Acum ceva timp am scris un post despre proiectul Palas si lumea a cam luat foc. Au fost o groaza de comentarii, care mai de care mai inflacarate si bineinteles contestatare ale proiectului insa timpul a trecut si proiectul Palas a continuat. Inversunarea n-a fost numai pe blogul meu, ci si in alte parti unde s-a scris sau s-a vorbit despre Palas. Probabil va continua o perioada si dupa ce proiectul va fi finalizat si ceva semne de intrebare vor plana mereu asupra esplanadelor, parcului si cladirilor sale.
Cert e ca generatiile se vor schimba si cei care vin din urma vor aprecia, cel mai probabil, proiectul. Evident, carcotasii o sa spuna acum ca generatiile ce vin din spate vor aprecia acest proiect pentru ca oricum sunt nepasatori vis a vis de ceea ce inseamna cultura si istorie si constatarea aceasta e adevarata. Probabil prea putin ii intereseaza pe tineri aceste aspecte. Tot aceeasi tineri insa, nu stiu ca de fapt in spatele Palatului Culturii era un teren viran, un strand imputit la propriu si prost plasat (n-am mai vazut oras unde strandul sa fie in centru) si un teatru de vara, vai mama lui. Credeti-ma, am locuit o perioada in zona Sf. Lazar si vedeam zi de zi pe geam un maidan unde isi faceau veacul tot felul de boschetari si maidanezi.
Ceea ce se va construi in loc va aduce cu siguranta mai multa valoare si utilitate decat avea spatiul respectiv anterior. E drept, in mare parte totul e comercial, sunt magazine, spatii de birouri mall si-asa mai departe, insa teatrul de vara ramane, intr-o forma imbunatatita, zonele de promenada vor fi si ele prezente, si tot asa. Eu unul vreau sa dau o sansa proiectului si nu am ascuns niciodata acest lucru.
Sunt evident, si niste parti pe care as vrea sa le analizez din perspectiva marketerului cu ochi antrenat. Cum era de asteptat, proiectul a trecut prin destule momente dificile si cu siguranta mai sunt destui ce pandesc momente de slabiciune. Pana acum crizele de PR s-au rezolvat destul de rapid si prin mutari inteligente, as zice.
Una dintre problemele pe care multi contestatari le aduc in discutie este faptul ca proiectul a fost modificat si nu s-a pastrat planul initial, cel care a si fost premiat de altfel. Eu unul, nu stiu cat si cum s-a schimbat insa evident, asta a fost o problema din moment ce s-a discutat despre ea. Marketingul si mai exact PR-ul a functionat asa cum trebuie si a reusit sa schimbe focusul opiniei publice. Palas s-a implicat in social, a mutat/reconstruit caminul de batrani, a facut campania cu „like-uri” pentru spatiul de joaca de la spitalul de copii in care pentru orice like pe pagina de Facebook a Palas Iasi ei donau 1 ron, si au schimbat foarte elegant sloganul din „orasul verde” in „inima orasului”. Ar fi existat riscul sa fie acuzati in viitor de un fake brand promise dar s-a rezolvat. 🙂
Una peste alta, Palas e aproape gata. Din cate stiu, in toamna (data oficiala a inagurarii va fi facuta publica la sfarsitul lunii septembrie) ar trebui sa fie inaugurat si eu unul ma bucur. Iasul va avea o strada comerciala si un mall cu 156 de magazine, 10 sali de cinema, o parcare subterana inteligenta cu 2500 de locuri si afisaje pentru numarul de locuri disponibile si pentru dirijarea catre acestea care va deservi zona centrala a orasului (chiar daca va fi cu plata, tot mi se pare o idee foarte potrivita si imperios necesara).Vom avea 2 hoteluri noi, un parc, un teatru de vara, un lac si multe alte locuri in care ne vom mai putea petrece timpul liber. Evident, mai sunt si altele, dar o sa le descoperiti singuri cand totul va fi gata.
Investitia se ridica la circa 260 milioane de euro si cred ca iesenii ar trebui sa profite de ceea ce primesc. Vor fi mereu cei care vor sustine ca acolo s-ar fi putut construi altceva, mai eco-friendly, mai clasic, mai potrivit dar toate aceste puncte de vedere sunt subiective. Cu totii suntem subiectivi pana la urma. Astept toamna sa vad cum va arata proiectul Palas si apoi mai vorbim. Pana atunci va las in compania unor fotografii interesante, un mic preview pentru ce va fi, dar si 4 fotografii mai vechi cu ce era inainte de Palas, asa pentru ca cei care nu mai tin minte. 😉
Viitor.
