Jocul opiniilor – nu stim sa dezbatem!

Ne pricepem la toate. Nu cred ca mai incape indoiala. Suntem deopotriva specialisti in probleme de sanatate, educatie, aparare, economie, cultura etc. De politica si sport nici nu mai zic. Ca acolo suntem cu totii savanti! Si daca tot suntem specialisti, inseamna ca avem si dreptate de fiecare data cand deschidem gura. Si va rog sa remarcati ca scriu la persoana intai, plural. Adica in discutie intra si subsemnatul. Pentru ca altfel ma tem ca as fi acuzat de dublu standard.

Neajunsul unei astfel de situatii, in care toti avem dreptate, este ca nu ne putem pune vreodata de acord. Iar cand nu ne putem pune de acord, nici nu putem face pasi inainte. Jocul opiniilor este ceva absolut firesc, iar dreptul la libera exprimare s-a castigat cu jertfe omenesti in ’89, dupa cum bine stiti. Din pacate insa, ceva ce nu s-a recuperat la revolutie (si nici nu prea avea cum) a fost educatia noastra in directia respectarii opiniei celorlalti. Comunistii au avut grija sa ne invete ca numai ei au dreptate. 

Scoala nu ne-a invatat deloc sa ne expunem opiniile. Mai degraba scoala din Romania creeaza frustrari pentru ca de obicei elevul nu are mai niciodata dreptate. Culmea, nici acasa lucrurile nu stau mai bine. Cei mai varstnici poate va mai aduceti aminte cand acasa mai luati un rand de chelfaneala daca va apucati sa le povestiti parintilor ca invatatorul sau profesorul v-a pedepsit sau dezavantajat pe nedrept. Nu stiu cum se intampla acum, poate imi ziceti voi, cei mai tineri.

Proaspat iesit de pe bancile unei scoli (fie aceasta liceu sau facultate) in care nu a avut mai deloc dreptate, romanul vrea sa demonstreze ca in sfarsit lucrurile se schimba. Insetat de a-si demonstra intr-un final dreptatea, romanul recurge la emotii, vorbeste inflacarat, cu patos, desi uneori simtul ratiunii il paraseste inca de dupa prima fraza. Spiritele se incing, jucariile se stranga si lumea pleaca acasa.

Si perioada de dupa 1947 si pana in 1989 a fost o scoala pe care toti romanii au fost fortati s-o urmeze. O scoala in care niciodata n-au avut dreptate. Decat cei care au murit cu dreptatea in mana (acum poate intelegeti sensul zicalei). O scoala din care s-a iesit cu capul plecat si cu o tona de frustrari si opinii neexprimate.  

Ne-am trezit insa liberi sa spunem ce vrem. Si ne-am hotarat sa profitam la maxim de acest drept. Unii dintre noi o facem in cercuri restranse, altii din dorinta hranirii ego-ului, cauta scene tot mai inalte. Suntem liberi, deci s-o facem! Dar ce-ar fi daca am face-o cu calm, cu respect si cu argumente la obiect. Ce-ar fi daca ne-am indoi in primul rand de propriile noastre opinii, inainte de a ne proclama specialisti atotcunoscatori?

As mai fi adaugat fara suparari, dar e greu din moment ce suntem urmasii marelui Stefan, cel aprig la manie si degraba varsatoriu de sange (nevinovat). E greu sa nu te superi din moment ce opiniile sunt adesea sustinute mai degraba emotional decat rational. Foarte greu! Avem tendinta sa suplinim ratiunea cu emotii si argumentele isi pierd substanta. 

Una dintre scenele pe care acum, in mod ironic, se urca cei cu ego-ul nehranit este cea a testelor PISA. De cand au aparut rezultatele, nu mai prididim sa aratam cat de priceputi suntem in ale educatiei. Sustinem sau contestam utilitatea acestor teste in cel mai energic mod insa din pacate unii dintre noi si in cel mai incorect mod. Orbiti de interese personale, argumentam emotional, parinti si profesori deopotriva. Pentru ca ironia face ca tocmai scoala pe care o hulim ne-a dat celor mai multi iluzia ca ne pricepem. 

Jocul opiniilor e unul la care doar credem ca suntem buni. Dar in realitate nu ne pricepem deloc. Si se vede asta din greselile simple pe care le facem. Enumar cateva mai jos pentru a ma face inteles mai bine:

1. Argumentatia este subtire si de multe ori fara substanta reala (nu are legatura cu subiectul discutat).
2. Aducem in discutie principii false (am absolvit o scoala deci ma pricep, sa ascultam de batrani pentru ca acestia au experienta etc.)
3. Divagam de la subiectul discutiei (aducand pe tapet experiente neimportante sau chiar emotii)
4. Emitem teorii fara sa avem date la dispozitie (si sfarsim prin a deforma realitatea doar pentru a se potrivi teoriilor emise anterior in mod nefondat – trebuie sa am dreptate!)
5. Ne lasam coplestiti de emotii (aici pierdem orice legatura cu firul rational al discutiei)

Puteti adauga la aceste erori inclusiv lipsa educatiei, a bunelor maniere, a rabdarii de a-l asculta pe cel care face o expunere si nu in ultimul rand a dorintei de a respecta niste reguli simple (aici e scuzabil, pentru ca din moment ce nu cunoastem jocul, nu avem cum sa-i stim nici regulile). 

Jocul opiniilor e ceva ce nu se invata in scoala, din pacate. Aviz contestatarilor PISA. Din pacate nu se invata nici acasa, unde mai mereu parintele are dreptate (nu in toate familiile, din fericire). Principiul e simplu: asteapta-ti randul, o sa ai si tu dreptate candva. Pana atunci, esti liber sa acumulezi frustrari (eventual sa ti le exprimi violent asupra celorlalti). 

Cred ca social media favorizeaza jocul opiniilor. Din pacate de la un joc corect se poate ajunge foarte usor la bullying si foarte multi dintre noi fie ne confruntam, fie profitam de acest lucru. Dupa interese si pozitie. Facem acest lucru pentru ca nu am invatat niste reguli si in viziunea multora atat timp cat nu cunosc regula, aceasta nu exista. Fals!

Este responsabilitatea noastra sa cunoastem regulile, cum este tot responsabilitatea noastra sa le transmitem celor mici. Sa-i educam in spiritul unui debate sanatos, corect si bazat pe respectul fata de celalalt. Nu putem sa ne punem de acord? Inseamna ca n-am avut argumente suficient de bine structurate, credibile sau poate nu le-am prezentat suficient de bine incat sa fim convingatori. Inapoi la treaba atunci! Cam asa ar trebui sa functioneze. Nu are cum sa ne iasa totul din prima.