Anul asta universitar l-am inceput cu un curs de la cele doua programe de master de marketing la care predau, ASM si MCA. Ma asteptam sa am cativa oameni in sala, avand in vedere ca era chiar prima zi, dar am gasit in jur de 30-4o de insi care au rezistat eroic timp de 2 ore pana la finalul cursului.
Timpul a trecut repede si nici nu mi-am dat seama cand s-a facut 8. Evident, ei au realizat si m-au atentionat de fiecare data cand ultimul slide parea sa nu fie ultimul. Am gasit printre cei in sala doar cativa absolventi ai altor facultati ceea ce ma cam ingrijoreaza pentru ca in general programul MCA reusea sa atraga destui absolventi non FEAA. Oarecum ciudat mi s-a parut faptul ca am si o studenta care a terminat marketing la ASE in Bucuresti si care a optat pentru un master in Iasi.
Avem mai putini studenti anul acesta la master dar cu siguranta va fi mai placut sa lucrez cu doar 3 grupe in loc de 7 cat erau in trecut. Voi ajunge sa-i cunosc mai indeaproape (pe cei pe care nu-i stiu deja) si voi apuca sa discut cu fiecare in parte mai mult.
Maine ii intalnesc din nou si pe studentii cu care am lucrat anul trecut in anul II. Acum sunt mai mari, mai intelepti si sper eu mai hotarati. Nu va fi un an usor pentru ei, pentru ca acum sunt in III si e ultimul, urmeaza licenta si apoi momentul maturizarii fortate. 🙂
Joi ma vad si cu studentii de la Comunicare. Ei sunt un pic diferiti si intotdeauna intalnirea cu ei este mai speciala. Sunt crescuti intr-un alt sistem si de obicei prima intalnire cu sistemul meu mai strict cu proiecte, punctaje, quiz-uri si prezente ii cam sperie. Unii se adapteaza, altii protesteaza, pana la urma n-au ce face.
Nu-mi ramane sa le urez succes tuturor studentilor mei si nu uitati sa cititi cu atentie syllabus-urile disciplinelor. Mai departe depinde doar de voi!
Ciprian a zis
Ce parere ai de faptul ca UAIC e in categoria F al clasificarii facute de minister in domeniul Economie?
Si nici la Finante, Management sau Administrarea afacerilor nu e in A.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10299027-premiera-ierarhizarea-programelor-studii-din-universitatile-din-romania-publicata-ministerul-educatiei.htm