Ana a zis
ar fi minunat sa relizeze in realitate ce e in imagini! un mic Versailles
relansat a zis
intr-adevar, plus ca se inmbina perfect cu stilul arhitectural al palatului.
Radu Gheban a zis
Am contestat inca de la inceput tot ce inseamna Palas si nu imi voi schimba aceasta parere indiferent de ce buget este Dascalu in stare sa aloce pentru PR si marketing (am sesizat si recentele advertoriale din Ziarul de Iasi si BZI).
Dvs. ati reluat aceleasi argumente pro pe care le aduc in discutie de fiecare data dezvoltatorii proiectului, si anume ca zona arata deplorabil inainte, ca se va face acolo o gradina impresionanta, ca se inaugureaza turismul in scop comercial la Iasi, bla bla. Daca este sa ne luam dupa declaratiile constuctorului va fi acolo mai mult spatiu verde decat era pe vremea strandului. Asta n-o cred nici macar mosnegii din Alexandru care voteaza cu Nichita.
Sa ne gandim totusi care au fost motivele pentru care spatiul verde din zona strandului arăta cum arăta. Oare nu a fost lasat in paragina fix in mod intentionat pentru a avea astfel de argumente in favoarea constuirii acestei monstruozitati pe acel amplasament?
De asemenea sunt curios ce spuneti de mastodontul ala de beton care rasare din spatele Palatului si care strica absolut complet privelistea, atunci cand il privesti din zona Prefecturii sau de pe strada Stefan cel Mare.
Campania aia cu 1 like = 1 RON mi s-a parut o stupiditate inca de la inceput. De ce doar 1 leu, i-a fost frica lui Dascalu ca va fi nevoit sa scoata prea multi „verzisori” de la pusculita? Cat au strans pana la urma? Momentan vad ca au vreo 11.000. Deci 11.000 de lei nu reprezinta nici macar jumate din chiria pe care o plateste lunar Diverta la Iulius Mall.
Si in final hai sa ne gandim putin la viitorul apropiat: ce vom face dupa ce se deschide oficial maretul complex? Zona respectiva este deja sufocata de trafic la orele de varf. Nici nu vreau sa ma gandesc ce va fi dupa deschidere: semafoare peste semafoare, mai nou se vehiculeaza o alta ineptie – transformarea strazii Palat in sens unic si eliminarea tramvaiului pe un fir, impreuna cu mutarea circulatiei in sensul spre Hala Centrala pe strada Sf Lazar. Asadar daca vei vrea sa ajungi din Nicolina pe Stefan vei ocoli jumate de oras. Foarte inteligent dragii mei. Si pentru ce toate aceste ineptii? Pentru mofturile unui primar spagar si a unui „afacerist” nesatul care nu putea dormi noaptea din cauza dezordinii si paraginii de la vechiul strand. Intre noi fie vorba cred ca si mergea foarte des la scaldat acolo.
Astea fiind zise, faptul e consumat, timpul trece iar jungla de betoane se indeseste pe zi ce trece. Asta au votat iesenii, asta merita.
Adrian Monoranu a zis
@Radu Gheban: Pai zona respectiva chiar arata deplorabil inainte iar daca a fost lasata in paragina intentionat, cu atat mai rau. Sunt si alte zone in aceeasi situatie si crede-ma le vad in fiecare zi. Eu doar ma bucur ca s-a construit ceva nou si chiar daca problema aglomeratiei e una evidenta, cred ca in timp se va rezolva. Ideea cu strazile cu sens unic e una foarte buna din punctul meu de vedere. Problema transportului in comun s-ar putea rezolva prin mutarea tramvaielor pe langa unul dintre trotuare, am vazut asta in vest si functioneaza f bine. Totusi, eu am informatii ca doar Sf. Lazar va fi cu sens unic. Strada Palat va ramane asa cum e deocamdata.
