Aseara am fost la Loverboy. Pentru cei care au vazut filmul, postul s-ar putea incheia de la prima propozitie. Este un film foarte slab. Pot sa zic ca mi-am irosit o seara de duminica. Acelasi lucru pot sa-l spun si despre organizarea asa-zisei seri de gala de la Cinema Victoria. Penibil!
De obicei nu sunt atat de dur in judecatile pe care le fac dar de data asta nu am cum sa fiu altfel. O sa si explic mai jos sa nu ramana toata treaba asta neargumentata pentru ca vor fi cu siguranta si destui dintre cei care nu sunt de aceeasi parere cu mine (si vreau sa se stie ca n-am nicio problema cu ideea de a fi combatut in opinii).
Asadar de ce e filmul slab. Pentru ca nu decat o copie a lui „Eu cand vreau sa fluier, fluier”. Si nu ma refer la faptul ca sunt aceeasi actori principali si acelasi regizor, desi cred ca si asta contribuie mult la asemanare. Spun ca e o copie pentru ca ideea de baza e perfect identica. Un „el” mai razvratit asa, neinteles, oarecum macho, intra intr-o legatura cu o „ea”, dornica de evadarea din cotidian, vulnerabila si oarecum imatura. Ea se indragosteste de el, este nesigura la inceput dar ceva o atrage. Va suna cunoscut?
El se foloseste de ea dar in acelasi timp nutreste niste sentimente insa e nesigur. Pana la urma isi vede de interesul personal si totul se termina fara sa puna lucrurile in ordine. Filmul respecta scenariul romanesc clasic, cu final in coada de peste, cu aspecte tragice, cu limbaj vulgar si scene de sex. A, si sa nu uitam clasica, de acum, lungeala cu momente in care efectiv nu se intampla nimic care par sa fie puse doar pentru a duce filmul la o durata rezonabila. Personajul nostru merge cam 15 minute in film cu scuterul. Asta o fi insemnand ca e un calator prin viata?
Filmul e slab si pentru ca firul epic lipseste si devine destul de greu de urmarit. Apar scene fara rost pe care nu le intelegi cum ar fi vizita bunicului la bar. Ce cauta acolo, de ce a venit, numai scenaristul stie ce-a vrut sa zica cu asta. Povestea traficului de persoane ce se afla in spatele scenariului este mult mai dura fata de ceea ce este prezentat in film iar mesajul nu pare sa fie atat de vizibil. Drama nu e neaparat aceasta, ci de fapt e nesiguranta loverboy-ului.
De ce a fost proasta organizarea? Pai in primul rand pentru ca, dupa obiceiul comunist, s-a organizat intr-un cinematograf cu 800 de locuri si s-au impartit in stanga si in dreapta invitatii moca doar ca sa se ocupe scaunele si sa facem impresie pentru ca deh, veneau actorii si regizorul. Invitatiile au fost fara loc asa ca a fost un haos total la inceput. Apoi, sonorizarea a fost teribil de proasta. Atat partea de inceput cat si pe parcursul difuzarii filmului.
La final, organizatorii, au programat o sesiune de intrebari si feedback pentru echipa filmului. Tot in sala. Evident, tot organizatorii sperau ca lumea sa ramana in formatie completa insa normal ca n-a fost asa. Cei mai multi, probabil dezamagiti de calitatea filmului au plecat. Unii chiar si in timpul proiectiei. Era normal sa plece la final pentru ca nu poti obliga oamenii sa puna intrebari ca atunci cand venea inspectorul la ora si trebuia sa para ca toti elevii sunt interesati de ceea ce se preda.
Sesiunea de intrebari a fost la randu-i penibila. Asta pentru ca nu prea au fost intrebari ci mai degraba laude si mult ass-kissing din partea unor „cunoscatori” ai filmului romanesc. Nu stiu daca regizorul chiar si-a dorit asta insa, poate ar fi dorit un feedback mai sincer dar n-a avut parte de el. Poate doar daca o sa-mi citeasca blogul. 🙂 Am ridicat mana de vreo 3 ori sa pun o intrebare dar microfonul tragea spre linguseala si cred ca a simtit ca pregateam ceva mai sec si transant.
