Atitudinea precede comportamentul.

Mai oameni buni! Sunt satul pana peste cap sa tot aud ca nu ii invatam nimic pe studenti la facultate. Ca toti ies nepregatiti, ca nu stiu sa faca nimic, ca au pretentii mari in raport cu gradul lor de pregatire si ca universitatile sunt de vina. Dati-mi voie sa va reamintesc insa un lucru simplu si inainte sa trageti concluzia ca vreau sa arunc mata moarta in curtea altuia, incercati sa va uitati in propria curte, mai ales daca aveti copii.

Cel putin 60% dintre studentii cu care ma intalnesc nu stiu exact de ce au venit la facultatea la care studiaza. Si luati aminte faptul ca eu ma intalnesc cu toti in anul 2, niciodata n-am avut ore la anul 1. Habar n-au ce vor sa faca dupa ce termina facultatea, asta ca sa nu mai spunem ca o buna parte nici nu-si doresc sa fie acolo, in banci (drept dovada si faptul ca prezenta la ore este foarte mica). Si eu ma lupt cu ei pentru a le trezi interesul pentru o materie cu aplicatii practice pe care ei le vad in jurul lor zi de zi, o materie la care in trecut prezenta la ore era de 80% dintre studenti si gradul de promovare era de 75-80% de asemenea.

Anul acesta, dar si anul anterior, la testul de la finalul semestrului am avut aproape 30% dintre note sub 3, o pleiada de 4 si 5, cativa de 6 si 7 iar 8, 9 si 10 au fost cazuri izolate, probabil posibil de numarat pe degetele de la o singura mana. Asta in conditiile in care si prezenta la curs a fost de 15-20%. Dupa ce am terminat de evaluat lucrarile lor, am stat si m-am gandit cati au citit cu adevarat cursurile pe care trebuiau sa le citeasca. Cati au invatat?

De fapt problema nu e nici pe de parte una de comportament, ci una de atitudine. Atunci cand nu iti doresti sa inveti, cand crezi ca a deschide cartea e o povara si in unele cazuri o prostie, e normal ca nu vei invata. Pentru ca atitudinea precede comportamentul in cele mai multe dintre cazuri. Din pacate atitudinea se formeaza in timp si cand studentii ajung la facultate, atitudinea lor vis a vis de invatat e deja formata in cele mai multe din cazuri si foarte greu de modificat. Iar daca nici nu si-au dorit sa vina la facultate, si sunt pur si simplu impinsi de la spate de parinti, atunci treaba e grava.

Pierd in fiecare an cel putin 2-3 cursuri puse cap la cap cu povesti care aparent nu au nicio legatura cu materia predata, tocmai pentru a le schimba atitudinea, pentru a-i motiva sa deschida cartea, sa citeasca, sa inteleaga ca invatatul inseamna dezvoltare intelectuala, ca nu e altceva decat exercitiu si ca meseriile care se fura nu sunt cele pentru care vii la facultate. Nu vreau sa desconsider nicio astfel de meserie, dar cred ca poti „fura” de la un zugrav, cizmar, hair-stylist, electrician sau tamplar, dar nu si de la un contabil, un informatician, un marketer sau un finantist. Cum la fel de bine nu poti fura nici de la un medic, de la un inginer etc. Meseriile acestea se invata prin studiu si asta face diferenta intre a fi intelectual si a fi un mestesugar.

Ni se reproseaza adesea faptul ca le impuiem capul studentilor cu teorie si ca le lipsesc abilitatile practice. Am spus-o si o mai spun, scoala nu formeaza abilitati, ci deschide drumul catre cunostinte. Abilitatile se formeaza prin stagii de practica bine alese, nu la firmele parintilor, matusilor sau unchilor unde se freaca menta (nu in toate cazurile, ca mai sunt si studenti pe care parintii ii pun la treaba de le merg fulgii, si bine le fac pentru ca stiu ca numai asa se formeaza abilitatile).  Sigur ca si profesorii trebuie sa se puna la punct cu zona de abilitati pentru a putea ghida studentii catre activitatile care ii pot ajuta sa se dezvolte pe linia aceasta, iar aici avem o problema. Sistemul de invatamant actual motiveaza profesorii sa se dezvolte mai degraba ca cercetatori iar asta consuma mult timp si produce o indepartare a acestora de zona aplicativa, practica, si uneori chiar de zona didactica. Aici trebuie sa ne facem mea culpa si sa incercam sa schimbam ceva. Mata moarta e la noi si incepe sa miroase.

Si totusi, ce e de facut? Cum putem rezolva problema aceasta a „lipsei de pregatire” a absolventilor. Cred ca va dati seama ce-o sa spun. Trebuie sa lucram la atitudine, sa incercam sa le inducem „dragostea” pentru invatat. Sa ii facem sa inteleaga ca studiul nu trebuie sa fie un dusman si ca invatatul e cool pentru ca e mai fain sa fii cult decat incult. Din pacate schimbarile acestea sunt greu de facut la momentul in care tinerii ajung la facultate. Schimbarea trebuie facuta inca de la varste fragede, de cand copilul invata sa citeasca. Trebuie incurajat, motivat sa se dezvolte intelectual, nu doar pe zona de aptitudini. Se face mare tam-tam acum cu atelierele practice in care copiii deprind tot felul de „mestesuguri” dar se ignora sau se minimalizeaza activitatile de dezvoltare intelectuala.

