Se implinesc 20 de ani de cand am venit in Iasi ca student la ISE. Pe vremea aceea, asa se numea. In timpul studiilor mele s-a primenit un pic si astfel cand am terminat se numea deja FEAA, ca si astazi. Am urcat astazi Copoul care apropos, azi se numeste Carol I, si am ajuns in fata Universitatii care din fericire se numeste tot Al. I. Cuza. Mai sus sunt caminele carora nimeni nu le mai spune Puskin, ci Titu Maiorescu. E drept, asa se numeau si atunci, dar cui ii pasa? Toata lumea le spunea P-uri. P5 pana la P8, de la Puskin.
Cate lucruri s-au schimbat in acesti 20 de ani … N-are rost sa spun cat de mult m-am schimbat eu in astia 20 de ani. Nici nu mai stiu cum eram acum 20 de ani. Cu siguranta mai tanar, mai entuziast, mai putin pesimist, mai activ si cred ca mai putin carcotas. Si cand scriu carcotas, rogu-va a citi de fapt „critic”.
Dar cred ca in acesti 20 de ani care s-au scurs nici orasul si nici eu nu ne-am schimbat cat s-a schimbat societatea in general. Iasiul si Adrian Monoranu reprezinta doar niste puncte mici de tot pe radarul urias al omenirii. Suntem atat de preocupati de noi insine, incat uitam cel mai adesea de faptul ca traim intr-un mare ocean de oameni.
Suntem atat de ocupati cu grijile cotidiene si nu mai avem timp de lumea din jurul nostru. Asteptam sa faca altii pentru noi, pentru ca noi suntem prea ocupati cu noi. In articolul anterior va spuneam sa va opriti putin din graba asta nebuna si sa va ganditi la ceea ce conteaza cu adevarat. Astazi va spun ca daca tot v-ati oprit, poate ar fi bine sa va ganditi si la lume, nu doar la voi.
Ce legatura are asta cu ce se intampla acum 20 de ani?
Cei care erau suficient de mari acum 20 de ani stiu foarte bine. Oamenii erau mai putin grabiti, mai putin focusati pe ei insisi, mai prietenosi, mai amabili, mai respectuosi. Intr-un cuvant, erau mai oameni. Sigur, am progresat enorm in 20 de ani, avem tehnologie peste tot, suntem mai rapizi, mai destepti, folosim timpul infinit mai bine, suntem capabili sa gandim la secunda totul. Dar in acelasi timp si obiectivele noastre s-au schimbat. Nu neaparat in bine de fiecare data.
O comparatie simpla poate fi facuta intre studentul Adrian Monoranu din 1998 si un tanar care abia paseste pe scarile Facultatii de Economie in 2018. Scopurile mele erau sa invat si sa ma distrez. Acum noul student vrea sa gaseasca un job sau sa devina antreprenor, sa se imbogateasca, eventual sa devina celebru. Invatatul si distractia sunt secundare.
E clar ca diferentele sunt sesizabile nu numai la nivelul scopurilor, al obiectivelor. Si drive-urile s-au schimbat, factorii care ne influenteaza sunt altii dar in spatele acestora sunt valorile. Diferenta cea mai mare este la nivelul valorilor. Valorile influenteaza atitudinile, prioritatile si asteptarile. Dupa 20 de ani, aici se vede cea mai mare schimbare. Si dati-mi voie sa fie carcotas inca o data si sa spun ca nu e o schimbare in bine.
Romanii si-au schimbat sistemul de valori!
Am carpit peste un sistem vechi, comunist dar totusi bazat destul de solid pe respectul fata de sine si fata de cel de langa, valori occidentale pe care nu le-am inteles prea bine. Libertatea e una dintre acestea. E ceva ce n-am avut dar ne-am pricopsit cu ea si am inteles-o fiecare cum am putut. Din pacate cei mai multi au inteles-o anapoda. Libertatea de a spune si face ce vrei nu inseamna sa nu te mai respecti pe tine si pe cel de langa tine. Libertatea nu inseamna sa ignori consecintele faptelor tale, mai ales cele care se rasfrang asupra celor din jur. Libertatea nu inseamna nepasare si nici egoism.
But you CAN make a difference!
Ieri l-am intrebat pe un domn care traversa strada neregulamentar de mana cu fiica lui de 10-11 ani daca se considera un model demn de urmat pentru fiica lui. S-a simtit foarte prost, se vedea pe fata lui. N-a fost intentia mea sa cauzez aceasta reactie, dar m-am bucurat in sinea mea. Pentru ca am un feeling ca data viitoare nu va mai face la fel.
Acum cateva zile l-am intrebat pe un domn care parasise cosul de cumparaturi la intrarea in magazin daca ii este lene sa il duca inapoi la locul lui. Mi-a raspuns oarecum „zeflemistic” ca nu are ban in interior, adica nu merita efortul. Dar a intervenit sotia domnului care l-a indemnat sa-l duca inapoi. L-a dus. Si am un feeling ca in viitor se va gandi mai bine.
Nu e deloc greu si nimeni nu-ti cere sa faci totul deodata. Dar nu mai lasa 20 de ani sa treaca pana sa-ti dai seama ca deja schimbarile sunt ireversibile.
Acest articol imi este adresat in primul rand mie si mai apoi celorlalti.
Credit foto: Ziarul De Iasi.
Scrie un comentariu!