Ce-ti place sa faci e o intrebare la care din pacate multi romani nu prea au raspuns. Pentru ca, pur si simplu sunt foarte multi cei care nu si-au adresat-o lor insisi, iar atunci cand intrebarea vine din exterior, apare blocajul. Prea putini romani realizeaza care este cu adevarat pasiunea lor. Si prea multi fac o diferentiere abrupta intre job si pasiune. Scriam in postul anterior despre rolul pasiunii in alegerea primului job si cum ne influenteaza aceasta alegere mai departe cariera si viata in general. Articolul de astazi este o continuare fireasca a celui de acum 2 zile.
Am stat de vorba cu ceva romani in ultima vreme pe aceasta tema. De fapt le-am adresat aceasta intrebare, mai mult pentru a avea niste repere, dar si pentru a vedea cati dintre cei apropiati mie chiar stiu ceea ce le place sa faca. Si n-am fost deloc surprins sa aud tot felul de raspunsuri interesante, dar am auzit si multe raspunsuri de conjunctura, date doar de dragul de a nu ramane fara raspuns. Ceea ce nu am auzit deloc a fost raspunsul sincer „Nu stiu”.
Cand am adresat intrebarea „ce-ti place sa faci?” tinerilor cu varste pana in 25 de ani, am vazut multe ezitari si raspunsuri aruncate asa „ca sa fie”. E normal oare sa fie asa? Teoretic n-ar trebui, dar stim cu totii ca multe lucruri arata altfel in teorie decat in practica. Mai ales in Romania. Exista numeroase motive pentru care tinerii nu prea stiu ce le place sa faca. Unul ar acela ca in invatamantul din Romania nu conteaza ce-ti place sa faci, ti se cere sa performezi in mod constant la toate disciplinele pe care le studiezi. Al doilea ar fi acela ce nici parintilor nu prea le pasa ce vrei tu sa faci, si nici nu te incurajeaza in acest sens. De cele mai multe ori parintii decid pentru copii, inclusiv in ceea ce priveste alegerea facultatii de exemplu. Al treilea motiv ar fi legat de lipsa unor mentori care sa indrume copiii catre pasiuni, nu exista niciun fel de consiliere in acest sens, la nici un nivel. Si cred ca mai gasim si alte motive, puteti sa le lasati voi in sectiunea de comentarii.
Si totusi cum iti dai seama ce-ti place sa faci cu adevarat? Nu-i usor. Mie mi-a luat ceva timp sa ma hotarasc. Aproape vreo 30 de ani. Si tocmai pentru ca si eu, la fel ca multi altii, ma amageam cu tot felul de „pasiuni” surogat, ma motivam sa cred ca munca pe care o prestam era pasiunea de fapt, doar ca sa faca sens sa merg la serviciu. Pe mine m-a ajutat foarte mult o experienta pe care mi-am dorit-o enorm si care s-a dovedit a fi cu totul altfel decat ceea ce credeam. Am acceptat esecul si am inteles atunci ca sunt facut pentru altceva. Ceva ce era mai mult decat evident.
Am realizat atunci ca de fapt ceea ce imi place mie enorm de mult sa fac este sa vorbesc cu oamenii. Pentru ca viata m-a adus mereu in pozitia de a face asta, pentru ca ma simt foarte bine facand-o si pentru ca sunt si destul de bun la asta. Am analizat toate preocuparile pe care le am, apoi am masurat timpul pe care il dedic in mod voluntar acestor activitati. Si asta este concluzia la care am ajuns. N-a fost asa greu, o sa spuneti. E drept, n-a fost greu sa ajung la concluzia asta. A fost insa greu sa accept. A vorbi cu oameni. Nu pare o chestie foarte serioasa, nu-i asa? Tocmai aici e dificultatea.
E greu, mai ales daca te afli intr-un moment avansat in cariera. Si mai ales atunci cand constientizezi ca pasiunea ta n-are nici in clin, nici in maneca cu ceea ce presupune jobul tau. Tocmai de aceea si spuneam ca e bine sa incepi sa explorezi acest subiect inca de la o varsta mai frageda. Daca parintii tai n-au fost preocupati de asta atunci cand erai copil sau adolescent, nu e nicio tragedie, timpul nu-i pierdut. Si e normal sa fii un pic dezorientat, nehotarat. Pentru ca e ceva la care poate nu te-ai gandit pana acum, e ceva nou.