Campania cu like-uri a fost una generica Radu, oricum Iulius a donat si pentru like-urile care erau deja stranse inainte, ba mai mult a si dublat suma la final pentru ca intradevar nu era una consistenta. In fine, pana la urma au facut ceva in care si publicul a fost implicat. Daca i-ai fi pus pe cei 11.000 sa dea cate un leu, cati ar fi dat? Poate suma ti se pare mica dar nu suma e importanta ci ideea in sine. Mai stii companii din Iasi sau chiar din RO care au facut ceva similar?
Si apropo, sa stii ca eu chiar nu puteam dormi noaptea din cauza cainilor care urlau pe maidanul ala ce era inainte acolo si de asemenea nu puteam sa ma uit pe geam pentru ca vedeam scene de sex si violenta (pe bune) intre homeless-ii care isi faceau veacul pe acolo. Repet, ca si in comentariul meu anterior, ai vreo alternativa? Preferai sa fie un strand in mijlocul orasului? Ce castig ar fi avut Iasul de pe urma lui? 😉 Din pacate nu vedem padurea din cauza copacilor. Acest proiect va aduce oportunitati, va crea notorietate pentru Iasi, etc. Din pacate lumea experimenteaza „tunnel vision” in loc sa vada lucrurile in ansamblul lor.
Gigel a zis
Iesean fiind, ma alatur si eu „carcotasilor” care contesta proiectul Palas. Daca o sa cautati putin pe net (facebook – iasi poze vechi) veti vedea ca strandul construit undeva in anii `20 (cam in acceiasi perioada cu Palatul Culturii) nu a fost intotdeauna „un teren viran, un strand imputit la propriu si prost plasat (n-am mai vazut oras unde strandul sa fie in centru) si un teatru de vara, vai mama lui”.
Strandul care a trecut cu bine de cel de-al doilea razboi mondial si de buldozerele lui Manciuc care dupa cutremurul din `77 au ras toate cladirile de pe Strada Palat nu a reusit sa treaca de nepasarea numita Simirad-Nichita (pozele cu „inainte de palas” dateaza din aceasta era dezastruasa pentru oras) care au lasat intentionat acel loc de izbeliste. Ce ma deranjeaza cu adevarat este ca acest argument de genul „si asa nu era nimic acolo” care a fost lansat de primar (marele subinginer rajac) inainte de inceperea proiectului am crezut ca va tine doar pentru cei care l-au votat pentru un mic si o bere, insa se pare ca tine si la oameni „cu pretentii”.
Nu sunt impotriva dezvoltarii orasului, dar DA pe acel loc se puteau face 1000 alte lucruri, insa s-a ales solutia care a favorizat pe cine trebuia.
Un alt lucru pe care astept cu nerabdare sa-l vad, este cel al circulatiei la orele de varf cand ansamblul va functiona la capacitate maxima (presupunand ca se va ajunge acolo candva).
Adrian Monoranu a zis
@Gigel: Dezvoltarea se face cu sacrificii, fie ele fizice sau morale. Sunt sigur ca vor fi multe discutii chiar si peste 10 sau 20 de ani de-acum inainte insa cert e ca in sfarsit acest oras in care nu se face nimic la propriu, va beneficia de o schimbare. Din pacate iesenii sunt dezbinati si asta nu poate decat sa faca rau. Primarul l-ati ales voi, poate nu tu, dar majoritatea, asa ca el reprezinta acest oras pana una alta, iar deciziile pe care el si cei din echipa lui le iau sunt rezultatul alegerilor iesenilor.
In alta ordine de idei, cred ca ceea ce mi se pare cel mai ciudat este ca toata lumea critica dar pana acum nu am auzit nicio alternativa la acest proiect. Nimeni nu a avut vreo idee, nimeni n-a indraznit sa propuna o varianta proprie. Prin urmare, va trebui sa defilam cu acest proiect. E clar ca stilul arhitectural nu se poate potrivi cu cel al Palatului Culturii dar nu e un caz singular. Pana la urma progresul inseamna sa treci peste ce e vechi si sa ai curajul sa faci chestii noi. Iasul e un amalgam de arhitectura din secolul XIX si XX, poate era timpul sa apara si ceva care sa arate a secolul XXI. Parerea mea! 🙂
Gigel a zis
Da, mai rau este ca vor fi destui care il vor vota si la alegerile viitoare, pentru ca „lucrurile importante au nevoie de timp” – ca si pasajul subteran din fata Halei.
