Mi se intampla destul de des sa vorbesc despre un anumit lucru in timpul cursurilor si apoi sa mi se para demn de a fi impartasit si mai departe. Si cum in semestrul intai am mereu placerea sa predau la specializarea de Comunicare si Relatii Publice, discutiile pe care le port acolo sunt in general mult mai savuroase si mai interesante decat la facultatea mea de casa, FEAA. Sa nu fie cu suparare pentru studentii mei de la FEAA, dar acolo primesc mai multe intrebari si asta ma provoaca mai mult. A se citi „puneti si voi mai multe intrebari si poate veti afla mai multe lucruri de la mine, dar si de la alti colegi”.
Saptamana trecuta discutam la curs despre brand stories si despre asocierile secundare pe care le fac consumatorii. Si mai ales despre cum acestea pot fi folosite de catre brand manageri sau de catre oamenii din agentii pentru a intari pozitionarea brandului si pentru a comunica mai bine in viitor. Pentru ca trebuie sa fii stupid sa nu intelegi ca valoarea unor astfel de povesti sau asocieri este una pozitiva si poate fi capitalizata.
Exemplul cel mai bun pe care l-am gasit impreuna cu studentii a fost cel al comentariilor de pe Emag.ro devenite virale incepand de anul trecut. Mai intai cele cu bradul de Craciun, si apoi cele cu setul de icoane. Puteti da click fara frica, nu e in spate niciun link de conversie de pe vreo platforma de afiliere. La cele de la icoane am ras de m-am intors pe dos. Nu uitati sa reveniti pe site sa cititi totusi si continuarea articolului.
Desi emag nu a recunoscut niciodata ca aceste comentarii au fost folosite intr-o campanie de marketing eu am o banuiala ca de fapt multe dintre acestea au fost scrise de niscaiva copywriteri de printr-o agentie. Sunt prea bine legate, glumele prea fine, pana si corectitudinea gramaticala cu care sunt scrise cam bate la ochi. Partea buna e ca viralizarea s-a accentuat odata cu aparitia mai multor comentarii si a incurajat de asemenea utilizatorii/vizitatorii sa scrie altele, transformand sectiunea intr-un fel de contest, totul traducandu-se pana la urma intr-un trafic crescut pe site.
Se poate specula ca traficul acesta nu este unul folositor pentru ca cei ajunsi acolo nu au venit neaparat sa cumpere ceva, ci doar pentru entertainment. Desigur, daca privim totul in termeni de conversie imediata, asa este. Probabil cei mai multi dintre cei care au vizitat site-ul in cele doua sectiuni mentionate mai sus, nu au cumparat nimic. Atunci. Dar notorietatea brandului Emag a crescut fara doar si poate.
Se poate specula de asemenea ca datorita comentariilor nu tocmai „favorabile” imaginea brandului ar putea avea de suferit. Eu cred ca e taman invers. Emag e un market place unde se poate vinde orice. Nu mai e Emag-ul de acum 10 ani care vindea doar electronice si electrocasnice. E normal sa gasesti orice tip de produs si la orice pret. Iar faptul ca orice utilizator poate da un review, fie el si ironic, fara ca acesta sa fie sters sau cenzurat, denota transparenta si impartialitate in relatia cu vizitatorii.
Daca banuiala mea e adevarata si Emag chiar a folosit copywriteri sa scrie niste comentarii haioase la aceste produse, atunci merita o medalie. Probabil ca nu ei au inceput, dar e foarte bine ca au continuat si au capitalizat potentialul de viralizare al primelor comentarii, creand astfel un boom care se perpetueaza pe termen indelungat. Mai sunt totusi niste semne care zic eu ca „ii dau de gol”. Unul ar fi prezenta bradului de Craciun in magazin pe toata durata anului. Articolul inca mai este disponibil la un an dupa aparitia sa in stoc desi Craciunul nu numai ca a trecut, dar se apropie din nou. E drept, icoanele un mai sunt pe stoc, dar pagina inca este disponibila.
In concluzie, luati de invatati de la ceea ce se intampla in aceste doua cazuri. Daca Emag a folosit articolele si comentariile in strategia de comunicare sau nu, nu stiu inca, dar cert este ca ar fi putut si rezultatele sunt numai pozitive. Poate va inspira treaba asta. Bafta!
Andrei feaa a zis
Vezi olx și mulți altii
Ella a zis
M-am distrat sa citesc articolul despre firma pentru care lucrez 😉. Gândurile tale sunt adevarate 😁