Cred ca totusi pe la 25-27 de ani esti suficient de matur incat sa realizezi ce-ti place sa faci. Ai avut timp sa experimentezi mai multe lucruri, ai petrecut suficient timp facandu-le. De asemenea ai si capacitatea intelectuala necesara incat sa procesezi in mod obiectiv si echilibrat toate experientele acumulate. Si daca ai aflat cam care ar fi pasiunea ta, aloca-ti timp sa te obisnuiesti cu ideea. E posibil sa fie un pic de soc. Nu spune nimeni sa renunti la job daca nu are legatura cu pasiunea descoperita. Analizeaza posibilitatea de a le combina, incearca sa-ti aduci pasiunea cat mai mult la job. Daca intr-adevar sunt incompatibile, atunci acorda-ti ceva timp sa faci tranzitia. Socurile nu au fost niciodata o strategie castigatoare pe termen lung.
Indiferent de ceea ce ai descoperit, de concluzia la care ai ajuns, fa-ti un obiectiv din a ajunge foarte bun in domeniul respectiv. Asa cum spuneam, ai maturitatea necesara sa planifici acest efort. Si crede-ma ca rezultatele nu vor intarzia sa apara. Daca te impotmolesti, cauta-ti un mentor, stai de vorba cu acesta, asculta-i sfaturile. Nu e necesar sa-ti impartaseasca pasiunea. Dar e important sa fie unul la fel de pasionat de ceea ce face precum esti si tu. Sau precum ai vrea sa fii. Cand e vorba de pasiuni, nu ai nevoie de cineva care sa-ti spuna ce si cum sa faci, e important sa ai pe cineva langa tine care sa te tina pe drumul drept! Deschide ochii, oamenii astia ar putea fi mai aproape de tine decat iti imaginezi! Succes!
Îmi place să fumez iarbă și să scriu poezii care poate nu vor fi publicate niciodată, dar cui îi pasă? Mie nu. În rest, nu îmi place să muncesc. Nu am niciun obiectiv fiindcă nu am niciun chef să fiu măsurat ca om în succesele mele, ci în ceea ce gândesc. Îmi place să mă masturbez și să fac sex. Nu vreau să ajung nimic important în viață, întind mâna după bani dacă e nevoie, mie nu îmi e rușine să nu muncesc și să mă simt bine. Fac ce-mi place și sunt fericit așa. Când se va termina această etapă de viață, cred că voi fi destul de plictisit încât să-mi pun capăt zilelor. Și n-o zic depresiv sau rahaturi de genul acela, o spun cu zâmbetul pe buze că viața e scurtă. Lumea începe cu mine, fac ce-mi place și nu vreau să las nimic în urmă. Iar dacă pentru un moment, citind acest mesaj, te-ai gândit să mă salvezi, dovedindu-mi că viața are valoare, să știi că doar ai vrut să mă faci nefericit pentru că sunt exemplul viu că stilul tău de viață în care alergi după bani și muncești ca un nebun are valoare. Așa că nu mă face nefericit, cititorule și lasă sugestiile. „Ție ce-ți place să faci? Pe bune!” Răspunsul e: nimic și, dacă se poate, să am iarbă la îndemână. Am ajuns la concluzia că țiganii sunt înțelepți: nu și-au vărsat sângele pentru o patrie care-i fură, nu luptă pentru idealurile niciunui filozof care-și dă corigența pe capul populațiilor (Marx), s-au mutat dintr-un loc când nu le-a plăcut și nu și-au ales niciun conducător. Încet-încet, toți vom ajunge ca ei, nu are rost să ne ascundem după degete că hipioții nu sunt ca țiganii, că nimeni nu mai vrea să fie pălmaș. Cred că nici tu, Monoranule. Apropo, scrii prost: diluaaaaat și cu idei fumate.
@Daniel: Eu nu judec. Sfaturile pe care le dau pot fi sau nu urmate. Nu impun idei nimanui. Fiecare are dreptul sa fie fericit asa cum considera. Dar la fel ar trebui sa am dreptul sa nu „donez” bani din leafa mea pentru asistati care nu vor sa munceasca. Daca n-au chef s-o faca, atunci sa fie fericiti pe stomacul gol. Insa vezi tu, cu totii ne dam mari si tari ca avem principii, dar suntem ipocriti si beneficiem din plin de beneficiile unor filosofii pe care le contestam si uram. Fie ca se cheama socialism, comunism, capitalism sau altfel.