Acesta este un articol inspirat dintr-un caz real. De fapt din mai multe cazuri reale si din experienta unui studiu realizat pentru teza mea de doctorat. Experienta de practician sau professional in orice domeniu nu are prea multa relevanta in momentul in care trebuie sa redactezi o lucrare academica daca tu n-ai nicio contributie decizionala la ceea ce descrii. Stiu ca suna utopic si din aceast afirmatie s-ar putea intelege acelasi stereotip clasic ca scoala n-are nicio treaba cu ceea ce se intampla in „real life” insa daca aveti rabdare sa cititi pana la final o sa intelegeti unde bat.
Mai mult, o sa intelegeti ca partea academica e una si partea practica e alta. Acestea nu se imbina ci se completeaza. Sunt, daca vreti, miezul si coaja de portocala. Impreuna ele formeaza un fruct foarte apreciat. Si fiindca discutam despre partea academica, va pun o intrebare: care este primul criteriu de evaluare folosit atunci cand cumparati o portocala? Probabil cel mai frecvent raspuns este culoarea. E simplu, daca e verde sau chiar galbena, n-o cumperi pentru ca banuiesti ca ar putea fi cruda si respectiv acra, ceea ce nu-ti doresti. Dar de fapt ce face portocala sa fie atat de apreciata, gustul sau culoarea? Evident, gustul este cel care reprezinta motivul principal de cumparare. Nu discutam despre continutul de vitamina C, acizii nu stiu de care si tot asa mai departe. Astea sunt deja pentru cei mai complicati. 🙂
Acum va intreb, intre cercetarea academica si partea practica, care credeti ca este coaja si care este miezul? Cazul real despre care va vorbeam mai devreme este al unei studente ce sustine o lucrare de disertatie. Respectiva, angajata a unei companii multinationale, plina de incredere si cu ditai compania in spate, prezinta un studiu realizat in interiorul companiei. Instrumentul de cercetare in schimb este tare subred, despre obiective nu mai zic iar in ceea ce priveste esantionul … sunt si acolo destule scapari. Evident, se pun la indoiala rezultatele studiului pentru ca daca instrumentul nu e ok, nici rezultatele n-au cum sa fie ok. Normal, informatia are sanse mari sa ramana in sala in care s-a prezentat lucrarea respectiva, ceea ce inseamna ca in compania la care este angajata respectiva persoana se va merge mai departe pe acelasi instrument cu probleme si se vor obtine in continuare rezultate cu probleme. Intrebarea care se pune acum este: cat de importante sunt rezultatele obtinute in mecanismul decizional din cadrul respectivei companii? Pentru ca daca in urma acestui studiu se iau decizii complexe, atunci discutam despre o portocala cu o coaja minunata dar extrem de seaca pe dinauntru.
Nu-i prima data cand vad astfel de portocale. Vopsite, coapte sub lampa, foarte aratoase dar acre sau seci pe dinauntru. Desigur, background-ul intr-o companie mare iti da incredere, de asemenea faptul ca ai langa tine o echipa care te sustine iarasi conteaza enorm. Partea proasta e ca ajungi sa nu mai pui la indoiala anumite aspecte si mergi tot inainte gandidu-te ca cineva aflat pe un nivel ierarhic superior a luat o decizie buna pe care tu trebuie s-o pui in aplicare. Nici nu te mai obosesti sa analizezi decizia respectiva, ii dai batai pentru ca vrei sa-ti indeplinesti task-urile, sa dai bine la nivelurile indicatorilor de performanta si sa avansezi. Robotic, cu pasi marunti, indelpinind task-urile.
Ceea ce nu intelegi este ca drumul catre avansare poate fi mult mai scurt daca demonstrezi ca stii sa faci mai mult decat sa indeplinesti niste task-uri. Normal, pentru asta iti trebuie „balls”, sa ai puterea sa spui: „nu e bine ce facem?”. Probabil cineva de sus te va intreba de ce spui asta si daca ai argumentele la tine vei putea da un raspuns ok. Daca seful tau e open minded, ceea ce intr-o companie atat de mare ar trebui sa se intample, atunci n-ai nimic de pierdut. Probabil te va pune pe tine sa repari greseala dar asta e o provocare, o sanse de a nu mai fi robot. Si daca reusesti, atunci e clar ca drumul tau catre culmile succesului va fi un pic mai scurt.
Ma intorc acum la partea academica, cea de la care am plecat de fapt. Daca tot vii la scoala si, teoretic, inveti cum sa faci o cercetare, cum sa urmaresti acurateatea unui studiu, cum sa stabilesti structura unui esantion, cum sa construiesti o scala, cum sa definesti itemi, cum sa codifici si analizezi corect datele si mai presus de toate, daca intelegi care sunt consecintele unui studiu care are la baza un instrument cu probleme si o esantionare gresita, de ce atunci cand ajungi in business uiti tot si ajungi sa derulezi studii complet eronate? Stiu ca scoala e searbada, seaca, urata, plictisitoare pe alocuri, dar are rolul ei. Te invata sa pui intrebari, sa urmaresti corectitudinea metodei si sa fii obiectiv. Trebuie doar sa ai mai multa incredere si sa nu-ti vinzi cartile imediat dupa ce ai terminat facultatea/masterul.
sincer, cu toate facultatile si masteratele mele, daca vreau acum sa-mi schimb jobul nu gasesc nimic liber la nici o multinationala. cam nasol cu criza asta….
Intrebi de ce uitam ce-am invatat in scoala si concepem si aplicam studii eronate cand incepem sa lucram. In mare parte pentru ca dintr-o data nimic nu se mai aplica – nici din punctul tau de vedere, nici din punctul de vedere al managementului. Totul este facut in asa fel incat ce-ai invatat la scoala pare depasit si ia prea mult timp, conteaza mai mult indeplinirea task-urilor de zi cu zi decat un studiu cu efecte vizibile pe timp indelungat. Dar argumentul asta al meu nu e o scuza, ci o observatie asupra unei amnezii de care ajungi sa suferi pentru o vreme. Nu stiu pentru cata vreme insa. 🙂