Lucrez acum cu un client pe care l-am convins sa faca reasearch inainte de partea de consultanta si vreau sa va spun ca pentru Iasi aceasta e o premiera, mai ales in ceea ce ma priveste. Pana acum am intalnit mereu tiparul „cercetare? pai la ce ne trebuie, las’ ca-ti zic eu tot ce trebuie sa stii, imi cunosc clientii, concurenta, piata, tot. hai sa nu mai cheltuim banii pe asta!”. M-am bucurat si m-am apucat de treaba. Cercetarea are loc in 2 etape, ca la carte. Mai intai facem un studiu calitativ si apoi trecem si la partea cantitativa. Adica mai pe romaneste 2 focus grupuri si apoi o ancheta pe baza de chestionar.
Partea mai putin fericita e ca nu prea gasim persoane dornice sa participe la focus-grupuri. Desi subiectul de discutie e unul de larg interes, studiul fiind despre domeniul restauratiei (adica restaurante, sali de nunti, evenimente etc), se pare ca majoritatea celor pe care i-am contactat sunt destul de reticenti. O alta problema pe care o intampinam la selectia pentru focus-grupuri este data si de structura grupului cautat. Sunt oameni activi, cu job-uri solicitante si e greu sa-i deturnezi seara spre o asemenea activitate, din drumul spre casa.
Fac pe aceasta cale un apel la voi, cititorii mei, sa ma ajutati in gasirea celor potriviti. Profilul cautat este descris mai jos:
– barbati si femei cu varsta intre 25 si 45 de ani (stam prost pe segmentul 35-45, deci aici avem nevoie de cat mai mult ajutor)
– rezidenti in Iasi
– studii medii si superioare
– venituri peste medie (2500+ RON/persoana)
– obisnuiesc sa ia masa in oras la restaurant cel putin o data pe saptamana (sa le zicem heavy-useri)
– au participat la cel putin un eveniment de tip nunta, botez, petrecere corporate, conferinta, congres in ultimele 6 luni.
Daca aveti la indemana un pix si o agenda, rasfoiti-o si notati cateva nume si numere de telefon. Trimiteti-le pe adresa monoranu@gmail.com (nu le lasati in sectiunea de comentarii de aici pentru ca nu e ok sa le facem publice, nu-i asa?) si promit ca nu voi fi intruziv, insistent si nepoliticos. Trebuie sa mai precizez ca ne cam lipsesc barbatii, femeile se pare ca au fost mai dornice sa colaboreze. Asadar, astept mailurile voastre si sper sa iasa 2 focus-grupuri cat mai productive pentru ca apoi sa pot construi un chestionar cat mai bun pe baza concluziilor trase.
Detalii tehnice: Focus-grupurile au loc luni si marti (adica maine si poimaine – 28-29 ianuarie) la ora 19.00 in zona cafenelei Queen’s din SuperCopou (vis a vis de Gradina Publica Copou). Daca este necesar, putem asigura transportul invitatilor catre si dinspre locatie. Durata unui focus grup este de maxim 90 de minute si discutiile vor fi deschise, relaxante si insotite de o cafea buna (sau o apa plata/minerala racoritoare dupa preferinte).
Quiddity of Prodigy a zis
Nu ma incadrez in profilul cautat, dar as vrea ca dupa ce chestionarul pentru ancheta este finalizat as putea sa-l vad si eu?
Vreau sa vad si eu ce inseamna un chestionar pentru ancheta ca la carte !