Alternativa era atat de simpla incat nu e de mirare ca nu ati auzit de ea : ingrijirea si modernizarea la ce era deja si extinderea (pe acel maidan din lateralul teatrului Luceafarul) cu terenuri sintentice, cu pista de role etc, etc (pe modelul Gheorghe Stefan de la Piatra Neamt – care a avut la dispozitie un spatiu mult mai mic decat cel din Iasi) + paza. Cat despre populatia mai bronzata care acaparase in ultima perioada strandul, se putea „scapa” foarte usor de ei prin construirea acelei gropi de nisip de pe Cicoarei, iar strandul din spatele Palatului sa fie ceva mai „select”. (unele preturi din strandul Piatra Neamt sunt mai mari decat cele de pe litoral si totusi nu duce lipsa de clienti).
Adrian Monoranu a zis
@Gigel: ai fi poate surprins sa afli ca desi Piatra Neamt sau Bacau arata infinit mai bine si mai curat decat Iasul, exista si acolo destui contestatari de alte culori decat cele ale primarilor. Pacat ca alternativele viabile vin abia acum. La momentul discutiilor initiale, contracandidatii lui Iulian Dascalu s-au grabit sa arunce cu noroi si sa atate lumea impotriva proiectului in loc sa vina cu alternative. 😐 Tipic politic, din pacate dar asta merge la noi. De ce sa propui ceva cand poti sa-i faci praf planurile celuilalt? 🙂
Oana Culache a zis
Super proiectul. De un singur lucru imi pare rau: marele minus este ca acesta se alatura multimii de proiecte care transforma destul de rapid Iasul dintr-un oras cu o arhitectura superba intr-un oras „glamour”. Din comoara arhitecturala nu mai ramane nimic. Majoritatea cladirilor cu arhitectura respectiva se darama. Tot ce se construieste nou imi aminteste de cladirile din New York. Poate e doar impresia mea, dar nimeni nu are intentia de a pastra alura culturala si istorica. Cat despre proiectul in sine, mi se pare o super-sansa pt Iasi.
Sebastian a zis
TReaba e foarte simpla aici: Nici o investitie semnificativa nu poate fi facuta fara un scop comercial si evident un profit viitor. Zona respectiva indiferent de ideea de amenajare avea nevoie de o investitie masiva. Primaria nu va face, nu ar fi facut niciodata o astfel de investitie, iar orice proiect ar fi aratat diferit dar la fel in sensul ca ar fi avut o puternica directie comerciala.
Adevarul e ca acolo va fi un debuseu consumeristic si in nici un caz destinatie pentru relaxare sau liniste, insa alta varianta chiar nu exista.
Palas se va deschide cel mai probabil in aprilie 2011, va fi noul pol pentru divertismentul din Iasi si nu numai si va aduce multi bani pentru investitori.
marius a zis
Nu am timp, asa ca trimit un link: http://adrianchristescu.ro/2011/07/23/iasul-se-transforma-by-gheorghe-nichita/
Adrian Monoranu a zis
@marius: tot asa n-au avut nici altii timp sa arate alternative. multi sunt cei care spun dar putini sunt cei care fac. eu iti garantez ca „iulica” ii va impinge pe toti de la spate pana vor rezolva si problema traficului in zona si te vei putea deplasa intr-un mod civilizat. tare as vrea sa ma intalnesc cu voi prin gradina pe la Palas si sa-mi ziceti atunci ca e naspa, sau ca e naspa sa mergi la multiplex acolo, sau ca va fi naspa la teatrul de vara sau cand iti vei parca masina civilizat. abia astept! 🙂
Adrian Matei a zis
@ Radu Gheban, Gigel SUBSCRIU
Interese prea mari. Nu e o scuza ca zona era deplorabila.
A fost lasata astfel intentionat. Cat despre un plan urbanistic general … SF-uri!
Primeaza doar interesul comercial…restul sunt doar inflorituri de marketing – vrajeala pentru creduli si ignoranti!
Nu sunt locuri de munca in metropola asta saraca, pentru ca primarul se aliaza cu Dascalu sa castige multi bani amandoi, in loc sa atraga investitii in orasul asta de 3 lei 50.
Practic apare un „kitsch economic” , unde fitzele, orgoliile, superficialitatea si ignoranta vor fi taxate inzecit de smecherii ce au dezvoltat proiectul.
