Rebeliune, vot si lipsa de solutii.

Mi s-a spus recent intr-un comentariu la un articol scris in urma cu ceva zile ca imi place sa fiu mereu contra doar ca sa par interesant. M-am intristat pentru ca mi-am dat seama ca mesajul meu a fost citit printre randuri si s-a pierdut exact esenta acestuia. N-am fost niciodata contra doar de dragul de a fi in opozitie, cum fac altii. Mi-am ales intotdeauna taberele cand a fost cazul si am declarat pe fata daca am tinut partea cuiva. Am ales sa apreciez in mod vadit initiativele care imi plac si sa critic fara menajamente actiunile cu care nu-s de acord. Din pacate superficialitatea unor comentatori care citesc si inteleg doar ce vor imi aduce si feedback-uri de genul celui mentionat.

Am ales sa scriu acest paragraf la inceputul articolului de azi ca un fel de disclaimer pentru ceea ce urmeaza. Pentru ca evident, urmeaza din nou o critica pe marginea unui subiect sensibil. Zilele trecute am citit in presa locala un articol scris de un fost student de-al meu. De altfel un tip foarte bun, sclipitor pe alocuri si muncitor atunci cand isi punea in gand sa obtina un rezultat anume. M-a surprins in mod placut articolul sau, insa pe masura ce m-am apropiat de final am realizat ca articolul in sine nu face decat sa critice un sistem pe care toata lumea il critica dar nimeni nu se chinuie sa-l schimbe. Articolul lui Andrei este o replica la un interviu cu un om de afaceri roman aparut aici.

Asa cum spuneam mai sus, sunt de acord cu Andrei, sistemul e invechit, oamenii sunt egoisti si s-au obisnuit sa-si urmareasca doar interesele personale, tinerii au nevoie de orientare si politicienii mint cu nerusinare. Am vrut insa sa citesc si interviul dlui Blidar (de care, spre rusinea mea sau nu, n-am auzit pana mai ieri) sa vad de fapt care sunt criticile aduse tinerilor ce l-au facut pe Andrei sa se simta atat de dezamagit. Si spre surprinderea mea, vad ca interviul are cam aceeasi concluzie. Citez:

„Nu mai vrea nimeni să muncească în ţara asta. Nu există nicio politică guvernamentală care să încurajeze meseriile”, a atras atenţia Blidar. El consideră că principala vină o au părinţii, întrucât nu ştiu să îşi educe copiii, să îi îndrume şi către şcoli profesionale.

In alta ordine de idei, dl. Blidar nici nu discuta despre oameni cu facultate, ci despre lipsa oamenilor pregatiti pentru meserii vocationale. E drept ca sistemul de invatamant pre-universitar este alimentat cu cadre didactice tot de sistemul universitar si ca in acesta din urma accentul cade in ultima parte mai mult pe zona de cercetare dar acest lucru se intampla datorita finantarii specifice. Nu sunt neaparat un mare fan al acestei strategii si mi-ar placea sa vad ca accentul cade mai mult pe zona didactica insa e greu de crezut ca se va intampla asta in viitor. Societatea se bazeaza pe evolutie si vom fi mereu in cautare de varfuri. Pleava se vantura si cu diploma sau nu, ajunge tot acolo unde ii e locul. Mi-ar placea sa vad un sistem cu mai multa preocupare pentru orientarea profesionala, poate chiar de la clasa a 5-a incepand si cred ca se poate implementa asa ceva. Din pacate daca doar vorbim si criticam, nimic n-o sa se schimbe vreodata.

Nu vreau sa se inteleaga ca il critic pe Andrei pentru articol. E dreptul lui sa scrie si sa se simta dezamagit. N-am vazut insa in articol solutii, doar frustrari. Si din pacate sunt la randu-mi dezamagit de faptul ca atunci cand solutiile lipsesc, chiar si cei mai buni se rezuma in mod clasic la a se lamenta. Ultima paranteza din articol spune cam tot despre frustrari personale si lamentari. Pacat de restul articolului.

