De ce nu se reformeaza invatamantul romanesc? Pentru ca nu se incepe de unde trebuie. Reforma trebuie inceputa de la nivel universitar, nu de la nivel pre-scolar asa cum s-a inceput intotdeauna la noi. Pai nu cumva cei care pregatesc dascalii ar trebui sa fie primii care sa se schimbe? Si cine sunt aceia daca nu noi, cadrele universitare. Doar ca noi stim mai bine si nu vrem sa ne schimbam. Pentru ca noi suntem reprezentantii cei mai infocati ai dictonului „magister dixit”. Fie ca ne place sau nu sa credem, filosofia nascuta pe spatele acestui dicton ne gadila orgoliile si ne face sa fim mai puternici.
Dar nu numai acesta este motivul lipsei de reforma in educatie. Mai contribuie si acelasi motiv pentru care nu avem reforma in general in Romania. Pentru ca multi romani nu isi doresc cu adevarat reforma. Sunt o groaza de parinti in Romania care se ghideaza dupa principiul „parentem dixit”. Si asta pentru ca ei stiu mai bine. Si daca acesti parinti au fost educati intr-un sistem construit pe dictonul „magister dixit” e normal. Mai mult, sunt o sumedenie de parinti carora nu le pasa de educatia copiilor. Nu cred ca e responsabilitatea lor, asa ca ii trimit la scoala si nu se mai intereseaza de ce se intampla acolo. Scoala era grea si pe vremea lor, probabil asa ar trebui sa fie si acum.
E ecuatia simpla a majoritatii care decide, dragi prieteni. Ganditi-va la cei care au castigat alegerile si la cine i-a votat. Sunt fix oamenii carora nu le pasa de reforma reala, ci de cei cativa lei in plus la pensie sau la salariu. De ce sa se schimbe educatia? Ce, ei nu au fost la scoala si au invatat si uite unde au ajuns. Stiu sa vorbeasca, sa socoteasca, sa dea buna ziua … ce mai vrei mai mult? Nu de educatie ai nevoie, ci sa-ti dea statul ceva. Servici, casa, ceva acolo pe tava la final. Si daca cineva mai iese si le spune „votati cu aia ca sa fie bine” nu e tot un fel de „politician dixit”?
Si asta ne aduce la al treilea motiv pentru care nu se schimba nimic. Nici in educatie, nici in alte domenii. Pentru ca romanii au nevoie de un „tatic” care sa le spuna ce sa faca. Si nu numai noi suntem in situatia asta. E un fenomen ciclic care apare peste tot in lume. Cand oamenii sunt dezorientati e usor sa apara unul care sa le spuna „let’s make America great again” si ei sa-l urmeze orbeste.
Sunt de părere că acest sistem deficitar nu va suferi o reforma radicală în următorii 10 ani. Dacă încercăm să găsim un vinovat, e greu. Nu există un singur vinovat pentru ineficienta acestuia, dar cu toate acestea nu discutăm despre cine, ce şi cum, ci despre ce se poate face. Exact cum s-a specificat în articol, dacă noi toţi nu ne dorim o schimbare, nu se va realiza nimic. Totul se realizează din dorinţa şi speranţă.
Mă uit la părinţii mei, au ajuns să se bucure când li se oferă 4-5 lei în plus la bonul de masă. Am ajuns să ne mulţumim cu atât de puţin, încât dacă ni s-ar oferi mai mult ne-am speria… Generaţia de faţă, a fost obişnuită să fie condusă cu toate că de cele mai multe ori s-a realizat intr-un mod eronat. Suntem exact ca în regia unui film, punem oamenii în scenă şi apoi facem teste de manipulare, de aranjare, de obţinere a unor reacţii etc. Tot ce facem acum este să jucăm în filmul lor şi nu al nostru. Finalul acestuia îl vedem şi-l simţim în fiecare zi. Dar ne resemnam repede, nu? Stim ca nu se va schimba nimic si de ce sa ne mai implicam?
Legat de școală.
Am aceeași opinie: „top down„ și apoi „bottom up„. Altfel spus, prima dată ar trebui să se răspundă la întrebarea
„Ce probleme/cu ce situații se va confrunta omul la 20 de ani?„
Răspunsul la această întrebare ar ajuta să aflăm răspunsul la întrebarea „Ce trebuie să învețe omul pînă la 20 de ani?„
Răspunsul la această întrebare ar ajuta să aflăm răspunsul la întrebarea „Cum trebuie să arate manualele/curricula?„
Răspunsul la această întrebare ar ajuta să aflăm răspunsul la întrebarea „Cine trebuie să predea lucrurile alea?„
Spun asta pentru că „modelele/sistemele„ care au fost valable în ultimii 50 de ani sînt în moarte clinică: nu poți să fii pregătit pentru ce se va întîmpla în viitor doar pe baza experientelor unui trecut, să îi spun depășit: viteza schimbării este prea mare. Vrem nu vrem, conștientizăm sau nu, tehnologia ne-a schimbat și ne va schimba și mai mult. Carierele noastre nu vor mai fi „lineare„….Viața de astăzi este mai puțin „statică„ decît cea de acum 30-40 de ani.
Legat de „tătic„. Dacă ne uităm în istoria noastră, cu sinceritate și fără „patriotism de tarabă„ vom constata că întotdeuana am avut nevoie de un „tătic„. Chiar istoria care se predă la școală pune accent pe figurile emblematice, pe „eroi„. Nu au loc discuții „critice„.
Mai mult, ca popor, am dat dovadă de „unitate„ doar în cazul unor proiecte majore (Unirea mică și cea mare). Din păcate, în ultimii 27 de ani, nu am avut parte de un astfel de coagulant, pentru că nu a venit încă „tăticul„ cu acel „proiect„.