Intr-o seara in care finala Eurovision a avut in Romania probabil una dintre cele mai mici cifre de audienta din ultimii ani pentru ca majoritatea romanilor au preferat sa viziteze muzee gratis, Cezar Ouatu, reprezentantul nostru a ocupat pozitia a 13-a cu o melodie pe care nu stiu cum sa o caracterizez sau unde sa o incadrez. Nici eu n-am vazut concursul in direct dar am ajuns in fata televizorului in momentul voturilor si am urmarit cu atentie modul in care a primit cele 65 de puncte, adica: 1 punct – Italia, Franta, Muntenegru; 4 puncte – Suedia, Austria, Anglia; 5 puncte – Albania; 6 puncte – Azerbaijan, Norvegia, Islanda; 7 puncte – Malta; 10 puncte – Moldova, Grecia.
Din totatul de 39 de tari votante am primit puncte doar de la 13 adica fix a treia parte. Evident, vor fi discutii cum ca ne-au tradat vecinii nostri, ca n-am primit puncte de la bulgari, unguri, ucraineni sau sarbi, ca romanii din Italia si Spania nu mai castiga suficient de bine incat sa mai trimita sms-uri sau sa dea telefoane pentru a vota si cine mai stie ce motive vor fi invocate pentru a justifica procentajul scazut. Concluzia e simpla, nu numai ca am primit putine puncte, dar ne-au votat si putine tari. Ca sa fii in top 5 trebuie sa primesti puncte in mod constant de la toate tarile votante. Degeaba primesti cateva punctaje mari de la cateva tari cum am mai primit in alti ani de la vecini, nu e suficient.
Una peste alta, intrebarea care se pune este urmatoarea. Punctele putine si numarul redus al tarilor care ne-au votat se datoreaza calitatii scazute a melodiei din concurs si imaginii artistului sau lipsei de popularitate a poporului roman? Hai sa analizam pe rand cele doua motive pentru ca ambele sunt umar la umar pentru castigarea pozitiei de raspuns corect la intrebarea enuntata mai sus.
Sa incepem cu melodia si prestatia artistului. Despre melodie am auzit pareri si pareri. Unele voci au spus ca e buna pentru Eurovision, de altfel un concurs care nu se bazeaza neaparat pe hit-uri si muzica de tip comercial, acesta fiind si motivul pentru care noi n-am prea trimis formatii cunoscute in finala, preferand artisti de nisa. Altii au criticat-o dur spunand ca nu va fi inteleasa de public si ca ar fi trebuit sa mergem pe o varianta mai degraba traditionala, cu influente folclorice.
Nu uitati, am avut si asa ceva, nici asa n-a mers. Probabil rockerii de la Electric Fence ar fi avut sanse mai mari? Nu e nimic sigur, dar sa nu uitam ca in finala locala din Romania, publicul a fost cel care l-a votat pe Cezar si l-a trimis la Malmo in timp ce, surprinzator poate, juriul a votat mai degraba pentru Electric Fence si Luminita Anghel.
Despre artist s-a comentat in delung. De la imaginea sa pana la tonalitatea specifica unei contrasoprane, de la vestimentatie pana la declaratii si de la orientarea sexuala pana la cine mai stie ce. Cert e ca prestatia n-a fost rea. N-a falsat, n-a uitat versurile cum s-a mai intamplat pe la altii, a avut atitudine insa n-a impresionat. Comentarii de gen „grow a pair of balls” sau „dracula wannabe” au curs pe youtube si aceasta spune destule despre cine l-a votat de fapt in RO.
Mergand mai departe la al doilea raspuns si anume lipsa de popularitate a poporului roman, iata cateva ganduri. Sa ne uitam mai intai la cei care nu ne-au votat. Dintre vecini am primit puncte doar de la Moldova ceea ce mi se parea firesc insa nici acolo nu am primit punctajul maxim. Restul nu ne-au bagat in seama. Poate ca s-au plictisit de noi, sau poate ca vesnicul complex de inferioritate de care sufera poporul roman, evident intretinut si de presa noastra, ne face sa credem asta. Apoi, mergand mai spre vest descoperim ca tarile prin care romanasii nostrii si-au gasit o a doua casa ne-au cam evitat. Aici nu cred ca e intamplator si nici nu e vorba de complex, tind sa cred ca sunt motive intemeiate. Spania – 0, Italia si Franta – 1, Anglia – 4 (probabil romanii plecati acolo castiga mai bine si si-au permis sa voteze).
Cam acestea sunt tarile preferate de romani. Peste tot am facut o varza si avem o imagine proasta. Grecii in schimb, in spiritul comercial tipic, stiind ca obisnuim sa ne facem vacantele pe la ei, ne-au dat 10 puncte si ne-am bucurat. Sa nu uitam insa de darurile de la greci, vezi calul troian. Altfel am mai primit niste puncte de prin Islanda, Norvegia si Suedia unde inca n-au ajuns ai nostri si nu s-au desfasurat asa cum stiu ei si de la albanezi sau azeri care dupa parerea mea au votat fie actul artistic, fie pentru ca sufera de acelasi complex de inferioritate fata de vest ca si noi si au preferat sa dea puncte unora asemeni lor.
Una peste alta, indiferent de motiv, Cezar s-a clasat pe locul 13 din 26 si asta inseamna in prima jumatate, chiar daca e ultima pozitie. Inclin sa cred ca presa il va lauda si ca ne vom multumi sa spunem ca ne-am situat in fata Germaniei sau a altor tari care au mai castigat in trecut. N-are insa nicio importanta. Vom face la fel ca de fiecare data, uitand ca de fapt doar locul 1 conteaza. Asta e, poate la anul, vor zice multi.
