An de an, in semestrul al doilea, ii iau la intrebari pe studentii mei din anii terminali vis a vis de planurile lor de viitor. Evident, multi dintre ei, cei mai multi, sunt in ceata. Exista cateva alegeri clasice, daca pot sa le zic asa. Mintile lor incearca sa strapunga ceata incertitudinii si produc alternative ce deoseori sunt mai degraba de moment.
Cele cateva alegeri clasice sunt dupa cum urmeaza, in ordinea numarului de mentionari:
1. Fac masterul! – the lazy boy choice … cum imi place mie sa-i zic. Scuza clasica – ce poti face acum cu o facultate de 3 ani? Evident trebuie sa faci un master. Problema – marea majoritatea aleg drumuri gresite fiindca fie nu sunt indeajuns de copti pentru aceasta decizie, fie sunt presati de perioada scurta de alegere si de lipsa alternativelor. Premisele – parintii suporta inca 2 ani de studii, nu exista presiune financiara, varsta absolventului este inca destul de frageda ceea ce il sperie si il determina sa fuga de campul muncii si mai nou piata muncii este destul de neatractiva atat prin prisma penuriei de locuri de munca specializate (toata lumea cauta oameni buni la toate) cat si prin prisma remuneratiei destul de scazute a incepatorilor.
2. Ma angajez sa „fac” experienta! – the lack of courage initiative … Scuza clasica – scoala nu m-a invatat mare lucru, trebuie mai intai sa ma angajez undeva ca sa imi fac cei 2 ani de experienta pentru CV. Problema – absolventii sunt tentati sa accepte cam orice job doar din dorinta de a pune ceva in dreptul rubricii „experienta” din CV. De fapt termenul „fac” ar trebui inlocuit cu „castig” in ceea ce priveste experienta. Odata cu timpul, angajatii se obisnuiesc cu ideea de a fi parte dintr-un angrenaj, devin multumiti de veniturile obtinute atunci cand acestea sunt chiar si la limita decentei, se ataseaza emotional de colectiv si chiar de job, desi tot ei sustin sus si tare ca e de rahat si ajung sa petreaca 10-15 ani in aceeasi firma iar cand isi dau seama deja e prea tarziu. Au deja familie, copii, deciziile se iau mai greu, responsabilitatile sociale sunt mai mari etc. Premisele – ca junior, de obicei esti acoperit de un senior care raspunde de prostiile pe care ai putea sa le faci, chiar daca banii nu sunt multi, totusi e un castig, esti tanar/a, strangi din dinti si mergi la autogara sa-ti iei pachetul de la mama si accepti sa locuiesti in chirie cu inca 3-4 persoane in acelasi apartament spunandu-ti ca va dura doar vreo 2 ani pana te pui pe picioare.
3. Incerc sa-mi deschid propria afacere! – the superhero choice … Scuza clasica – nu-mi place sa muncesc la patron, vreau sa fiu propriul meu sef. Problema – lipsa finantarii, prejudecatile stupide legate de asocierea cu alti prieteni, lipsa de comunicare, lipsa relatiilor, neacceptarea in afacere a unui business angel. Premisele – existenta niselor, existenta suportului financiar si moral al familiei, caracterul puternic.
Ceea ce poate parea ciudat este insa faptul ca alegerea antreprenoriatului este de fapt pe locul al 3-lea cand in orice economie normala, este la nivel intentional macar, pe primul loc. Toti tinerii ar trebui sa viseze la propria afacere si sa se gandeasca macar o clipa sa puna pe foaie o idee, sa faca un buget, un calcul logistic, un necesar de investit etc.
Nici macar nu e greu, cel putin nu pentru un absolvent care a cascat putin ochii si urechile pe la cursuri si seminarii si care a retinut notiuni elementare si stie sa caute informatiile unde trebuie. Totusi, problema cea mai mare este ca acest tipar de absolvent este foarte greu de gasit. Pacat, zic!
Entrepreneurship is a tough bitch dar satisfactia este cu atat mai mare cu cat stii ca reusesti cu o idee in care crezi. Secretul este sa nu te atasezi emotional de idee si sa gandesti in termeni de rentabilitate sau ROI. Exemple de antreprenori care au ales idei sortite esecului din start, doar pentru ca au crezut excesiv in ele, sunt destule. Lipsa calcului, a rationalitatii si a logicii reprezinta intradevar pericolele mari care te pandesc ca antreprenor, cel putin la inceput de drum.
Totusi piste de plecare sunt, nise nu mai zic. Trebuie doar sa fii indeajuns de curajos incat sa iei foaia si pixul si sa faci un plan de afaceri. Apoi, odata calculele facute, banii necesari se gasesc. Hai ca se poate!
