Nu, nu e o greseala in titlu, nu am pus un „t” in plus in facultate. Facultatile asa cum le stim risca sa dispara in urmatoarea decada. Ceea ce nu e neaparat un lucru rau. Important este ceea ce vor deveni. Si asa cum vad eu lucrurile, avem doua optiuni: fact-ultate si fa-cool-tate. De fapt e o chestiune de pozitionare aici. Unele facultati vor alege prima varianta, altele vor merge pe cea de-a doua. Si clienti probabil ca vor fi destui pentru ca necesitatea studiilor superioare ramane.
Factcultatea
Ideea de Fact-ultate porneste de la predarea pe baza de facts (in romaneste tradus fapte dar mai degraba inteles ca realitate factuala). Probabil dintre facultatile care sunt cele mai apropiate in momentul de fata de acest sistem le putem aminti pe cele de stomatologie. Dar si acolo sunt multe interpretari.
Ce inseamna de fapt aceasta predare bazata pe realitate factuala? Nu este vorba neaparat despre „learning by doing” asa cum s-ar astepta unii, apropo de exemplul cu stomatologia de mai devreme. Ci este vorba despre folosirea realitatii inconjuratoare pentru explicarea fenomenelor, legilor, conceptelor fundamentale ale domeniului studiat. Intr-un cuvant „dezbastractizarea”. Aici o sa ma contrazica cei mai multi colegi din mediul universitar.
E clar ca nu mai putem porni de la premisa ca tinerii care vor sa urmeze studii universitare sunt neaparat din top 10 din clasele lor de liceu. Si chiar si acest top nu mai reprezinta acum ceea ce reprezenta probabil in urma cu 40-50-60 de ani cand a fost construit sistemul universitar actual in Romania.
Dezabstractizarea nu inseamna bagatelizare sau suprasimplificare. Inseamna gasirea unor cai de a prezenta conceptele prin realitatea factuala. Prin oferirea unor raspunsuri la intrebari oneste de tipul: de ce invatam despre acest concept? de ce este important pentru mai tarziu? cum ne este util? cand il vom folosi? De aici si argumentul in favoarea stomatologiei. E drept ca sunt si alte facultati unde se lucreaza mult in laboratoare, dar si acolo nivelul de abstractizare este foarte ridicat. Asta ca sa intelegeti ca nu e vorba doar de practica, ci de punerea intr-un context al utilizarii si utilitatii.
Facooltatea
Cred ca ideea de Fa-cool-tate este mai usor de explicat. Evident, si aici este vorba despre „dezabstractizare”, doar ca invatarea nu se bazeaza pe aceeasi realitate factuala despre care vorbeam mai devreme si mai degraba pe entertainment (in romaneste tradus divertisment). Momentan stiu doar exemple de colegi din universitate care se pozitioneaza asa, nu neaparat intregi specializari sau chiar facultati.
Aici e o mica-mare problema de intelegere si reglare a asteptarilor. Pentru ca exista riscul ca studentul sa inteleaga acest „divertisment” in sensul de mistocareala. Asa ca pozitionarea in acest segment al facooltatilor este foarte delicata. Odata pentru ca risca sa atraga studenti pusi doar pe mistocareala, dar si pentru ca aparent, divertismentul este „short-lived”. Trebuie gasita o cale. Pentru ca in general ceea ce este asociat cu divertismentul nu ramane pe termen lung in memorie.
Cu siguranta pozitionarea in acest segment are sanse de a face facultatile mai vizibile si mai atractive. Apare insa aceasta provocare a reglarii asteptarilor. Atat din partea studentilor, cat si din partea facultatilor (evident si a profesorilor). Probabil trebuie studiat mai mult acest concept denumit neaos in limba engleza „cool” pentru a vedea ce inteleg tinerii din dualitatea „facultate-cool”.
Epilog
Probabil va mai trece ceva timp pana universitatile si facultatile din Romania isi vor pune problema pozitionarii. Acest lucru se intampla tocmai pentru ca nu simt nevoia unei pozitionari in absenta concurentei (in general nu prea exista altfel de competitie decat geografica intre facultati si universitati). Si probabil va mai trece ceva timp pana vom avea un sistem universitar care sa permita de exemplu aparitia unei facultati de economie la politehnica. Of, traditia!
Dar pozitionarea nu este neaparat necesara doar pentru ca nu exista concurenta directa. Pozitionarea este necesara si pentru a atrage studenti, pentru a supravietui. Un fenomen cu care multe facultati se confrunta de ani de zile. Ramane de vazut in anii urmatori cati decani si rectori vor intelege ca pozitionarea intr-unul dintre cele doua paliere reprezinta cheia supravietuirii sau a continuitatii in spatiul universitar. Ca va fi Factcultate sau Facooltate, asta va decide fiecare institutie in parte in functie de „piata” pe care vrea s-o atraga.

Photo by Joshua Hoehne on Unsplash
Scrie un comentariu!