Când eram student, îmi imaginam că drumul în carieră seamănă cu o linie dreaptă: termin facultatea, îmi găsesc un loc de muncă bun, voi fi promovat pas cu pas și, la un moment dat, voi ajunge la „vârf”. Realitatea mi-a arătat însă altceva: cariera nu e o ca o stradă bine marcată și luminată, ci mai degrabă una presărată cu obstacole, opriri și ocolișuri.
În ultimii 20 de ani, am trecut prin mai multe astfel de tranziții. Am fost pe rând și în paralel cadru universitar, manager într-o companie mică, apoi într-una mai mare, iar mai târziu tour director, lucrând cu turiști prin Europa. Fiecare schimbare a părut la început un „pas în lateral” sau chiar o „abatere de la plan”. Dar fiecare a construit, în felul ei, fundația pentru ceea ce sunt astăzi.
Lecțiile schimbărilor
Am învățat că tranzițiile nu sunt pierderi de timp, ci antrenamente pentru viitor.
-
Adaptabilitatea – Când am trecut din mediul universitar în cel corporate, am realizat că regulile jocului sunt complet diferite. Într-o sală de curs eram obișnuit să fiu ascultat; într-o ședință de board, a trebuit să învăț să câștig atenția celorlalți și să comunic concis. Această schimbare m-a învățat să mă adaptez rapid la culturi organizaționale diferite.
-
Încrederea în tine – Ca tour director, am avut momente în care trebuia să iau decizii rapide, uneori în situații neprevăzute, cu un grup întreg care depindea de mine. Nu aveam mereu toate răspunsurile, dar am învățat să mă bazez pe intuiție și să merg înainte. Acea experiență mi-a consolidat încrederea că pot găsi soluții chiar și în necunoscut.
-
Reînvățarea continuă – Revenind spre zona de coaching, sunt din nou în postura de „începător”. Citesc, învăț și am început să îmi formez un nou mod de a lucra cu oamenii. Procesul de certificare urmează, dar tocmai această etapă m-a ajutat să înțeleg că învățarea nu se oprește niciodată. Curajul de a o lua de la zero mă ajută să cresc și să descopăr o direcție care mi se potrivește.
Ce ne blochează în carieră
Mulți profesioniști se tem să facă schimbări pentru că simt că deviază de la plan. Cultura noastră pune prea mare preț pe coerență și perfecțiune: să nu schimbi jobul prea des, să nu ieși dintr-un domeniu, să nu pară că nu știi ce vrei.
Dar adevărul e că tocmai aceste opriri și schimbări dau carierei profunzime și sens. În plus, schimbările arată că vrei mereu să te perfecționezi, că ești dornic să înveți și că nu te sperie provocările.
Cum te poate ajuta coachingul de carieră
Aici intervine coachingul. Rolul unui coach nu e să îți spună ce drum să alegi, ci să te ajute să vezi clar unde te afli și ce resurse ai deja. Din păcate prea mulți profesioniști nu reușesc să înțeleagă asta și mai mult decât atât, nu-și dau seama câte lucruri știu să facă. Coachingul de carieră te sprijină să:
-
îți clarifici direcția
-
îți definești obiective realiste și realizabile
-
îți depășești frica de a greși
-
și să construiești un plan concret pentru următorul pas
De multe ori oamenii descoperă că nu e nevoie să aibă toată harta înainte de a porni. E suficient să vezi următorii pași și să ai încredere în capacitatea ta de a te adapta pe drum.
În loc de concluzie
Cariera nu e o linie dreaptă, iar succesul nu se măsoară prin cât de fidel ai urmat un plan. Se măsoară prin curajul de a învăța, de a schimba direcția atunci când simți că e nevoie și de a-ți construi propriul drum.
Iar dacă simți că ești într-un moment de tranziție și nu știi ce urmează, coachingul de carieră poate fi busola care să te ajute să transformi confuzia în claritate și frica în oportunitate.
Thumb photo credit: Fabien Bazanegue on Unsplash






Mulțumesc pt acest articol, utila perspectiva, nu intamplator vine la scurt timp după ce am aflat de disponibilizare.