In alta ordine de idei …

Rebeliunea e buna, avem nevoie de oameni care sa spuna lucrurilor pe nume si sa ia atitudine. Societatea civila are dreptul sa se manifeste, insa formele fara fond nu au niciodata sorti de izbanda. Am spus-o si cu ocazia protestelor pentru Rosia Montana si Pungesti, am spus-o si cu ocazia protestelor pentru taierea teilor din Iasi si o mai spun din nou. Strategia este cea care ne lipseste si pentru asta noi/voi tinerii suntem/sunteti responsabili. Ne/Va complaceti/complacem intr-o situatie in care e mai usor sa critici decat sa faci propriu-zis ceva. Cu toate acestea n-am vazut un partid al tinerilor pusi pe fapte, n-am vazut un lider capabil sa iasa in fata si sa conduca un grup oficial care sa aiba sanse apoi sa schimbe ceva. Weekendul acesta avem alegeri europene, cati tineri o sa iasa la vot? Cu cine vor vota? Exista alternative? Probabil multi vor spune ca sunt scarbiti de toate partidele si toti candidatii sunt corupti. Dar unde sunt cei curati, cei dornici sa schimbe ceva, de ce nu ies in fata, de ce nu candideaza, pentru ca sunt sigur ca s-ar gasi suficienti sustinatori pentru acestia.

Societatea romaneasca e una bolnava de o boala grea. Ne uitam prea mult peste gard la vecini si in loc sa facem si noi ce fac ei, ne multumim sa ne plangem ca la noi e mai rau. Vrem o tara ca afara, dar suntem mai dispusi sa ne bagam picioarele in tara noastra si sa plecam decat sa propunem o solutie viabila si sa trecem la treaba. Parintii nostri au trait intr-un sistem cretin pe care tinerii de-acum nu am cum sa-l inteleaga pentru ca n-au fost acolo sa-l experimenteze, insa adesea privesc cu ura catre parinti, catalogandu-i drept „comunisti” sau „invechiti”. Parintii nostri si ai vostri sunt blamati azi pentru ca n-au avut incredere in generatia tanara ce demonstra in Piata Universitatii si pentru ca l-au votat pe Iliescu si nu pe Campeanu sau pe Ratiu. L-au votat pe Iliescu pentru ca le era frica de schimbare, pentru sistemul din care tocmai iesisera ii invatase ca schimbarea nu e buna. N-au avut incredere in tineri pentru ca acestia n-aveau un lider puternic. Sunt sigur ca au regretat, pe masura ce au inteles, ca votul acordat lui Iliescu a aruncat tara intr-o negura din care nici acum n-a iesit.

Acum e randul nostru/vostru. Din pacate insa nimic nu e pe cale sa se schimbe si asta pentru ca noi gresim fundamental mai mult decat au gresit parintii nostri. Noi nu mergem la vot, noi ii lasam deliberat pe cei pe care ii uram, sa castige. Am vrea sa votam cu niste candidati imaginari care nu exista pentru nimeni nu vrea sa iasa in fata. De ce? Am putea spune ca la fel ca parintilor nostri, ne este frica. Dar nici macar nu-i vorba despre asta. Nu frica e problema noastra a tinerilor, ci delasarea, auto-compatimirea, auto-suficienta si neajutorarea invatata. Parintii nostri deplang comunismul si spun ca era mai bine pentru ca toata lumea PRIMEA de lucru, casa si educatie. Au fost educati sa stie ca vor primi. Dar noi ce-asteptam? Tot sa ne dea cineva? Revoltele si revolutiile sunt bullshit-uri, noua ne trebuie lideri pe care sa-i sustinem si sa castigam pe cale politica, legala, fara drept de apel. Iesitul in strada ar trebui sa se petreaca dupa, pentru sarbatoare.

Mi-ar placea sa vad un partid al celor tineri, curati. Si inca mai avem timp si sanse sa castigam. Pana si americanii s-au saturat de coruptia de la noi si cred ca acum e momentul sa demaram procesul de schimbare. Nu sunt un lider dar il voi sustine in mod direct pe acela care va iesi in fata si va reusi sa ma convinga prin atitudine si viziune ca poate conduce generatiile ce vin. Am incredere ca si parintii nostri tot asta asteapta in adancul lor. Ca s-au saturat si ei de rosu, portocaliu, galben, albastru, violet si toate celelalte nuante.

Photo credit: www.business24.ro