Cred ca cel mai mare inamic al omenirii este confortul. Am ajuns intr-o era a confortului relativ usor de obtinut. Vobesc bineinteles despre tarile cat de cat dezvoltate. Dar si in economiile emergente regula este valabila pentru cei care traiesc deasupra limitei de subzistenta. Confortul e periculos pentru ca nu conduce la progres. Nu te lasa sa inveti lucruri noi drept pentru care nu te dezvolti.
Zilele trecute am fost la ceasornicarul la care merg de obicei. Voiam sa schimb bateriile la niste ceasuri care zaceau prin casa. Printre acestea un Timex pe care nici nu-l prea port. Domnul ceasornicar a schimbat rapid bateriile la primele doua ceasuri dar cand a ajuns la Timex a strambat putin din nas. L-am intrebat daca e vreo problema cu ceasul si replica lui a fost „sunt tare proaste ceasurile astea”. Dupa care tot el a adaugat „nu-mi place deloc sa lucrez la ele pentru ca sunt complicat de desfacut”. Si doar pentru asta sunt proaste?
Vi s-a intamplat sa mergeti la un service cu masina si sa va spuna mecanicul ca „nu se baga” la marca respectiva? Mie da. Ba mai mult, la fel, mi s-a intamplat sa-mi spuna ca e masina prea veche si deci mai complicat de reparat. Cand de fapt masinile mai vechi sunt mult mai simple dpdv mecanic si chiar electric sau electronic. Insa multi mecanici se cramponeaza cand vad marci mai putin cunoscute lor sau cand vad masini vechi. Dar asta inseamna ca sunt masini proaste?
Raspunsul in ambele cazuri este fara indoiala nu. Orice mecanism are nevoie sa fie intretinut pentru a functiona. Prin urmare cineva trebuie sa o faca. Dar pentru asta trebuie sa invete cum. Si daca asta presupune efort suplimentar, atunci multi prefera sa nu o faca. Pentru ca este mai comod sa se rezume la ceea ce au invatat deja, la ceea ce stiu sa faca. Considera ca o duc foarte bine asa si nu merita efortul.
Confortul in scoala este insa mult mai dramatic. Pentru ca la scoala mergi ca sa inveti. Si hai sa fim seriosi, carui copil ii place sa invete mai degraba decat sa se joace? Ok, recunosc, mai sunt cazuri, dar destul de putine. Majoritatea copiilor si tinerilor nu considera invatatul o prioritate. Daca mai apare si confortul pe deasupra, atunci e si mai rau. Apar scenarii de tipul „am invatat suficient, ce-mi mai trebuie sa stiu si asta?” sau „uite, ala nu a invatat asa mult si nu a ajuns prea rau, o duce destul de bine”.
De obicei confortul apare la liceu sau la facultate. Pana in acest moment rolul parintilor si al profesorilor este de a-i motiva pe copii sa invete, bazandu-se pe utilitate. Dupa ce adolescentii incep sa simta confortul, rolul parintilor si profesorilor ar trebui sa se schimbe in asa fel incat sa elimine aceasta senzatie de confort. E clar ca nu functioneaza pentru toti tinerii. Unii vor resimti senzatia de confort destul de rapid si in lipsa unui adult care sa elimine aceasta senzatie, o vor imbratisa. Din pacate majoritatea celor ce aleg acest drum se opresc din evolutie. Deci nu mai putem vorbi despre progres. Mai degraba regres.
Din nefericire institutiile de invatamant nu inteleg cat de nociv este acest confort si il tolereaza. Mai sunt si cadre didactice care se molipsesc. Standardele scad, testele sunt mai usoare, notele mai mari, cunostintele acumulate mai putine. Pentru ca e confortabil pentru toata lumea. Poate ca inainte sa ne gandim la altfel de reforme in invatamant, ar trebui sa incepem sa eradicam confortul si comoditatea si sa ne focusam catre progres.
PS. Nu, nu sustin eradicarea confortului prin incarcarea cu teme pentru acasa. Nu cantitatea efortului este ceea ce conteaza, ci intensitatea acestuia. Prefer sa le dau studentilor un singur proiect dar dificil, care sa ii poarte prin toata materia dar in acelasi timp sa-i determine sa caute informatii si in afara acesteia (da, chiar si informatii care nu au legatura cu materia si pe care nu le-am predat). Pentru ca aventurarea pe teritorii necunoscute ii va face sa invete lucruri noi pe cont propriu, iar asta inseamna progres.
Photo thumb by Jungwoo Hong on Unsplash.
Scrie un comentariu!