N-am fost niciodata un mare ascultator si mi-am atras multe antipatii din cauza asta. Ca sa nu mai zic de problemele de cuplu. 🙂 Am ales intotdeauna cu atentie subiectele si persoanele care meritau sa fie urmarite si ascultate, dandu-le ignore altora. Vorbesc in schimb, foarte mult. Si poate si acesta e un motiv pentru care nu am rabdare sa ascult. Sunt sigur de fapt ca asta e o cauza.
Se stie insa ca in viata poti invata de la fiecare persoana pe care o intalnesti, cate ceva. Cu asta sunt intrutotul de acord. Trebuie doar sa-i acorzi putina atentie si s-o asculti. Iti mai trebuie un filtru bun pentru a alege informatia cu adevarat valoroasa si apoi putina rabdare pentru a-ti pune gandurile in ordine dupa ce contactul cu persoana respectiva s-a incheiat. Sa faci un soi de bilant al intalnirii. Si nu vorbesc aici de intalniri de afaceri sau alte chestii, ci de intalniri simple cu instalatorul care vine sa-ti repare chiuveta, cu tanti care vinde la piata ardei si ceapa, cu frizerul sau coafeza, pardon stilistul/stilista care te tunde si tot asa.
De unde si pana unde toata aceasta poveste. Aseara, dupa o zi lunga petrecuta la birou si mai ales in fata calculatorului, am decis sa dau curs unei invitatii de a merge la un soi de curs despre fotografie. Am inceput sa fotografiez cam cu un an in urma tocmai pentru ca aveam nevoie de ceva care sa ma relaxeze si cum acum chiar ma simteam un pic stresat si incordat, cursul cu pricina mi s-a parut interesant. Suna bine.
2 ore intregi omul a vorbit intruna. Dar intruna. Ma simteam prizonier, nu puteam sa-l intrerup, sa-i arunc o intrebare, nu aveam cu cine sa vorbesc in jur, in afara de Calin care parea sa fie absorbit de ce spunea omul asa ca am incercat sa twitteresc cateceva, sa pun un status pe facebook, din astea. De ce, pentru ca spunea multe lucruri care nu ma interesau, lucruri pe langa fotografie, chestii pe care filtru meu vroia sa le respinga cu orice pret. Dar eram prizonier.
Puteam sa plec, nu ma tinea nimeni legat, si in situatii de genul asta o las naibii de politete si de obicei ma ridic si plec. De altfel ne si invitase sa facem asta daca simteam ca ne plictisim. Totusi, am ramas. Pentru ca prin fitrul meu au trecut si chestii interesante si pentru ca imi spusese Calin ca in urmatoarele intalniri o sa fie mai interesant. Am trecut de prima ora si deja filtrul s-a mai relaxat. O suma de informatii s-a abatut asupra mea si ma simteam ca un boxeur care incaseaza zeci de crosee si upercuturi.
Dupa a doua ora mi-am facut bilantul. Si ce sa vezi, am realizat ca din toata sumedenia de lucruri pe care le auzisem, am retinut cateva lucruri pe care le gasesc interesante. Poate le voi folosi mai departe la scoala, cine stie, poate nu. Oricum n-au legatura cu fotografia, dar mi-au gadilat neuronii si le-am pus acolo la pastrare. Nu se stie cand imi vor fi de ajutor.
Daca ma voi mai duce la curs iar? Da, voi merge. Pentru avalansa de informatii, pentru faptul ca 2 ore nu pot vorbi si sunt nevoit sa ascult, pentru faptul ca daca ascult cu atentie, aflu lucruri interesante, folositoare, despre viata. Si pentru ca sper ca in cursurile urmatoare sa aflu si chestii despre fotografie. Sunt sigur ca le voi afla. Daca ascult cu atentie.
Probabil va intrebati cine e omul care vorbeste 2 ore intruna. Nu prea are importanta. Nu vreau sa-i fac reclama, nici n-are nevoie. Nici nu cred ca i-ar face placere. E un om care vorbeste pentru cei care vor sa-l asculte. Prin grai, prin gesturi si prin fotografii. Cine il cauta, il gaseste. 😉
Scrie un comentariu!