Zi de zi ma confrunt cu situatii pe care acum ceva timp nu le-as fi inteles. Nu le-as fi inteles pentru ca erau atat de rare incat ma faceau sa cred ca oamenii care le provocau aveau o problema. Sincer nici nu prea imi bateam capul cu ele, nici cu situatiile, nici cu persoanele. Intre timp situatiile si persoanele au navalit peste mine si nu mai reusesc sa le fac fata. Ma simt inconjurat din toate partile de comoditate. Si mai trist este ca din toata aceasta comoditate nu am nimic de castigat ci mai degraba de pierdut. Mi se pare o stare bolnavicioasa, molipsitoare.
Fie ca discutam despre studenti, fie despre oamenii cu care lucrez pe toti ii vad cuprinsi de comoditate. Toata lumea cauta calea usoara. Studentii aleg facultatile pe care le cred mai usoare, apoi isi doresc specializarile cele mai usoare si evident ulterior sa obtina note de trecere usor. Partea proasta e ca aceste obiective nu sunt imposibil de realizat. Sunt suficiente exemple de facultati „usoare” cu specializari „usoare” la care se iau note de trecere usor. Si motivatia e simpla – studentii sunt din ce in ce mai putini si universitatile resimt concurenta. Apar presiuni asupra profesorilor de genul „note mici inseamna studenti care renunta deci nema salarii” si situatia se cultiva din interior.
Ceea ce urmeaza e jobul care evident trebuie sa fie obtinut la fel de usor iar activitatile sa fie si ele usoare. Adica fara responsabilitati si bataie de cap. Oamenii sunt dispusi sa plateasca si pretul pentru aceasta situatie comoda, adica sa primeasca un salariu mai mic. In trecut toata lumea alerga dupa salarii mari si oamenii nu se dadeau inapoi de la munca pentru ca stiau ca numai asa poti sa faci bani. Acum banii nu mai sunt asa de importanti, pana si absolventii inteleg ca sunt slab pregatiti si comozi si nu au pretentii. Comoditatea vine cu un pret si sunt pregatiti sa-l plateasca.
Desi reusesc sa-mi explic aceasta comoditate si am ajuns sa inteleg comportamentul acestor persoane, continui sa refuz sa lucrez cu acestea. M-am saturat sa aud replici de genul „e mai usor sa …” sau „de ce sa ne complicam?” sau „n-ar fi mai simplu sa …”. Sunt satul de oameni comozi care refuza sa se implice si ma incapatanez sa cred ca boala aceasta are un leac. Nu l-am gasit inca dar il caut in continuare. Avem suficient de multi bolnavi incat sa merite investitia. Unii cred ca speakerii motivationali sunt cei care pot schimba lucrurile. Eu cred ca de fapt majoritatea nu fac decat sa cultive filosofia usorului. N-am nimic cu ei, ba cativa imi sunt si prieteni dar uitati-va peste prezentarile lor si numarati de cate ori intalniti cuvinte ca simplu si usor.
Cred ca oamenii nu au nevoie de cuvinte marete, oamenii se vindeca prin actiune. Trebuie sa li se dea oportunitatea sa faca lucruri, sa se implice, sa reuseasca. Copiilor le e in general frica de apa dar dupa ce inteleg ca miscandu-si membrele se pot mentine la suprafata aproape ca nu-i mai poti scoate de acolo. Cred ca trebuie sa le dam oamenilor o piscina si sa-i impingem literalmente inauntru. Poate cativa se vor supara, dar nu cred ca se va ineca vreunul. Cei care vor iesi imediat nu ma intereseaza, ci doar cei care vor experimenta placerea de a se mentine la suprafata si vor dori sa-si perfectioneze tehnica.
