Cateodata se intampla!

Daca ar fi fost sa ma exprim in spiritul vremurilor cred ca titlul potrivit pentru articolul acesta ar fi fost „#csf #naicsf”. Pentru ca intr-adevar cateodata nu ai ce sa faci. Pur si simplu se intampla. Lucrurile stau in felul urmator. Weekendul ce tocmai s-a terminat am tras o fuga pana la Boroaia, in judetul Suceava (pentru neinitiati :)) ) sa-mi vad parintii, nepotul si alte rude indepartate pe care nu le vad decat pe la pomeniri, nunti sau alte evenimente de gen. Si m-a pus pacatul sa ma bag si eu sa dau cu piciorul intr-o minge. Eu care nu ma duc la fotbal pentru ca mi-e frica de accidentari, eu care incerc sa ma pazesc de tot felul de pericole de gen pentru ca pur si simplu am oroare de spitale si in principiu de ideea de a fi bolnav, imobil etc.

Sa nu va inchipuiti ca m-am bagat la un joc de fotbal. A fost doar o incercare nefericita de a dribla in joaca un nepot. Si s-a produs nenorocirea. Am dat mingea pe langa el si apoi m-am impiedicat de un smoc de iarba dupa care am plonjat direct cu fata spre pamant. Si in momentul acela am realizat ca a cadea atunci cand esti adult e total diferit fata de cand esti copil. Pentru ca brusc realizezi ce urmeaza sa ti se intample iar acea fractiune de secunda pana te lovesti de pamant devine interminabila. Nu-i ca si cum ai timp sa te gandesti cum sa cazi, cum sa minimezi consecintele cazaturii sau mai stiu eu ce chestii logice. Doar ca stii ca urmeaza sa fie dureros!

M-am rostogolit pe o parte din dorinta de a nu ajunge direct cu fata de pamant si am cazut cu mana sub mine, cotul drept intrandu-mi in coaste. Pentru o secunda n-am avut aer dar apoi mi-am revenit si incetisor m-am ridicat. Si din nou diferenta mare intre experienta pe care o ai atunci cand esti copil si cea de adult. Walk it off nu mai merge pentru ca acum incepi sa constientizezi ce tocmai ti s-a intamplat, la un alt nivel. Te gandesti la coaste rupte, la ambulanta, la unitatea de primiri urgente, la doctori care n-au timp de tine daca nu prezinti semne vizibile de sfarsit, la ideea de a fi imobilizat la pat, la faptul ca pierzi oportunitati si tot asa mai departe. Si totul se intampla in cateva secunde pana te ridici de jos si incepi sa simti ca totusi poti respira si ca e posibil sa nu fie chiar asa de grav.

Doua zile mai tarziu, dupa ce am ajuns intr-un final si pe la urgente pentru o radiografie si am aflat ca nu am nimic rupt sau fisurat (pentru ca le multumesc Madalinei si Georgianei), inca ma simt o durere puternica atunci cand incerc sa ma intorc de pe o parte pe cealalta in pat, cand ma aplec si cand imi vine sa tusesc. Si ma rog sa nu imi vina sa stranut pentru ca probabil ar fi crunt. M-am inecat seara trecuta cu ceva si am tusit de 3 ori. Grav! Azi insa sunt ok, pot sa rad, sa merg pe scuter, sa stau un pic aplecat. Dar inca ma simt rau si ma gandesc cu groaza la ce putea fi. Si imi vine in minte doar acel #csf #naicsf.

Altora li se intampla lucruri mai urate si chiar nu le pot controla. De pilda lui Cristiano Ronaldo aseara. Ce-o fi fost in sufletul lui numai el stie … dar cateodata se intampla. 😐 Important e sa te ridici de jos si sa mergi mai departe.

Photo credit: www.theindependent.co.uk