Cei care sunt de-o varsta cu mine isi amintesc de „Casa Pionierului”, actualmente Clubul Copiilor. Mergeam acolo la un curs de informatica. In acelasi timp am frecventat si un cerc numit „Prietenii naturii” unde faceam excursii si invatam „live” despre natura: ape, munti, flora, fauna etc. Alti colegi de-ai mei mergeau la aero-modele, navo-modele, pictura, sculptura, carting etc. Fiecare invata ceva, dar daca stau si trag linie la final, va garantez ca noi astia care mergeam la info ne-am dezvoltat intelectual mai mult in timp. Eram stimulati intelectual, eram determinati sa gandim, sa ne informam, ni se trezea interesul pentru cunoastere, ne doream sa stim sa facem mai mult. Si creierul era antrenat in modul acesta, cerea de „mancare”, asa ca ajungeam acasa si citeam.

Am invatat din fiecare carte pe care am citit-o cate ceva pentru ca le citeam ca sa ma dezvolt. Nu era doar entertainment, chiar daca citeam Ciresarii sau Toate panzele sus. Invatam geografie, istorie, fizica, chimie si multe altele, pentru ca stiam sa triez informatia si pentru ca in acelasi timp invatam si la scoala. Faceam asocieri, intelegeam de ce lucrurile se intampla asa, imi dezvoltam logica. Si cand terminam o carte, imi doream sa incep alta. O sa spuneti ca lucrurile s-au mai schimbat, si ca acum cartile au cazut in desuetudine, ca exista alte canale de informare cu care copiii pot intra in contact. Exista Discovery, National Geographic si History Channel si multe multe site-uri pe net de unde se poate lua informatia. De acord, dar cat de controlate sunt sursele acestea. Cate prostii vad copiii in pauzele publicitare, cate dintre reportajele respective contin si balarii comerciale care nu dezvolta ci mai degraba distrag atentia, cate sunt plictisitoare chiar si pentru voi adultii, daramite pentru copii?

Nu va plac cartile? Puneti-le in mana copiilor un Kindle sau orice alta tableta cu acces doar la zona cu carti. Lasati-i sa citeasca singuri, de la povestile cu zmei si printese pana la cartile de aventuri, lasati-i sa descopere, sa vina sa va puna intrebari, incurajati-i sa mearga mai departe la alte carti pentru a gasi raspunsurile si incet, incet o sa le formatii cea mai de pret atitudine dintre toate: aceea de a valoriza invatatul, de a-si dori sa se dezvolte. Orientarea catre cunoastere inseamna progresul societatii si trebuie sa ne trezim din amorteala asta stupida. Suntem manipulati zi de zi si din pacate le transmitem celor tineri aceasta manipulare. Ii indobitocim, le citim noi povestile, le punem filme dublate in romana chiar daca au 9-10 ani, in loc sa-si stimulam sa citeasca, le oferim toate raspunsurile pe tava, in loc sa-i directionam catre alte surse de informare si ii obisnuim sa fie niste asistati.

Nu e de mirare ca atunci cand ajung in fata mea la facultate, toti se asteapta ca eu sa fiu detinatorul adevarului absolut si ma trateaza ca pe singura sursa de informatii. Dragi studenti, profesorul nu e popa de la biserica, nu ma confundati doar pentru ca am barba. La scoala nu merge treaba aia cu „crede si nu cerceta” ci e taman pe dos. Puneti mana si cititi, provocati-ne la discutii, dati-ne adevarate batai de cap, si daca uneori ne facem cruce, sa stiti ca nu suntem popi, ci doar ne minunam de ce va iese pe gura. Si in incheiere iata 2 exemple relevante.

1. Student la examen: Doamna profesoara, pot sa iau alt calculator ca al meu e defect.

Profesoara: Da, sigur, uite ti-l dau pe al meu.

Studentul (dupa 2 minute): Imi pare rau, si al dvs. e defect. Incerc sa inmultesc 0,3 cu 1 si imi da rezultat tot 0,3, ceea ce e gresit.

Profesoara: Pai cum e gresit?

Studentul: Pai nu ar trebui ca orice numar inmultit cu 1 sa dea tot 1?

Profesoara: ……..

Concluzia: Eheeee, cate intrebari sunt aici … Cum ai luat bacalaureatul daca iti trebuie calculator sa inmultesti 0,3 cu 1? Daca esti convins ca orice numar inmultit cu 1 da tot 1, atunci pentru ce mai ai nevoie de calculator?

2. Profesor: Ce scrii ma acolo pe foaia aceea?

Student: Mi-a dat doamna profesoara sa scriu de 100 de ori cuvantul „influenteaza” ca l-am scris gresit in proiect.

Profesor (uitandu-se mai atent pe foaia studentului): Pai si tu tot gresit scrii? Nu se scrie influienteaza, ci influenteaza, fara i.

Student: Nu-i adevarat, doamna profesoara ne-a zis asa.

Ceilalti studenti ii spun ca nu e asa, ca a inteles el gresit. Dar …

Profesor: Bun, daca nu ma crezi pe mine, hai sa consultam dexonline. Scoate telefonul si acceseaza site-ul, scrie cuvantul si ii arata negru pe alb „influenteaza”.

Student: Nu stiu ce sa zic, eu fac cum mi-a zis doamna profesoara. Si continua sa scrie „influienteaza” pana la 100.

Alaturi de studentul in cauza, o studenta care asista la intreaga discutie, scrie exact la fel ca el mai departe.

Concluzia: Macar daca iei profesorul ca principala si unica sursa de informare, fii naibii atent la ceea ce spune. Dar intreaba-te din cand in cand: Daca totusi profesorul nu are dreptate?