Sindromul Learned Helplessness la romani.

Asa cum se cade in orice studiu de caz, trebuie sa definim mai intai termenii. C-asa-i frumos si asa am invatat la scoala doctorala. Sau ma rog, asa am invatat eu de prin carti ca pe vremea mea nu exista entitatea cu pricina. Prin urmare discutam despre un concept introdus in contradictie cu „behaviorism-ul” lui B.F. Skinner (despre care presupun ca ati auzit) in 1967 de catre psihologul american Martin Seligman (dupa nume numai american nu pare). Practic cea mai simpla definitie o gasiti mai jos:

Learned helplessness is a mental state in which an organism forced to endure aversive stimuli, or stimuli that are painful or otherwise unpleasant, becomes unable or unwilling to avoid subsequent encounters with those stimuli, even if they are escapable, presumably because it has learned that it cannot control the situation.

E o situatie in care un individ care intalneste stimuli negativi, situatii care ii provoaca durere sau pur si simplu stari neplacute, devine incapabil sau nu mai doreste aceste intalniri, chiar daca stie ca le poate depasi, deoarece a invatat ca nu poate controla situatia. Cu alte cuvinte, e mai simplu sa zici, de exemplu, nu ma duc la interviuri de angajare ca oricum peste tot sunt pile si nu ma primeste nimeni. Suna cunoscut? Interviul e o situatie destul de stresanta, exista posibilitatea sa nu fii angajat si atunci apar starile negative. E o situatie pe care nu o poti controla, si atunci mai bine nu te mai duci si eviti starile negative. Logic.

Daaaar, situatia nu ramane asa. Romanul nu sta acasa si e fericit. Pentru ca depresia oricum se instaleaza fiindca situatia initiala se pastreaza, adica el tot nu are job. Partea proasta e ca romanul a aflat ca depresia se poate depasi mai usor daca e impartasita cu altii care au trecut prin aceleasi situatii. Si uite asa apar frustrarile de masa. Mai trist e ca aceasta „bagare de picior”, daca imi dati voie sa ma exprim mai plastic, se intampla sa influenteze in mare masura generatiile tinere care sunt foarte receptive. De asta se si numeste „learned” helplessness. Si daca primii s-au confruntat cu situatiile neplacute si au invatat sa le evite, cei din urma nici nu mai apuca sa intre in contact cu stimulii negativi, invata direct frustrarea.

Acum ganditi-va daca sunteti in vreuna din cele 2 categorii si constientizati situatia. Exista o cale de vindecare. Se numeste incercare. Si nu e valabila, la fel ca sindromul, doar pentru interviurile de angajare, ci pentru multe multe alte situatii. Succes! Don’t give up TRYING!

PS. Ma scuzati ca n-am gasit o traducere potrivita pentru learned helplessness. E greu de pronuntat in engleza dar e mai greu de tradus in romana. 🙂

 

Little girl sitting on curb in dirty dress looking cold and alone – via Shutterstock