Ne meritam soarta. Asta nu era o prioritate decat in ochii ‘oamenilor de afaceri’ si a celor superficiali.
Nu spun ca nu trebuie asa ceva. Dar nu in orice conditii, nu in zona aia, si nu acum.
Progresul nu se face de dragul progresului. Noi suntem ca mentalitate, economie si gandire un secol in urma.
Proiectul asta futurist vine doar sa ne dea senzatia ca suntem mega buni, cand de fapt – suntem praf !
Dar asa e cand esti orb sa vezi realitatea. Extremele sunt periculoase !
Adrian Monoranu a zis
@Adrian Matei: „Extremele sunt periculoase”? C’mon, chiar ca sunt praf si o sa fim in continuare daca nu deschidem ochii. Tu chiar crezi ca in vest totul s-a facut atunci cand a trebuit si cand a vrut toata lumea? Sa fim seriosi, pai aceste doua lucruri nu exista. Niciodata nu e momentul potrivit si cu atat mai mult niciodata n-ai cum sa-i multumesti pe toti. Sa-mi fie iertat, dar cu gandirea asta nu e de mirare ca nu ajungem prea departe. Iti place cand mergi afara sa vezi proiecte din astea dar daca cineva vrea sa faca unul la tine in oras, preferi sa ai o balta imputita in loc, nu? Proiectul asta, asa cum e el, cu minusuri si plusuri, ii va forta si pe ceilalti sa se adapteze, se vor gasi solutii pentru circulatie, sunt sigur, si pentru dezvoltarea zonei din jur si tot asa. Preferai sa-l dea pe bucati si sa se construiasca niste cladiri fara nicio legatura una cu alta, fara nicio noima? Nu-i tin partea lui Nichita, sa fie clar, n-am nicio culoare politica, dar prefer un proiect unitar.
Adrian Matei a zis
Evident ca extremele sunt periculoase. Una e sa fii visator si optimist sa crezi ca asta e prioritatea numarul unu a zonei…alta e sa crezi ca orasul nu trebuie sa se dezvolte. Dar cu orice pret?
E usor sa spui ca se vor gasi pe viitor solutii la problemele create de acest proiect. Dar de ce sa nu ne gandim din prima? E prea greu, nu? Pentru ca trebuie sa facem un proiect frumos care teoretic, ar salva imaginea orasului?
Asta cu strategiile pe termen lung e un termen greu de inteles. Ignorantii nu se gandesc la impactul cultural…hai sa ramanem in mocirla, dar sa ne dam rotunzi ca avem ceva modern in centru, cand de fapt crestem consumul, nu productivitatea.
Comparatia cu vestul e hilara. La ei politica nu fura totul mana in mana cu asa zisii oameni de afaceri, gen Dascalu.
Romania, in special Iasiul, Moldova e in urma la mentalitate, atitudine, economie si spirit antreprenorial adevarat.
Rad si acum cand aud cum vrem sa fim noi ca in vest. Una e sa ne adaptam, alta e sa visam la conditiile si real estate-ul din vest.
cristiano85 a zis
Convinge tu tiganii de pe Cuza Voda sa plece din fostele case evreiesti, cu arhitectura interbelica si apoi Nichita o sa faca si terase pe acolo, ca in Brasov.
Si sa fim serios, intentionat sau nu, spatiul din jurul Palatului era plin de mizerie, boscheti, maidanezi etc.. Palas va aduce stralucire, locuri de munca, curatenie, renovarea Palatului (tabla aia se va innegri in 1-2 ani), renovarea strazilor din zona, bani la buget etc.
Mosnegii care regreta parcul vechi, nu au decat sa nu mai voteze cu Nichita, ca doar ei l-au pus in scaun la primarie, pentru o sticla de ulei si o bere.
Sa vina Ciuhodaru, poate e alta samantza.
cristi
gabi a zis
Sustin ce spune adrian matei…trebuie sa ne vedem lungul nasului si sa incepem schimbarea cu noi insine nu sa visam la cai verzi pe pereti…eu unul nu suport cand romania sau unele orase din romania sunt comparate cu ce este in afara…. PAI noi castigam cat castiga aia afara? la noi salariul minim e 150 de euro…la ei 800…nu vi se pare o diferenta Enorma??? si atunci cum putem sa ne comparam noi la orice domeniu cu ce e in afara? afaceri, chirii, orase? tot !