Una peste alta, impresia pe care mi-a lasat-o filmul a fost ca e facut pentru a castiga premii. E ca un ghost din advertising (o reclama facuta pentru concursuri care nu apare aproape sau chiar deloc pe la TV). Ideea castigatoare este respectata. Film care prezinta realitati tragice din estul Europei si drame interioare ale personajelor produs cu buget oarecum restrans = succes garantat la „Un certain regard” premiu la care se pare ca ne-am abonat de ceva vreme. Totusi, pe de alta parte, pe cand un film care sa-si dovedeasca succesul in piata, adica la casele de bilete? Pe cand un succes de box-office, macar in Romania daca nu in afara? Daca in muzica putem, de ce nu am putea si in filme …
Am fost si eu aseara la Loverboy. In Bucuresti si fara gala:) Iar in calitate de platitor de bilet – intr-adevar, luat prin surprindere de finalul inopinat (tocmai ma intrebam cand va incepe actiunea cand, de fapt, a aparut genericul) – nu as putea sa spun ca mi-am pierdut timpul. Actorii joaca bine si scenele surprind bucati din viata reala cu care cred ca fiecare dintre noi ne-am intersectat intr-un fel sau altul la un moment dat. Eu cred ca filmul asta trebuie apreciat dupa modelul „Life is a journey, not a destination”. Loverboy e, din punctul meu de vedere, o calatorie cam lenta si fara final edificator, e drept, dar o calatorie pentru care merita fiecare leut si fiecare minut investit.
Am fost şi eu aseară în sală şi am rămas cam cu aceeaşi impresie. Organizarea a fost penibilă, şi nu doar în ceea ce priveşte sonorizarea, ci şi „organizatorul” (sau prezentator sau orice şi-ar fi dorit el să fie). Mie mi s-a părut şi el penibil, nu era capabl să susţină un discurs fluent, să pună o întrebare inteligentă şi nici măcar să spună nişte cuvinte de laudă (dacă tot pretindea că a fost impresionat de film). Apoi filmul…ştiam despre film doar că este românesc şi imediat m-am gândit: sper să nu fie despre comunism (sau viaţa din perioada comunistă). Ei bine nu a fost, dar stilul de prezentare a realităţii mergea cam pe acelaşi stil, după aceeaşi reţetă, devenită „clasică” de acum. Cred că, fie au făcut realizatorii de film românesc o obsesie faţă de aceste aspecte ale vieţii, fie mizează pe obsesia străinilor pentru acestea şi atunci urmăresc un oarcare premiu. Oricum trecuse cam 50 de minute din film şi mă gândeam că până atunci nu s-a întâmplat nimic, dar s-a terminat filmul si am râmas cu acelaşi gând.
Ce ma bucur ca am „criticii” preferati de film aici ca asa nu mai cheltuiesc banii degeaba la cinema :))…pana acuma aveam strategia de a merge la film si apoi sa le spun altora daca a fost bun sau nu, acuma aplic o alta strategie…va las pe voi sa mergeti si daca imi recomandati un film ca fiind bun, abia atunci ma voi duce, daca citesc ce am citit aici despre marele „loverboy” nu am nici cea mai mica tragere de inima sa arunca banii pe geam , mai bine bag o shaorma :))). Multumesc de recenzii dragilor critici
Atat timp cat vii la film doar ca sa fii vazut, cu telefonul la ureche de cand intri in sala, dand un tur penibil prin cinema, asteptandu-ti „mandra”, esti patetic. Nu te-ai gandit ca esti prea mic ca sa fii vazut cand ridici mana? Esti penibil..
@iulian: Telefonul e facut ca sa vorbesti la el din cate stiu eu. Si am avut bunul simt sa nu vorbesc in timpul filmului ci inainte pentru a-mi gasi prietenii cu care urma sa vizionez filmul. Cat despre comentariul legat de „mandra” mea, nu il inteleg. Nu era normal s-o astept din moment ce trebuia sa ne vedem in sala? Era mai bine sa o las sa ma caute pe acolo? Iar cand am ridicat mana de 3 ori urma sa dau un feedback simplu si onest adica exact ceea ce ceruse regizorul in speech-ul lui, nu sa fac ass-kissing sau sa-l intreb ce parere are despre tatuaje in general.