Am disparut din peisaj in urma cu doua saptamani. Eram in Bucuresti si va spuneam ca am mers sa vad Batman – The Dark Knight Rises si am supravietuit. Nu stiam insa ca asta nu avea sa fie cea mai mare provocare ci mai degraba ceea ce a urmat.
Asadar ce-am facut in ultimele doua saptamani, asa pe repede inainte. Am petrecut cateva zile intr-un Bucuresti incins de caldura intalnindu-ma cu cativa prieteni, iesind la fotografiat pe strazi si colindand mall-urile dintr-un capat in celalalt. Am folosit timpul pentru a studia pe cat posibil diferentele intre Iasi si Bucuresti, pentru a ma acomoda cu capitala si pentru a reflecta la o posibila relocare. Inca nu am decis dar ma gandesc serios ca nu e chiar asa de rau pe cat spun bucurestenii dar nici atat de roz pe cat cred unii provinciali. Ma mai gandesc inca la relocare. Astept sa ma loveasca vreo oferta de nerefuzat. :))
Provocarea adevarata a aparut vinerea ce-a urmat cand am plecat la Mamaia pentru alte 3 zile ce aveau sa fie din categoria „remember what you can”. Am fost la o mega petrecere a burlacilor. 3 zile. 3 zile de baieteala cu bere multa pe plaja, cu alcool de toate felurile in cluburi si cu tricouri personalizate fapt caruia i s-a datorat poate si succesul petrecerii noastre. Pacat ca dupa prima seara nu prea au mai putut fi purtate. Ever! Mai ales ca unii s-au si intors fara ele. Un adevarat camp de lupta dom’le …
Am supravietuit si celor 3 zile de la mare si m-am intors in Moldova la Bacau unde mi-am petrecut urmatoarea saptamana intr-un ritm foarte lejer, de vara. In afara de cele cateva updateuri zilnice prin telefon facute de Claudiu, Irina si Oana de la InOras.ro, totul a fost ca in vacantele mele din trecut in care doua luni de zile lancezeam la Bacau.
Am avut insa si o perioada mai activa, in sensul ca am tinut un mic curs la Onesti la Pensiunea Alexandra unde am cunoscut un grup local foarte interesant. Provocarea m-a adus acolo si nu regret. Cand esti in fata studentilor e simplu, tu vorbesti, ei sunt la scoala si te asculta; unii dintre ei. In mare insa ei stiu ca se afla la scoala ca sa invete si au un mind set specific. Cand faci cursuri cu oameni care au peste 40 de ani in medie si fiecare are un specific de business si educatie lucrurile se schimba. Ei te percep ca pe un consultant si imediat iti cer sfaturi specifice iar asta face grupul sa fie mai greu de controlat. A fost insa, ca de obicei cand merg la astfel de cursuri, un learning experience de ambele parti. Ii multumesc in special gazdei noastre, doamna Elena Magdalina pentru ajutorul acordat prin exemple in timpul cursului dar si pentru bucatele alese de la mese. Va recomand de asemenea si zacusca si dulceturile marca proprie si daca aveti norocul sa fiti prin preajma cand sunt gata scoase din cuptor, placintele poale’n brau! Fantastice!
A urmat un weekend petrecut la amicul meu Adrian, la Magiresti, o comuna din judetul Bacau unde n-am avut semnal la telefon si am supravietuit doua zile si fara Facebook si alte cele. 🙂 Fara check-in, fara poze, fara update-uri viata pare mult mai linistita. Ne-au omorat insa mustele pe o caldura nimicitoare.
Luni m-am intors intr-un Iasi nu foarte diferit fata de cel pe care il parasisem cu doua saptamani in urma. Nimic nu mi-a starnit vreun sentiment placut, am revenit intr-un oras pe care abia asteptam sa-l parasesc. Mint, a fost ceva ce mi-a placut. Cadoul primit de la Pepsi pentru care ii multumesc lui Matei si celor de la GMP PR.
Si ma intreb acum, oare o fi de la vreme, de la lipsa studentilor, de la lucrarile de peste tot sau cine stie … poate ca cei 14 ani petrecuti aici sunt suficienti. Multe intrebari imi trec prin cap, unele nu au inca un raspuns insa sper sa-l gasesc in urmatoarea luna. Cert e ca printre aceste intrebari apare si cea pe care speram sa nu mi-o pun niciodata pentru ca deja stiu raspunsul. Oare daca preferam sa traim in comoditatea pe care ne-am creat-o, nu cumva o sa traim mereu iluzia ca mai mult sau mai bine nu se poate?
Revin cu un update cu poze. Ma grabesc la Seara Naiva a Olimpicilor Ieseni.
Anca a zis
Welcome back home! Poate de vina este lipsa studentilor, fiind la fel de nerabdator ca si ei sa reluati colaborarea 🙂 Asa ca, abia asteptam sa ne revedem in toamna la cursuri.