La anul vom trece prin aceeasi odisee si vom gasi alte motive si tot asa. Pana la urma Eurovision-ul nu e un concurs asa de important, vor spune altii. Ba e, pentru ca aduce un plus de imagine tarii care castiga, pentru ca aceasta ajunge sa organizeze evenimentul in anul urmator si asta asigura multa vizibilitate si de ce nu, popularitate.
Sursa foto: ziare.com
Nu vreau sa propun vreo strategie pentru sezonul urmator dar probabil ca ar trebui sa privim mai mult inspre vest si nu doar sa asteptam voturile diasporei. An de an ne-am bazat pe romanii din Italia, Spania, Anglia sau Franta si pe voturile vecinilor si uite ca nu e tocmai ok. Da, e bine sa ai o baza, e bine sa ai aliati dar aici nu cred ca e cazul. In plus, o piesa si un artist aspru criticati chiar in interiorul tarii care ii trimite acolo au sanse mici de a se impune. Sa nu uitam, verba volant si e clar ca buna ziua ca daca tu nu crezi in produsul tau nici n-ai cum sa-l vinzi altuia cu succes.
S-a tot vorbit in anii trecuti de faptul ca nu trimitem trupe comerciale apreciate de public, am facut-o anul trecut si am dat-o in bara mai rau cu Mandinga. Eurovisionul e un concurs de nisa, trebuie artisti special alesi si Cezar n-a fost poate cel mai rau dar pentru a castiga mai avea nevoie si de sustinere. Eu n-am fost unul dintre sustinatorii lui, sau mai bine zis ai piesei lui dar poate ca cei care l-au votat ar fi trebuit sa fie cu el si pana la capat.
In final va propun sa revedeti prestatia castigatoarei si sa trageti singuri concluziile, daca sunt concluzii de tras!
Danifeld a zis
Status pe Facebook la un prieten de al meu din Germania(german):
– El: I lost faith in the German taste of music tonight… I am sorry… this country seems to be populated by deaf hipsters!!
– Eu: not a big fan of Romania tonight also
– El: At least the Romanian song song requiered true skill. I found it quite brave. Never heard a counter tenor before. This voice and skill cannot be generated in studio…
Acum sa fiu sincer, putem trage si niste concluzii si de aici:
– Mie mi se pare penibil: prestatie, melodie, tinuta. Il prefer mai mult pe Ianuli
– Prietenului meu, probabil si altor straini, li se pare interesanta melodia dar cu toate astea nu l-au votat din motivele politice enumerate de tine.
Oricum, Eurovisionul nu e un concurs de muzica, ci mai degraba un concurs geopolitic. Nu o sa castigam in veci acest concurs. Faptul ca suntem an de an in finala, in prima jumatate (din cate imi aduc eu aminte) este o realizare si asta. Zic eu! 🙂
Adrian Monoranu a zis
@Danifeld: Am avut sanse cu Traistariu si Luminita Anghel si cred ca l-am putea castiga dar asa cum spuneam, trebuie mai multa sustinere din interior. Ma uitam pe twitter si pentru prima data in istoria #romania e trending si lumea vorbeste de bine despre prestatia noastra la Eurovision. De asemenea si despre Cezar Ouatu se vorbeste mult insa daca te uiti la ce spun strainii si ce spunem noi iti dai seama de ce spuneam. Sustinere din RO = 0! E drept, Romania are o imagine proasta, cum am mai zis, dar ma incapatanez sa cred ca ne dam si singuri foc la paiele care ne-au mai ramas, si mai ales presa e vinovata. Titlurile de tip SOC ne-au inoculat un mare mare complex de inferioritate si pana nu-l depasim nu vom face o figura frumoasa in vest. Avem impresia ca cei din vest ne urasc si ajungem sa ii uram si noi mai tare. E cam acelasi lucru pe care il fac afro-americanii cu caucazienii in USA. 😉
anda_elena a zis
Sa vrem un loc mai bun in finala – este absolut firesc! Insa, fereasca Dumnezeu sa luam vreodata locul I! 🙂
A. S. a zis
La anul imi doresc in finala din partea Romaniei o piesa de opera, una complet dubstep sau o piesa din folclor.
Mono n-a adus in discutie influenta caselor de pariuri (stiti ca sunt probleme cu ele prin sport) caci cred ca de la ele pleaca manipularea Maselor si a Mass Media.
Incredibil, casele de pariuri mai mari manipulatoare ca Mass Media.
Surpriza vine de la Greci care nu cad usor cu botul pe labe la blondele nordice (vezi problemele cu criza economica Nord vs Sud). Ei apreciaza noul, asa cum au facut si cu Democratia.
Mono ai avut dreptate, poti sa-ti deschizi casa de pariuri. Stiu cu totii ca nu ai sustinut piesa.
Deci…
Voi acolo in Romania, V-ati dat cu tesla-n balls !
Individu asta Ouatu este un pierzator, exact ca Susan Boyle :)))) sau One Direction.
🙂 Noroc !
Tintome a zis
Spectacol bun per general (despre Cezar Oatu nu zic nimic… gusturile muzicale nu se discuta). M-a dezamagit stilul de vot insa: slavii se voteaza intre ei, francezii-belgienii intre ei, scandinavii intre ei, cei din orientul apropiat intre ei etc. Pai ori e muzica ori dam note la vecinu`? Ia o nota mare ca iti dau si eu? ps: nu comenteaza nimeni rezultatul lui Bonnie Tyler – Uk ? Eu nu am inteles ce a cautat acolo.