In Romania mai intai trebuie sa dispara Coruptia!! si apoi mai discutam
roby a zis
ar fii frumos
mikemetal a zis
Mie sincer sa fiu mi se pare ceva incredibil in iasi toata lumea e impotriva la tot ce se face nou. Sunt care au fot impotriva proiectului Dream Village care oferea locuinte noi foarte bine dotate la pret competiv adica similar cu cel al celor vechi, uni foloseau drept argument cum ca ocupa nush ce zona mirifica insa cu siguranta era un spatiu gol, pe urma din cauza ca multi din iasi sufera de o memorie infidela acuza primaria si pe Dascalu cum ca proiectul Palas ar fi distrus „oaza verde” a orasului eu sunt perfect de acord cu Adrian Monoranu ca intradevar zona era deplorabila, nu am avut onoarea sa intru in respectivul strand insa din memoria mea arata ca un strand comunist din anii 60 sau 70 iar tehnologia respectivelor stranduri era primitiva. Intradevar nicaieri in Romania nu am mai intalnit un strand in centrul unui oras mai era unul in Beius aproape de centru dar nu era in centru. Noul strand in schimb este cu tehnologia actuala realizat cu un sistem de filtrare bun si se poate inota lejer fara riscului vreunei infecti, avand un pret acetabil. Pe urma ca continuu firulul multi sunt acum impotriva proiectului ciric menit sa aduca iasului insfarsit un spatiu real de diverstisiment o adevara „oaza” de verdeata. Da vor fi defrisati din copaci insa vor fi replantati, iasul are potential turist colosal probabil dintre toate oraselele romaniei il are cel mai mare din cauza diversitati sale. Este pacat ca sa nu se dezvolte latura de turism. Latura care este ajutata de proiecte ca cel din ciric. Acum se tot vb de lipsa locurilor de munca iar proiectele de dimesniule celui de la Palas aduc mii de locuri de munca fapt ce in mod inevitabil scade substantial rata somajului. Practic daca ne gandim si la restul cladirilor moderne de Sf. Lazar si le punem si pe acelea in calcul am observa ca iasul este probabil unul dintre putinele daca nu cumva singurul oras din tara care poate sa spuna ca are intradevar o zona moderna nu doar cateva cladiri risipite a da si in legatura cu cladirea aceea inalta nu mai stiu ce e ea Iasul nu e unicat este un sediu BRD in Cluj foarte inalt si zau ca arata mult mai prost clujul fiind un oras mult mai compact ca iasul cu considerabil mai putine spatii verzi. Inca ceva Iulian Dascalu este un exemplu bun de om de afeceri in Romania cati pot spune ca au reusit sa aiba un lant de moluri in Romania?
eu a zis
ora…..02.45…la marele proiect Palas se lucreaza de zor cu uitlaje grele….Gigi „10 %” , Fene, Dascalu….va mulumesc ca existati….noptile mele ar fi mult mai monotone altfel !
Octav a zis
Desi fiind „iesean de conjuctura”, parerea dvs. cu privire la acest ansamblu ar trebui sa fie obiectiva, insa din cate vad obiectivitatea este inlocuita de superficialitate (ca si in cazul articolelor din ziarele locale, chiar si cel din zoaia de iasi, unde cateii lui ghiocel au improscat cu noroi tot ce avea cea mai mica legatura cu Palas sau Dascalu).Intr-o oarecare masura e si normal, pentru ca nu ati prins decat perioada degradanta a strandului (de cati ani sunteti in Iasi? 8 – 10 ? – pai strandul vechi a fost in Iasi de vre-o 10 ori mai mult si nimeni nu s-a plans de amplasamentul sau si asa ca fapt divers centrul orasului Iasi este in zona Piata Unirii din cate stiu eu si in nici un caz in spatele Palatului). Si multe alte aspecte care le-ati trecut cu vederea (dar la fel, nefiind iesean probabil ca nici nu va intereseaza).
Astea sunt doar cateva motive care ma fac sa afirm ca articolul este superficial.
