Zilele trecute s-a prezentat la cabinetul meu o tanara domnisoara studenta care dorea sa-i fiu indrumator la lucrarea de licenta. Evident, era in mare graba, fiind ultima zi in care se mai puteau depune optiunile. E un obicei treaba asta, nu-i un caz izolat, asa ca nu m-a surprins. M-asteptam insa ca ea sa vina cu o tema bine aleasa. Pentru ca de obicei e o strategie la mijloc. Cei care vin pe ultima suta de metri ori au deja o lucrare din anii anteriori pe care o vor copia folosi drept inspiratie (sau cel putin vor incerca, e dreptul lor sa incerce), ori au fost refuzati de alti indrumatori si ajung la cei mai de nisa, cum sunt eu. Nu sunt vreun „bau-bau” asa ca nu trebuie sa ai curaj sa-ti iei tema de licenta la mine, dar ii cam pun pe omuleti la treaba si asta ii sperie pe cei mai lenesi.
In fine, o intreb ce tema are in gand si imi serveste un titlul mai general si decat denumirea materiei pe care o predau la specializarea lor. Aproape la fel de general cu denumirea specializarii. Trebuie sa recunosc ca pe moment am fost putin derutat si vroiam sa o intreb pe candidata (nu-mi place cuvantul, dar asa se numesc cei care se inscriu la examenul de licenta, candidati) de unde i-a venit ideea. Dar din deruta in care ma aflam, singura intrebare pe care reusesc sa o scot este „ce e cu tema asta?”. Iar raspunsul vine sec: „E o tema mai larga pe care vreau s-o abordez general”. Raman literalmente fara cuvinte vreo 10 secunde. Si credeti-ma ca e greu sa raman eu fara cuvinte, eu care vorbesc intruna. Colega mea de birou de vis-a-vis rade infundat.
Pentru alte zece secunde imi imaginez ca ma aflu in mijlocul unei dezbateri intre candidatii la postul de presedinte al Romaniei. Atat de vag este raspunsul, ca nu pot sa cred decat ca trebuie sa fie vreo legatura cu politica. Dar nu e. E doar o tema de licenta propusa de un student naiv. Diferenta e ca la candidati nu e vorba de naivitate. Sau cel putin ei nu sunt naivi. Naivi sunt aia care asculta.
Imi revin din starea de uluiala si o conving pe studenta ca tema e mult prea larga, ca n-are niciun sens, si convenim sa aleaga o tema mai ingusta, abordata evident, particular. N-a fost usor, pentru ca am avut un inamic puternic. Naivitatea tinerei. Dar am invins. Din pacate invers e mult mai usor. Pentru ca naivitatea nu trebuie invinsa de candidati, e arma lor principala, aliatul numarul 1.
De ce atunci cand cumparam diverse produse suntem din ce in ce mai atenti la brand promise-uri? De ce am devenit mai intelepti si mai putin naivi, iar in cazul candidatilor nu putem reactiona la fel? Oare nu facem de fapt acelasi lucru? Oare marketingul electoral e mai puternic decat cel facut pentru produse? Oare faptul ca produsul este de data aceasta o persoana ne facem sa ne implicam mai mult emotional? Logic ar fi sa fim mai rationali, pentru ca e o decizie care ne afecteaza pe termen lung, dar cu toate acestea noi suntem mai degraba emotionali si actionam pe termen scurt. O fi in natura noastra sa ne lasam manipulati de sentimente cand vine vorba de persoane si de ratiune cand vine vorba de produse?
Iata o serie de intrebari la care as vrea sa gasesc raspuns impreuna cu voi. Asadar, astept comentariile voastre mai jos. Si apropo de mesaje, iata unul care mie-mi place foarte mult. Oi fi eu mai tehnocrat asa … 🙂
Photo credit: madmikesamerica.com
La noi, mesajul suna mai degraba: Lots of labels. Not left. Not right. Backwards.
Asta daca intelegi prin labels toata balacareala. 🙂
In Romania, brand-urile politice, toate, duc cu gandul la coruptie,(nu ca ar fi „curate”) asa ca si cei conduc campaniile stiu ca nu pot prezenta beneficiile „produsului” asa ca apeleaza la tertipuri ce vizeaza emotionalul, pentru ca nu pot persuada prin logica. Este imposibil.
