Uneori de propriul creier, alteori de un ego supradimensionat. E o consecinta a zeci de tepe pe care le-au luat in decursul anilor si a unei mandrii congenitale invatata din manualele de istorie. Romanii se simt furati chiar si atunci cand nu sunt furati de fapt. Pentru ca oricum in acceptiunea multora, urmeaza sa fie furati si se comporta precum parintele care ii trage o scatoalca zdravana copilului trimis cu ulciorul la apa, chiar inainte sa plece, desi nici ulciorul nici nu a fost spart. Asa sa fie, ca poate il sparge. Romanul e antrenat sa vada o potentiala teapa in orice si asta pentru ca are experienta si e destept. Si daca nu are o experienta personala, are sigur un prieten care a luat o teapa.
Fenomenul se manifesta insa din ce in ce mai vocal pe retelele de socializare. Romanii, tepuiti sau nu, isi impartasesc povestile online si din ce in ce mai multi se simt solidari si raspund, dau share si uneori like de nici nu stii daca le pare bine ca aia si-au luat teapa sau sunt si ei la randul lor tepuiti. In fine, cert e ca povestile cu tepe au inceput sa prinda si brandurile cad victime unor astfel de povesti pe capete. Fie ca e vorba despre ala, ala sau alalalt, angajatii de la PR au de treaba de nu mai stiu cum si pe unde sa scoata camasa. Pentru ca romanul tepuit e guraliv si povestea se duce, capitalul de PR negativ se aduna si te trezesti deodata cu ditamai buboiul gata-gata sa improaste cu puroi peste tot tocmai cand ai de lansat o campanie.
Si ca sa nu mai vorbim aiurea, iata un exemplu pe care l-am gasit tocmai adineaori. Niste romani se declara tepuiti de catre o bezinarie la pompa. De ce, sau mai precis cum? Pentru ca in cartea tehnica a masinii scrie ca rezervorul are 45 de litri si ei au fost pusi sa plateasca 53 de litri la casa. Cum e posibil sa incapa 8 litri in plus? Unde s-au dus acei 8 litri? Explicatiile lor ar fi hazlii daca n-ar fi de-a dreptul ingrijoratoare. Ba mai mult, principalul tepuit declara sus si tare ca el are masina de 7 ani si de fiecare data a alimentat cu maxim 41 de litri, niciodata mai mult. Bun. Si totusi, e posibil. De ce? Pentru ca majoritatea automobilelor au un rezervor special, un soi de rezerva de 7 pana la 10 litri (niciodata n-am stiut la ce foloseste dar nu m-a interesat) pe care il poti umple apasand o clapeta (de obicei de culoare verde) pe care o vezi exact langa orificiul rezervorului in care introduci pompa. Tii apasat de clapeta (unii fac asta cu degetul, eu folosesc pur si simplu inelul de pe gatul pompei) si uite asa mai bagi 10 litri in plus. Pe care e si normal sa-i platesti.
Evident, nu sunt singurul care stie acest lucru, imi place sa cred ca majoritatea celor care au masini cunosc acest aspect sau ca macar atunci cand au observat ca au alimentat cu 10 litri in plus s-au intrebat daca nu cumva exista asa ceva. Romanului insa ii este mai simplu sa se simta furat. Pentru ca este ignorant si nu isi pune problema decat asa cum ii este comod sau cum este invatat. Si pentru ca a fost invatat de mic ca toti in jurul lui incearca sa-l tepuiasca, el concluzioneaza simplu in astfel de situatii: ca e furat.
Peste tot unde merg romanii in vacante, se simt furati. Intrati pe booking si faceti o comparatie intre review-urile date de romani si cele date de englezi, francezi, italieni, suedezi, olandezi, norvegieni si o sa intelegi. Alor nostri mereu le lipseste ceva din camera, la micul dejun portiile au fost prea mici, prosoapele erau prea mici, asternuturile nu erau albe, berea era calda etc. La casa de schimb ala a incercat sa-l faca dandu-i de fapt cursul afisat (care in orice statiune turistica din lumea asta e mai slab decat in alte parti), dar romanul nu s-a lasat pacalit si a mers 20 km pana undeva intr-un oras unde a gasit un curs mai bun cu cativa centi, romanul cumpara vignetta pentru Ungaria din Romania, ca la ei sigur o ia mai scumpa, ca vorba aceea „aia sigur vor sa ne faca, romani fiind!” si tot asa.
Suntem furati dar din pacate de cele mai multe ori suntem furati de propria imaginatie, de propriile fabulatii si scenarii ce incoltesc in mintile noastre educate de televiziuni idioate. In Romania n-ai cum sa fii cinstit pentru ca oricum ai furat. Ca vorba aia, toti fura. Daca Patriciu si Voiculescu au furat, sigur te fura si ailalti. Si cel mai tare ii fura arbitrii la fotbal. C-asa vrea ei!
Photo credit: 4tuning.ro
PS. Ca sa nu ziceti ca-s complet ignorant, m-am informat si am aflat ca sunt cazuri in care angajatii fura la pompa dar pe neatentia clientului. Atunci cand lasi angajatul sa puna benzina, el te mai face de vreo 2-3 litri intr-un recipient mic pe care il doseste pe langa pompa. Dar pentru asta sunt camere si inregistrari. Si sunt cazuri izolate, ca deh daca romanul tot se asteapta sa fie furat, de ce sa nu incerce lumea?
CEO Marlansky a zis
Am rămas mască în concediul ăsta când am vazut pe cineva (de la mine din maşină) care a balansat spatele maşinii şi au mai intrat vreo 5L. Metoda asta n-o ştiam.
Adrian Monoranu a zis
@CEO Marlansky: E veche, toti baietii cu dube stiu asta. Mai ales cei care alimenteaza din Moldova. :))
CEO Marlansky a zis
La cât de des am făcut eu plinul…
Paula Ifrim a zis
Rezervorul ala mic, ca asa ii spun eu, este creat ca sa nu ramai in ,,pana prostului". In momentul in care masina iti arata ca mai poti face 20 km cu motorina/benzina pe care o ai, de fapt nu iti ia in calcul si combustibilul din rezorvorul mic si asa poti sa ajungi la peco sa alimentezi ca sa te ,,tepuiasca" aia pe acolo.
Alex a zis
Aceeasi problema se pune si la kilometrii de la masinile la mana a doua, peste tot observ comentarii de genul „asta sigur are dati kilometrii inapoi”
Bogdan a zis
http://m.ziare.com/preturi/benzinarii-fura-legal-la-pompa-vezi-cum-este-posibil-1228376