Mai este si varianta a 4-a, raman la facultate si ma fac profesor … aia e de the lazy boy choice :))
@Catalin: Cu siguranta ma asteptam si la un astfel de comentariu. Eu am ajuns profesor mai mult conjunctural insa cazuri ca al meu sunt izolate. Cei mai multi dintre cei ce aleg aceasta meserie sunt cei carora le place sa impartaseasca altora ce au invatat in decursul timpului. Important e sa nu ramai doar profesor toata viata, ci sa incerci si varianta business, fie ea in ipostaza antreprenoriala sau de angajat. Vezi si cazul de fata! 😉
E, un articol de nota 11+. Sincer imi face mare placere sa citesc astfel de subiecte. Multumim Mono.
Povestea mea:
De ceva multa vreme am inceput sa ma gandesc f mult la pasul 3 pe care-l consider cu un grad de adrenalina mult mai ridicat in comparatie cu pasii 1,2.
Am participat la cursuri de antreprenoriat, intre timp am participat si la cursurile de master si bineinteles am elaborat si un plan de afaceri.
Problemele au inceput insa la partea de finantare. Este clar faptul ca studentii nu au economii sau joburi care sa le permita sa aiba un trai decent si in acelasi timp sa porneasca o afacere proprie.
Cum un job in Ro nu-ti permite sa acumulezi capitalul necesar ,personal, am decis sa merg in „Afara”.
Intre timp a aparut problema pe care o consider cea mai mare: TIMPUL.
Din momentul in care am pus pe hartie ideile (planul de afacere) si pana in momentul de fata numarul concurentilor nu a scazut, ba chiar s-a dublat (atentie ,suntem in criza economica).
E un sentiment ciudat:
1) te bucuri cand vezi ca ideea ta e de viitor (pe piata se investeste in ea)
si…
2) iti vine sa plangi cand vezi concurenta dublandu-se numai in numai 2 ani
De aici mi-am dat seama ca bilete pt intrarea in „Horă” sunt foarte limitate si ca te apuca „râsu1 – plânsu`” daca eziti prea mult.
În concluzie „Bate fierul cât îi cald” este cel mai bun sfat pe care l-as impartasi unui potential enoriaş al Antreprenoriatului.
Acum intrebare 🙂 tu ce plan de afaceri ai facut pana acum? si cand predai la univ, ii orientezi pe studentii tai spre o alegere curajoasa?
@Martha Pintilie: Normal ca ii indrum catre alegerea numarul 3. Nu le-o bag insa pe gat, fiecare face ce vrea. Eu doar pot sa le deschid ochii, sa le vorbesc despre sanse, despre curaj. Si-acum ca veni vorba despre asta, cred ca stii foarte bine ca nu sunt un antreprenor prin definitie. Am avut si am in continuare diferite initiative independente dar nu ma pot numi antreprenor. Sunt trainer, proprietarul mai multor reviste online, consultant de branding si imagine de brand etc. Toate pe cont propriu, insa nu vreau sa ma declar antreprenor si sa „devin” un model. 😉
Faza e ca cunosc cativa fosti studenti buni care au incercat variantele 3, 2, 1 sau 2, 3, 1 si nu au reusit si au ales varianta 4, datorita faptului ca nu s-au adaptat la mediul de afaceri. E mai usor sa inveti si sa predai cuiva decat sa te descurci in mediul de afaceri incalcit din Romania si din Iasi in mod special.
@Catalin: Nu cred ca e o varianta castigatoare sa te refugiezi in universitate dupa ce ai esuat in alte variante. Eu am ramas din prima aici, am avut sansa asta, dar mereu am incercat si varianta 3. Fie ca a fost vorba de traininguri, consultanta sau alte proiecte, am vrut sa fiu implicat.
Adrian, mai trebuie sa iei in calcul in statistica ta faptul ca majoritatea celor care ar fi pus optiunea 3 pe primul loc nu au mai apucat anul terminal 🙂
Foarte tare articolul si sunt de acord cu tine… mai putin la partea de atasare emotionala fata de ideea pe care o ai.
Persoanele care nu sunt atasate de ideea lor o vor lasa deoparte la primul hop, drept urmare nu sunt decat niste speculatori.
Un antreprenor este suficient atasat emotional de ideea sa incat sa gaseasca solutii atunci cand lumea carcoteste si afacerea nu se misca suficient de repede, dar si sa stie cand e momentul sa abandoneze nava…
Este adevarat ceea ce spui, dar e important sa te dedici studiului si poate sa urmezi si un master. In functie de domeniul ales, e posibil sa ai nevoie si de un master mai specializat, pentru ca in facultate inveti un tip de gandire, depinde si de facultate, dar te ajuta mult si un master. Poate la frecventa redusa, pentru a-ti arata doar o directie cu mult mai clara si tu sa o urmezi singur. Dar numai cu facultatea, e ok daca esti foarte pasionat in timpul facultatii si esti foarte hotarat.