Da, eu cred ca e in natura noastra sa ne lasam condusi de sentimente cand vine vorba de persoane. Si uneori facem asta tocmai pentru ca ne afecteaza pe termen lung. Nu zic ca asta e atitudinea corecta, ci ca e greu sa dai la o parte emotiile pentru a face o alegere de tipul celei despre care vorbesti tu. Asta, cred eu, si pentru ca atunci cand e vorba de produse noi putem sa evaluam performante, calitate si alte atribute clare, evidente. Dar cand e vorba de oameni, avem tendinta de a-i judeca. Nu de a le evalua performantele, ci de a-i judeca dupa standardele noastre, subiective – modelate dupa propriul mod de a fi. E greu sa te detasezi si sa privesti obiectiv un candidat la prezidentiale, mai ales cand detii prea putina informatie, iar reperele tale sunt stabilite de agenda media, care opereaza cu manipulari afective, violenta verbala, cuvinte cheie ce tin de partea afectiva: mandrie, orgoliu, etc. Deci, vorbim de doua tipare de criterii aplicate peste doua subiecte diferite: lucruri si oameni (ca sa raman in cheia comunicationala a campaniei electorale). A, si as mai spune ca si promisiunile de brand, sau cel putin o buna parte a lor, vizeaza partea afectiva a consumatorului, deci se aseamana oarecum mecanismele de alegere. Putem fi naivi si in alegerea unui brand comercial.
Cica prietena ta actuala ar fi fost fosta studenta ta… te bate vreun gand si cu domnisoara asta naiva?
Concentreaza-te putin, ca mai am un „cica”. Cica s-ar fi facut si blonda la insistentele tale.
Recunosc, sunt barbat si ma uimeste capabilitatea ta de a lucra cu carne vie si cu studentele naive. Mai mult de atat ai fi favorizat-o cu un job in cadrul Palas? Ne spui si noua macar pe ce post lucreaza?
Daca nu stergi comentariul acesta esti cel mai tare. Si daca mai si raspunzi la el, esti cel mai cel mai. Iti dai seama ca cel mai ok pentru tine este daca raspunzi.
Cu toata admiratia!
In pagina About scrie ca blogul acesta este despre subiecte si nu despre persoane anume. Evit sa ma pronunt in privinta persoanelor in mod specific tocmai pentru ca nu vreau sa jignesc pe cineva. Articolul de fata e o hiperbola cu trimiteri catre campania electorala in care ne aflam si exemplul initial in care vorbesc despre cazul domnisoarei cu tema de licenta e doar un punct de plecare. Te asigur ca singura mea intentie vis a vis de persoana dumneaei este de a ii coordona lucrarea de licenta.
Cat despre afirmatiile tale despre prietena mea, in mod normal nu ti-as fi raspuns pentru ca inseamna sa-mi incalc propriile reguli. Nu e un secret ca a fost studenta la o facultate unde am tinut ore, nici ca e blonda, nici ca lucreaza la Palas. Te asigur ca e suficient de matura si inteligenta incat sa hotarasca singura cand sa-si vopseasca parul sau sa poata obtine un job. Nu a fost vreodata nevoie sa o ajut in vreun fel si nici n-as fi putut sa o fac din moment ce lucreaza la Palas, un loc pe care eu il frecventez doar ca si client.
Daca articolul meu ti se pare ofensator prin prisma comparatiei de la inceputul acestuia, te rog sa imi dai un mesaj privat si il voi sterge.
Superb! Prin felul in care mi-ai raspuns mi-ai castigat respectul. Recunosc, esti tare si spun asta fara nicio urma de ironie.
Dar in ciuda faptului ca ai ambalat raspunsul ca un adevarat profesionist, ceea ce ma obliga sa imi cer scuze pentru anumite aspecte ale comentariului meu, sa nu uitam ca ai fost profesorul iubitei tale.
Din punct de vedere profesional si etic, ce consideri corect ca un profesor ar trebui sa faca in situatia data? Daca raspunzi la intrebarea asta promit sa nu te mai deranjez niciodata.
Din nou imi incalc propriile reguli si iti raspund. Relatia noastra a inceput cu mult timp dupa ce eu nu am mai fost profesor la acea facultate si in imprejurari care nu au nicio legatura cu mediul educational. Din orice punct de vedere (legal, etic sau profesional) nu este nimic in neregula. Nu am ascuns niciodata aceasta relatie, tocmai pentru ca nu a fost nimic in neregula.
Iti multumesc ca ti-ai facut timp si ai raspuns la comentarii. Intamplator stiu exact situatia dar nu o sa dezvolt ce si cum si de unde. Vream doar sa te cunosc ca om.