Pentru ultimul postator : ti se parea tie ca strandul era „comunist” pentru ca atunci s-au facut ultimele modernizari, dupa `90 interesele „capitaliste” l-au lasat in paragina. Ma bucur ca iti place noul strand, mie unul mi se face greata numai cand ma gandesc la amplasamentul sau (fostul Dallas, cine e din Iasi stie despre ce vorbesc). Daca Dascalu e asa „mare” afacerist, care vrea numai binele Iasului de ce s-a complicat cu magareala facuta de el si primar cand a cumparat terenul pe un pret de nimic (din cate stiu inca este in proces din aceasta cauza) si ar fi multe de spus, dar fara rost, pentru ca ce a fost facut ramane facut.
Cum vad eu ansamblul Palas: fix bomboana de pe coliva!
De ce? Foarte simplu, acest progres despre care se vorbeste in articolul de fata nu ajuta cu nimic acest oras (gropi, cani bagabonti, incompetenta „conducatorilor”) si nu va face altceva decat sa fie un mijloc prin care Nichita va strange cateva voturi in plus de la creduli (oricum are deja voturile pensionarilor care merg gratis toata ziua cu RATP si a celor care primesc asistenta sociala).
Nu exista progres pentru acest oras si nici nu va fi pana cand nu va avea din nou un Ioan Manciuc la conducerea sa. (da, Manciuc a fost comunist, dar fara el si fara sistematizarea comunista probabi ca astazi orasul Iasi nu ar fi fost mai mare decat Vasluiul sau Botosaniul).
corleonne a zis
dascalu e primul om care a mai schimbat fata acestui oras si toata lumea sare cu gura pe el .saracia din voi poate nu acepta imaginea aceasta noua !!! as vrea ca toti cei care au dat comentarii impotriva Palas sa aiba interdictie ,sa pot sa ma plimb eu cu sotia mea relaxat. voi impreuna cu simirad ati tinut orasul asta in bezna .eu l-as alege si primar pe dascalu daca ar candida .
Adrian Monoranu a zis
@corleone: exista o regula pe blogul meu. Vorbim despre subiecte si nu despre persoane asa ca ti-am editat putin comentul scotand cuvintele prin care i-ai jignit pe cei care nu sunt pro-Palas. Nu vreau sa incurajez certuri aici, sper sa ma intelegi.
Adrian Matei a zis
Foarte bine, mai cenzurati lumea ce vibreaza de aroganta si face politica pe site. Apropo, nu stiu cum a fost editat postul cand un domn (probabil un domn, sunt semne de intrebare aici) generalizeaza si vorbeste cu un aer superior – si ataca persoane, nu dezbate subiectul in cauza.
Cat despre Dascalu, Nechita si viitorul orasului… ILUZII. ‘Oamenii de afaceri’ vor face bani pe spinarea credulilor cu bani de aruncat.
Si mai sunt multe de vazut in zona Iasi, dar daca nu avem spirit civic sa cerem ceva cu adevarat important- drumuri de exemplu…, o sa ne multumim cu praful in ochi, fara beneficii reale, praf aruncat de ‘mega’ proiectul P.LAS !
IGNORANTA NASTE MONSTRI !
Cat de usor sunt manipulate masele in tara asta … Iata un subiect, o tema interesanta pentru acest blog.
Adrian Monoranu a zis
@Adrian Matei: aceeasi regula se aplica si la tine, imi pare rau. Vorbesti despre altii, iti scot remarcile ironice care provoaca! Conformeaza-te te rog!
Adrian Matei a zis
My point, mister … la precedentul nu s-a aplicat nicio regula. M-am simtit atacat cand am citit mesajul aprobat. Si nu numai eu, sunt convins. Unii acuza, cer interdictie pe spatii publice, ii submineaza pe restul…
Nu e aceeasi regula pentru toata lumea? 😛 Eu stiu ca e vacanta, dar totusi…
Cand practic un post este aprobat tacit, desi teoretic (doar cu vorba) se editeaza acest post… sunt consternat.
Merg sa ma conformez la o plimbare. Vocea mea deranjeaza prea mult. Altii pro P.las au trecere. Cu bine!
