, suflul, iar ea si mai panicata il impinge din ce in ce mai mult in jos. Nu va imaginati ca aceste lucruri s-au intamplat pe parcursul a cateva minute. Totul a durat cam 7-8 secunde de la intrarea in apa.

De pe margine am privit totul ca pe o joaca initial. Nici nu m-am gandit ca un om care face asa ceva nu stie sa inoate si nici nu mi-am imaginat ca sub ochii mei 2 persoane riscau sa se inece intr-o piscina aproape plina si cu zeci de privitori pe margine. Primele 2-3 secunde nici n-am reactionat. Apoi am remarcat disperarea de pe fata tanarului si un sunet agonizant al unei rasuflari ce parca imi era cunoscuta (cand aveam 14 ani era cat pe ce sa ma inec in raul Moldova la 2 metri de mal cand am calcat intr-o groapa de balastiera). M-am ridicat in picioare de pe sezlong, am urmarit inca 2 secunde scena de pe margine, apoi am strigat la tipa sa-i dea drumul baiatului ca se ineaca amandoi, si am sarit. Deodata eram in apa langa ea, am apucat-o de mana tinanad-o cat mai departe de mine dar ea s-a agatat de gatul meu si am inotat apoi cu ea in spate catre zona mai putin adanca a bazinului timp in care tanarul a reusit sa se agate singur de bara de sustinere de la marginea bazinului.

In alte 10 secunde eram iar pe sezlong. Atunci am inceput sa ma gandesc de fapt la ceea ce se petrecuse. Atunci am realizat ca de fapt nu sunt cel mai bun inotator, ca am facut ceva ce nu mi-am imaginat vreodata ca voi face si ca inima dadea sa-mi sparga pieptul. OMG, ce-am facut? Asta imi era gandul care ma facea sa ma gandesc la cele mai negre consecinte. Daca ma trageau amandoi la fund, daca ma inecam eu in locul lor asa cum deseori s-a intamplat in astfel de cazuri, daca, daca, daca … Logica fusese invinsa intr-o clipa. Instinctul de autoconservare fusese dat uitarii pe loc de un sentiment pe care nu pot sa-l explic pentru ca nu prea am apucat sa-l constientizez. S-a intamplat si atat.

Acum, privind in urma realizez ca alaturi de mine, pe marginea bazinului, se mai aflau cel putin 10-15 persoane iar in apa erau cam tot atatia care ar fi putut interveni, insa nimeni n-a facut-o. E foarte probabil ca multi sa nici nu-si fi dat seama de pericolul in care se aflau cei doi. A fost o situatie oarecum similara cu povestea baiatului care striga „Lupul!”. Nimeni nu se gandeste ca cineva s-ar putea ineca intr-o piscina de 100 metri patrati si 2 metri adancime intr-o zona izolata intr-un capat. Poate ca ar fi reusit intr-un final sa se apuce de bara de protectie singuri, nu se stie, poate ar fi sarit altcineva … dar ceva m-a facut pe mine sa sar si asta ma pune pe ganduri. Nu regret c-am facut-o, dar nici nu pot sa spun ca nu mi-e groaza de ce s-ar fi putut intampla daca nu reuseam sa-i despart si sa o duc pe ea spre zona mai putin adanca.

Singurul lucru pe care pot sa-l spun e ca probabil adrenalina te face sa reactionezi in modul cel mai neasteptat posibil. Probabil asta i-a manat si pe cei care au imobilizat „teroristul” de la Universitatea Tehnica Gh. Asachi din Iasi, probabil asta ii mana pe cei mai multi dintre cei care isi pun viata in pericol pentru a-i ajuta pe altii. Dar, langa adrenalina isi face mereu loc imprudenta. De cele mai multe ori adrenalina te face sa uiti de consecintele faptelor tale si de aici apar tot felul de accidente. Din acest motiv casierii de la banci sunt instruiti sa nu faca pe eroii si sa le dea jefuitorilor banii, distragandu-le atentia in timp ce apasa un simplu buton de panica. Tot din acest motiv salvamarii sunt instruiti sa se salveze pe ei insisi inainte de a salva victima.

Prin urmare, a fi erou nu e un lucru deosebit. Cred ca ne sta in fire tuturor sa facem acest lucru. A fi insa rational in timpul actului de salvare cred ca e un lucru deosebit. A elimina imprudentele si a-ti canaliza fluxul de adrenalina in asa fel incat sa te pui pe tine pe primul loc este cu adevarat esenta eroismului. Suna foarte egoist ceea ce spun acum dar a fi irational nu inseamna a fi erou, inseamna pur si simplu a fi idiot. Da, stiu, e nobil sa-i salvezi pe altii si lumea te va ridica in slavi dar pana la urma ai esuat in cel mai important obiectiv al vietii, scopul principal pentru care existi si anume acela de a supravietui.

Concluzia mea: Nu fi erou doar pentru ca te mana adrenalina, fii erou atunci cand iti poti stapani impulsurile si cand poti elimina imprudentele. Nu esti responsabil pentru prostiile pe care le fac altii iar daca vrei sa-i ajuti in momentele cand gresesc, fa-o punandu-te pe tine pe primul loc.