Stati pe aproape, deja m-am apucat de sapat la piscina.
total de acord, feaa este o facultate usoara cu specializari usoare..cine ia o diploma de aici nu prea are ce face cu ea
@Ioana: … unde dai si unde crapa …
FEAA-facultate usoara?? nu prea cred. eu am terminat marketing si pot sa zic ca a fost un full time job, pe ultima suta de metri lasandu-se cu ore suplimentare in weekend…a fost usor dupa, cand m-am vazut cu diploma in mana. in fine, articolul e de apreciat, si din pacate pentru profesori, generatiile noi, nu stiu alta metoda in afara de cea usoara, ca doar „cine ia o diploma de aici nu prea are ce face cu ea” se gandesc ei. eu nu-i inteleg pe cei care tot zic ca nu au ce sa faca cu diploma, de ce naiba mai pun pe parinti sa plateasca taxe de scolarizare, daca nu fac nimic cu acea diploma. nota: cu acea bucata de foaie nu faci mare lucru, doar de pus in rama ori setar, insa cu cei 3 ani ori 3+2 ani pentru cei si cu master, faci ceva. multa rabdare in perioada proiectelor Adi, parca acum era…
Ioana, ai vreun argument plauzibil pentru afirmatia ta,esti cumva studenta FEAA,si fiind „asa usoara”, incat ai avut 10 pe linie,si ai terminat evident tot cu 10,si nu ai un job? Ca nu iti inteleg postarea,macar de ai fi informata.Ganduri bune !
Eu consider ca persoanele de acest gen preferea calea usoara in loc sa isi bata capul deoarece nu fac ceea ce le place cu adevarat si de aici, lipsa de motivatie si interes. Avem o generatie de parinti care si-au indrumat (obligat/santajat) copii catre facultati precum drept, medicina sau economie (cele mai populare, de altfel) fara sa acorde atentie la ce ii pasioneaza cu adevarat sau la ce sunt talentati. Bineinteles ca nu putem da vina doar pe parinti si exista si persoane comode din nastere dar majoritatea sunt lipsiti de motivatie deoarece nu fac sau nu pot face ceea ce ii pasioneaza cu adevarat.
Cand vor exista programe eficiente de indrumare/pregatire atat pentru parinti cat si pentru adolescenti poate abia atunci vom avea o piata a muncii mai ‘bogata’ din toate punctele de vedere.
Tendința de a simplifica lucrurile și de a ajunge la același rezultat cu efort minim mi se pare sănătoasă și normală – e o realitate împotriva căreia nu trebuie să ne revoltăm, ci dimpotrivă, la care trebuie să învățăm să ne adaptăm :).
Studenții nu mai vor să se complice cu texte și activități întortocheate pentru că nu înțeleg beneficiile – și de multe ori, ele chiar nu există. Așa cum au fost educați să aleagă cel mai ușor de folosit telefon mobil, în detrimentul „celui mai bun” în termeni absoluți, acum extind aceste pretenții la educație, job, viață. Tu ce ai alege? Facultatea de automatică și calculatoare sau un curs de php bine structurat, dacă ai vrea să înveți să programezi la un job/pentru tine? Ai mai alege să înveți fonetică înainte de a începe să înveți o limbă străină dacă ai ști că deja dicționarele moderne online îți oferă ca standard fișiere audio cu pronunția cuvintelor? De ce scrii fără diacritice? Pentru că îți este mai ușor și simți că ajungi la același rezultat cu efort mai mic :). E ok, cu toții căutăm instant gratification și îmbrățișăm mai mult sau mai puțin această filosofie a ușorului și nu trebuie să ne fie rușine.
