Intotdeauna am fost un sustinator al concursurilor pentru elevi. Mi-a placut sa merg la Olimpiade si indeosebi la cea de chimie. Poate pentru ca maica-mea fiind profa de chimie mi-a insuflat oarecum o atractie fata de acest domeniu. N-a fost insa singura disciplina, ci au mai fost si altele. Dar chimia mi-a placut. In liceu insa am renuntat sa mai merg pentru ca am ales sa studiez informatica iar chimia deja devenise un obiect mai putin interesant. In liceu am organizat impreuna cu colegii mei de clasa si profesorul Vieru primul concurs de informatica pentru elevi de gimnaziu si liceu din Bacau intitulat cum altfel decat NO NAME. :)) Au fost 2 sau 3 editii la care am lucrat si m-am bucurat sa ii vad in special pe cei mici participand.
Multi ani mai tarziu, prin 2006 am organizat cu colegii mei Tudor si Oana de la FEAA si prima generatie de membri din asdMARK, prima editie a Olimpiadei Nationale de Marketing care a fost un real succes. Am fost ani la rand promotor al Olimpiadelor Comunicarii si am consiliat si indrumat 2 echipe care au ajuns si in finale si tare ma mai bucuram pe atunci sa ii vad in fata juriului. Chiar daca n-au castigat, stiu ca au fost buni si ca si-au dat toata silinta pentru ca acum sunt toti prin companii mari si ocupa functii importante. Bravo lor!
Concursurile pentru elevi stimuleaza competitivitatea si aceasta este o caracteristica importanta cautata de angajatori astazi. Spiritul combativ, dorinta de a invinge se dezvolta foarte mult inca de la concursurile de tip Kangaroo sau de la Olimpiade si e pacat cand vad ca nu li se mai da importanta de alta data. M-am bucurat cand am auzit ieri ca a castigat Ionut Budisteanu concursul din USA si m-am bucurat sa vad ca lumea a dat like si a sharuit linkul postat de mine.
Azi am primit un email de la o agentie de PR in care sunt rugat sa promovez concursul de chimie Chain Reaction. Primesc aproape zilnic cate un email de la agentiile de PR dar colaborez cu putine dintre acestea pentru ca s-a creat o moda acum de a ruga bloggerii sa scrie, moca de cele mai multe ori, despre tot felul de evenimente. De obicei imi aleg cu grija evenimentele pe care le sustin si agentiile cu care colaborez pentru ca nu vreau sa-mi obosesc cititorii si pentru ca nu imi place sa ma simt folosit. De data aceasta persoana ce mi-a trimis comunicatul a avut noroc ca m-a prins exact pe un teren care imi place. Asa ca iata mai jos un scurt extras din comunicat.
Peste 25 de licee din unsprezece oraşe din România s-au înscris în Concursul de Ştiinte „CHAIN REACTION”, care are ca obiectiv principal promovarea ştiinţei în rândul tinerilor într-un mod cât mai atractiv pentru aceştia. Metodele interactive şi lucrul în echipă îi vor ajuta pe elevi să descopere că fizica şi chimia sunt interesante şi distractive şi că aceste materii nu înseamnă doar memorarea unor formule, ci şi realizarea practică a diferite reacţii şi experimente. În competiţie participă licee din oraşe precum Iaşi (Colegiul „Costache Negruzzi”, Colegiul „Mihai Eminescu” și Colegiul Național), Bacău (Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „George Vrânceanu”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”) şi Galaţi (Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Național „Costache Negri”, Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu”).
Concursul de Ştiinţe „CHAIN REACTION” se va desfăşura în 27 de licee din unsprezece oraşe din ţară (Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Ploieşti), în perioada aprilie – iunie 2013. Din fiecare liceu poate participa câte o echipă formată din 5 – 7 elevi (cu vârste între 14 şi 18 ani), coordonată de profesorul de chimie. Membrii echipei sunt aleşi în funcţie de perfomanţele şcolare şi rolul pe care fiecare elev îl poate avea în cadrul echipei. Concursul, parte a platformei educaţionale CHEMGENERATION.COM, lansată şi dezvoltată de BASF în 2011, presupune construirea unui sistem de reacţie în lanţ, constând într-o succesiune de reacţii chimice şi fizice ce funcţionează după pornire fără implicarea vreunei persoane. Fiecare reacţie declanşează o altă reacţie, ceea ce face ca sistemul să funcţioneze continuu.
Această competiţie este organizată de BASF, compania care susţine educaţia ştiinţifică a tinerilor, cu sprijinul Societăţii de Chimie din România. Scopul comun este dorinţa de a creşte interesul tinerilor în domeniul ştiinţei, în special în domeniul chimiei.
N-a fost scurt dar ati aflat astfel ca elevii nostri inca isi mai doresc sa invinga si ca putem spera ca avem sanse in viitor. Trebuie doar sa stim sa-i pastram pe acesti tineri in tara si sa le oferim oportunitati. Nu e simplu pentru ca sistemul de invatamant sufera ingrozitor la toate nivelurile si scartie din toate incheieturilor dar este imbucurator ca apar companii precum BASF care se implica activ si care prin initiativele lor pot pune umarul la o relansare a acestui sistem. Poate mai multe companii vor putea produce un „chain reaction” si in interiorul acestui sistem si vom reusi sa-l resuscitam. Le urez bafta elevilor participanti si o experienta cat mai placuta!
Sursa foto: www.romaniapozitiva.ro
PS. Mi-ar fi placut sa primesc in emailul cu comunicatul si aceasta imagine de mai sus si sa nu fiu nevoit sa o preiau de pe un alt site. Aviz PR-lui ce mi-a trimis comunicatul si tuturor PR-istilor si PR-istelor in general :P. There’s a lesson to be learned here!
Scrie un comentariu!