Acum mai bine de doua saptamani am primit de la prietenii de la F64Studio un Fuji X20 pentru testare. L-am tinut timp de 5 zile in care l-am pus la treaba si am ramas placut impresionat. Sigur, fiind al doilea aparat de la Fuji pe care il testez luand in calcul faptul ca anterior am testat un Fuji X100s, as putea sa spun ca nu sunt la fel de fermecat. Dar pur si simplu cele doua nu pot fi comparate. X20 este un aparat compact adresat unui alt segment de public, un aparat perfect pentru vacante si mai ales pentru fotografii ocazionali. E un point and shoot cu performante notabile dar nu se poate compara cu un X100s.
Totusi, mie mi-a placut mult. Avand in vedere ca detin si competitorul sau direct de la Nikon, adica Coolpix P7800, am putut remarca rapid plusurile si minusurile lui X20. Si sunt mai multe plusuri decat minusuri. Sigur, Nikonul are mai multe controale, se apropie mai mult de aparatele DSLR din punctul acesta de vedere, are ecran rabatabil si zoom mai mare dar Fuji are vizorul optic care face toti banii si sta mult mai bine la capitolul culori. Dar hai sa vedem impreuna cateva lucruri interesante care m-au impresionat la Fujifilm X20.
In primul rand imi place vizorul optic cu senzor de prezenta. Asta inseamna ca atunci cand duci aparatul la ochi se activeaza acest vizor automat, spre deosebire de alte aparate la care trebuie facut switch-ul prin apasarea unui buton ceea ce consuma timp suplimentar. In al doilea rand mi-a placut zoom-ul pe inel. Cu toate ca e un aparat compact si te-ai astepta ca zoom-ul sa fie actionat printr-un buton, cei de la Fuji au mers pe varianta inelului ceea ce e foarte comod pentru cineva care foloseste in mod frecvent DSLR-uri. Un minus mi se pare modul in care aparatul porneste, tot prin rotirea inelului de zoom ceea ce il face mai incet. De asemenea, un minus al zoom-ului actionat manual pe inel, este faptul ca obiectivul nu se retrage atunci cand aparatul intra in standby. O alta problema ar fi utilizarea concomitenta a vizorului optic si a zoom-ului pe inel pentru ca daca nu manevrezi inelul din partea inferioara, risti sa-ti vezi degetele, obturandu-ti cadrul. Totusi, nu trebuie sa va lasati pacaliti, chiar daca prin vizorul optic va vedeti degetele sau chiar partea finala a obiectivului, acestea nu vor aparea si in fotografie. 🙂 In al treilea rand ar fi senzorul X-trans, mult mai mare ca la alte compacte care il ajuta sa obtina performante foarte bune.
Controalele mi-au placut mai mult decat la X100s, butoanele sunt mai apropiate de controalele unui DSLR din gama entry level si eu le-am gasit mai usor. In plus butonul Q care iti permite sa intri rapid in setarile cele mai comune este foarte util iar modificarile ISO sau ale aperturii se pot face facil cu ajutorul rotitei din partea posterioara a aparatului. Aparatul dispune de reglaje manuale facile dar nu stiu cati dintre cei care-l vor folosi le vor gasi utile, avand in vedere categoria in care se incadreaza. Personal l-am tinut pe A (aperture priority) pentru ca in modul Manual reglarea parametrilor dureaza prea mult si risti sa pierzi cadrul dorit.
Obiectivul luminos (f2 la 28 mm si f2.8 la 112 mm) il ajuta mult pe partea de portretistica, ajutand la obtinerea unui bokeh destul de bun pentru o compacta. Din pacate nu este un aparat foarte rapid si asta se simte. Dispune insa de stabilizare a imaginii si atunci cand folosesti zoom-ul e de ajutor, mai ales de la f7 in sus. Personal, l-am folosit mai mult pentru street photography si nu prea mult pentru portrete si se descurca bine chiar si la f11. La crop-uri chiar si de 100% descoperi o claritate buna a imaginii si poti urca ISO chiar si pana la 800 fara sa apara foarte mult zgomot.
Ca forma si dimensiuni, e un aparat foarte placut si potrivit pentru cei care isi doresc dimensiuni reduse si calitate buna spre ridicata a fotografiilor. E un aparat perfect pentru vacante, city-break-uri sau alte calatorii in care vrei sa calatoresti cu putine bagaje. Imi place foarte mult designul, X20 pastrand linia clasica a aparatelor din gama X de la Fuji. Din pacate are si un mare minus pe care il gasesc destul de stresant, si anume autonomia. Bateria nu tine prea mult, si e bine sa ai una de rezerva daca pleci la drum si stii ca nu ai acces la prize. Din fericire, incarcatorul e mai bine gandit decat la X100s, nu mai are bucata aceea de plastic stupida care sa tina bateria la locul ei. Totusi, desi bateria tine putin, timpul de incarcare nu e scurt deloc. Din punctul acesta de vedere, Nikon-ul meu performeaza mult mai bine. Bateria e mai mare, tine mai mult si se incarca mult mai rapid.
Despre calitatea fotografiilor nu am sa vorbesc foarte mult. La fel ca si fratele sau mai mare X100s, sta foarte bine pe partea culoare. Se simte insa ca nu e aceeasi performanta. Totusi, la ISO mic se descurca admirabil, zgomotul fiind destul de redus chiar si la ISO 800, asa cum am mai precizat. Senzorul de dimensiuni mari il ajuta mult si de asemenea obiectivul luminos. N-am filmat cu el nimic, pentru ca nu obisnuiesc sa filmez cu aparate de fotografiat. Am folosit insa blitz-ul si se descurca binisor pe distante mici.
Mai jos aveti cateva fotografii trase cu Fuji X20 in decursul a 3 zile in care am hoinarit pe stradute laturalnice ale Iasului in cautarea unor subiecte interesante. Ramane sa hotarati voi daca le-am gasit sau nu. 🙂
Razvan Tescu a zis
cat de bine arataaa <3 asa retro ca un Zenit E
Adrian Monoranu a zis
You gotta love it! 🙂