Asta implică însă un efort mai mare (sau mai degrabă, diferit) din partea educatorilor (similar cu cel al marketerilor și al producătorilor de servicii și produse). Educatorii trebuie să prezinte într-un mod atractiv, aparent simplu și comod informația pe care încearcă să o transmită. Ceea ce presupune un pas mare de la dictare și luare de notițe. Tu ce ai alege? Un profesor clasic care predă fizică obligându-te să memorezi formule sau un profesor de tipul asta: http://www.youtube.com/watch?v=97oTDANuZco 🙂
@poxa: Oamenii despre care vorbesc eu sunt cei care nu vor sa invete nimic. Imi pare rau ca s-a inteles gresit. Sistemul de educatie e alta poveste. Sunt sigur ca sunt dascali si dascali si poti sa crezi ca sunt de moda veche dar fizica sau matematica se invata facand exercitii din culegeri si nu din powerpoint-uri. Si tot cele doua te invata sa nu refuzi greul. Ma indoiesc ca tot cursul profesorului pe care mi l-ai aratat se reduce la aceste demonstratii. Sunt sigur ca in proportie de 80% e vorba tot de formule si exercitii si ca studentii sai au de 4 ori mai multe teste decat ai nostri. Sunt familiarizat cu sistemul de invatamant din US si crede-ma ca e hard. Ceea ce facem noi e softer than soft. Studentii nostri se plang degeaba, nu citesc o carte decat daca sunt obligati si asta le afecteaza imaginatia. Te-ai gandit vreodata ca atunci cand privesti spre exemplu un film, clip, tutorial vezi de fapt realitatea prin ochii altcuiva. Creierul tau nu mai este stimulat sa si-o imagineze singur, nu face decat sa replicheze ceva ce a vazut. Solutiile nu trebuie sa vina asa, ci sa le descoperi singur. Altfel s-ar putea sa te trezesti intr-o situatie in care nu exista tutoriale sau filme si sa-ti dai seama ca nu vei gasi niciodata o solutie. Ma rog, putem discuta despre educatie mult si bine, pe mine ma oripileaza efectiv comoditatea si indiferenta celor cu care lucrez, nu numai a studentilor.
@ Adrian Monoroanu> Conjunctiv prezent al verbului „a replica” , pentru persoana a 3-a singular, este „să replice” si nu „să replicheze”.
Sunt 100% de acord cu următoarele afirmații> „Mi se pare o stare bolnavicioasa, molipsitoare.” + „Cred ca oamenii nu au nevoie de cuvinte marete, oamenii se vindeca prin actiune.”
Și cred că studenții la rândul lor s-au molipsit, de la ce vad în jurul lor, fie comportamentul și gândirea colegilor/ membrilor familiei, fie cele ale unor profesori.
Mi-aș dori să văd mai multă pasiune din partea unor profesori, mai mult dinamism și interactivitate, măcar ei să fie un exemplu bun de urmat de către stundenți.
Consider că, mai întâi de toate, trebuie să ne schimbăm noi înșine și apoi vom vedea că și trendul celor din jur se va schimba. 😀
P.S. Când e gata piscina? 🙂
@Ralu: Merci de corectura. Si eu sunt de acord cu ce spui tu vis a vis de atitudinea unor profesori, fie ei de liceu, scoala generala sau universitate. Sistemul e foarte greu de batut dar se poate. Eu cred totusi ca vorbele nu-s suficiente. Piscina se sapa, mai dureaza cam o luna, cred. Apoi va puteti arunca. E free!
E mai usor sa alegi calea usoara cu toate ca opusul iti aduce 100% mai multa satisfactie. Eu, recunosc, am trecut prin facultate (toata scoala in general) cu simplitatea lipita de frunte, pe ici pe colo mai deraiam dar de obicei alegeam calea usoara. „Zona de comfort” m-a mancat, si cand lucrurile au incetat sa mai fie simple de-abia atunci am inteles ca trebuie sa te zbati pentru absolut orice. Calea simpla nu aduce nimic bun, intotdeauna: what goes around, comes around si cand se intoarce cum zicea si domnul Mono, s-ar putea sa nu gasesti niciodata o solutie.
@Adrian Monoranu: Aveti dreptate, faptele nu vorbele te fac sa fii mare,
PS Referitor la speakeri motivationali, dincolo de ocean exista cativa speakeri motivationali care au inteles pe calea cea grea ca succesul nu vine doar vorbind „simplu”, Les Brown de exemplu.