Adrian Monoranu a zis
@Adrian Matei: si comentul lui corleone a fost editat. De altfel i-am si scris dar revin la spuneam mai demult, nu citesti cu atentie toate comentariile. Am lasat partile ce nu mi s-au parut jignitoare dar evident se pare ca sunt subiectiv. Asta e, n-ai cum sa-i multumesti pe toti. 😉
gabi a zis
Ideea este sa vorbiti ontopic nu sa i scrie maria lu george ca il iubeste aici pe blog :)) si geroge sa i raspunda :”Vrei sa fi sotia mea?” iar noi restul sa i aplaudam :))…Cat despre proiectul acesta oricum nu il putem impiedica sa aiba loc asa ca sa vedem ce o iesi din el…
cocolino a zis
Eu din ce am observat, in Iasi sunt 2 gasti mai puternice, gasca lui Dascalu’, tipul de la Build Corp, in care este si Nikita cred, si gasca lui Oprea, Irina Schrotter (de aici deriva o serie intreaga de evrei cu bani si interese imobiliare). Scandalul a pornit dupa ce sa aflat ca terenul de la palat sa dat, si daca va amintiti umblau prin oras tot felul de tipi de la niste fundatii anonime care spuneau salvati strandul. Gasca numarul 2 moare ca a pierdut o afacere. Tin minte cum a aparut la televizor Elan Schwartzenberg si a spus ca el da dublu fata de pretul lui Dascalu’ (a se sti ca Elan e amic cu Schrotter).
Acum daca va uitati acelasi Oprea (care e omul de la inaintare) face scandal ci proiectul Ciric. Ei vin si spun Opriti taierea padurii, insa in spate sunt tot interese imobiliare.
Va puteti uita la Piatra Neamt, sa vedeti un proiect ca Ciricul ce poate face.
E politica, niste oameni buni isi vad interesul si tot felul de oameni ingusti la minte traiesc cu impresia ca salveaza planeta facand de fapt fara sa vrea interesele unora sau altora.
Intorcandu-ne la Palas, daca nu lua Dascalu, luau ceilalti. Intr-un fel sau altul ceva se intampla acolo pentru ca presiunea imobiliara era mult prea mare. Daca va uitati toate terenurile virane au fost luate: in Nicolina unde se facea circul are Cihodaru, in spate la BRD unde este parcare are Zapodeanu, unde era piata pe independentei vis a vis de romtelecom are nu stiu cine care vreau f multi bani. deci toate sunt luate de oameni care asteapta sa vanda pe si mai multi bani. Aceste floricele care ne sunt servite cu: …. salvati strandul, se optureaza vederea palatului, salvati padurea Ciric s.a.m.d., sunt doar, nu stiu cum sa spun, nada pentru porumbei care sa se adune si sa faca zarva.
Poate nu am dreptate insa incerc si eu sa pun cap la cap informatiile care se mai scurg prin presa, si sa nu citesc ca un cal doar un articol despre o tema. Ele toate au legatura intre ele.
cocolino a zis
nu am apucat sa citesc ce am scris si am dat submit, mai sunt mici greseli gramaticale cum le pot corecta?
Adrian Monoranu a zis
@cocolino: important e ca ti le asumi. din pacate am scos pluginul care permitea editarea comentariilor de catre autori, avea niste conflicte cu alte pluginuri si imi ingreuna accesul vizitatorilor pe site. 😐
Albert a zis
Un alt iesean care se da cu parerea….
Tot timpul vor exista contradictii cu privire la acest proiect cum am vazut mai sus „se putea construii alte 1000 de lucruri” da asa e, are dreptate dar parerea mea este ca ar trebuii sa fim multumiti cu ce se construieste acum.
Sper sa se construiasca macar jumatate din ce am vazut in poze si va fi extraordinar, o spun ca tanar al iasului, nustiu cum era innainte, am abia 20 de primaveri implinite, dar tot ce se va face va fi mai bine decat acum.
Numai bine!
Calivita a zis
Nepasarea astea e chiar alarmanta…am ajuns sa nu ne mai intereseze nimic calumea, nu mai stim sa apreciem arhitectura, arta…nimic. Cu moda si alte cateva chestii am inceput sa revenim….poate ne revine si mintea la cap si o sa fim instare sa apreciem ce e frumos!
Adrian Matei a zis
@ Albert – cand aveai 9-10 ani, orasul Iasi era mult mai frumos. Acum se incarca pe an ce trece de un kitch grotesc, tot mai urat. (de ex. Palas).
Altfel,- Moda este o forma de uratenie atat de intolerabila, incat trebuie sa o schimbam la fiecare sase luni – Oscar Wilde.
Iulian a zis
Foarte frumoasa initiativa.
Viitorul arata bine! 😛
Succes in continuare!