Zilele acestea apar tot mai des in presa locala informatii de interior legate de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi cu privire la problemele financiare cu care aceasta se confrunta de ceva vreme. Au aparut articole in care se vorbeste si despre o posibila greva, dar si despre „iminenta” inchidere a institutiei, lucruri complet neadevarate iar cel de-al doilea de-a dreptul aberant. La fel de aberant precum si afirmatiile celor care spuneau in urma cu ceva vreme ca dupa taierea teilor de pe Stefan cel Mare urmeaza defrisarea Copoului si taierea teiului lui Eminescu … Dar senzationalul e intotdeauna bine primit de catre public si din asta se face trafic asa ca nu e deloc surprinzatoare prezenta unor astfel de titluri.
Cert e ca universitatea se confrunta cu niste probleme si lucrul acesta nu poate fi ascuns. Ceea ce mi se pare insa ciudat este ca despre aceste probleme se vorbeste in mod neoficial si informatiile care ajung in presa sunt denaturate. In plus, efectul denaturarii acestora este unul destul de negativ asupra imaginii institutiei, daunand mai mult decat, poate, acceptarea in mod oficial a situatiei dificile prin care trecem. O sa detaliez mai jos, cu argumente. O alta ciudatenie, sa-i zic asa, este faptul ca informatiile transpira de la persoane din interior, evident neautorizate sa discute despre acest subiect. Nu vreau sa fiu avocatul universitatii in relatia cu presa sau cu angajatii, scriu acest post mai mult ca studiu de caz si veti vedea ulterior ca partile implicate vor in egala masura analizate. Important e sa intelegem la final care sunt problemele.
1. Universitatea este afectata la nivel de imagine si pierde din atractivitate datorita unei asa-zise instabilitati. Acest lucru se poate rasfrange asupra admiterii din vara in conditiile in care parintii si elevii pot concluziona ca o eventuala diminuare a salariilor cadrelor didactice poate conduce si la o pieredere de interes si motivatie din partea acestora, respectiv un nivel de calitate mai scazut al studiilor.
2. Universitatea pierde din atractivitate ca si angajator, studentii si masteranzii ce doresc sa urmeze o cariera universitara pot fi reticenti in ceea ce priveste continuarea carierei in interiorul universitatii. De asemenea, si colaboratorii externi care vin si tin ore in cadrul universitatii aducand un important aport „experiential” vor fi mai reticenti in a accepta invitatiile facute de catre profesori.
3. Universitatea pierde la nivel de capital de imagine general.
4. Se creeaza un climat tensionat in interiorul universitatii, in special in ceea ce priveste resursa umana, multi dintre angajati fiind indirect implicati de afirmatiile aparute in presa. Spre exemplu, se arata cu degetul catre facultati care sunt considerate a fi mari consumatoare de resurse, se fac afirmatii cu privire la inegalitatea salariilor cadrelor didactice angajate pe aceeasi functie la facultati diferite, se creeza tensiuni intre facultati care ulterior pot fi resimtite si la nivelul structurilor de conducere (senat, birou senat, rector).
Nu judecam ziarele pentru ca au publicat aceasta informatie, e dreptul lor de a face asta. Au primit niste informatii si le-au dat mai departe. Sa zicem ca sunt informatii de interes public si presa serveste interesul public, presupunand ca este presa independenta. Totusi nu ridicam niciun semn de intrebare cu privire la independenta presei sau a intereselor urmarite. Constatam doar aparitia articolelor si ne gandim ca la nivelul universitatii avem o criza de imagine/PR. Cine si cum o rezolva si ce consecinte are?
Mai intai, remarc faptul ca universitatea nu are vreo reactie oficiala la ceea ce se discuta de zor prin presa. Partea mai putin placuta este ca aceste discutii s-au propagat in grupurile de studenti de pe facebook si sirul comentariilor este unul destul de serios. Evident, multe sunt absurde, penibile de-a dreptul si pe deasupra se si trolleaza foarte mult. Totusi, discutiile au loc si studentii isi pun problema prezentei la ore a profesorilor, a desfasurarii cursurilor etc. Ca specialist de marketing cu oaresice cunostinte de PR nu pot sa nu remarc faptul ca situatia putea fi rezolvata destul de usor printr-un comunicat oficial care ar fi lamurit treaba. Dar nu e treaba mea sa dau sfaturi.
Apoi, discutiile pornesc de la afirmatii ale unor cadre didactice si angajati din personalul administrativ auxiliar care au semnat cu totii la angajare un acord de confidentialitate cu clauze care specifica precis faptul ca astfel de informatii nu pot fi divulgate. Normal, presa isi protejeaza sursele si nu ofera concret numele celor care le-au furnizat informatiile, dar universitatea ar trebui sa-si puna niste probleme. Asta si pentru ca informatiile sunt mai mult sau mai putin eronate si punctul de vedere al celor implicati este foarte subiectiv. Nu spun ca ar trebui facuta o ancheta interna desi poate si asta e o solutie, ci ca universitatea ar trebui poate sa lucreze putin mai mult la capitolul comunicare interna in asa fel incat angajatii, fie cadre didactice, fie personal auxiliar, sa poata intelege mai concret situatia dificila in care se afla institutia si in acest fel sa nu mai apara discutii si chiar acuzatii.
Nu inteleg insa un lucru. Finantarea facultatilor si mai precis a programelor de studii este facuta pe student, ceea ce inseamna ca fiecare facultate primeste si atrage fonduri direct proportionale cu numarul studentilor. Astfel, orice program de studii atinge sau nu atinge un anumit prag de rentabilitate si calculul e de destul de simplu. Alocatia bugetara pe student si respectiv taxa platita de fiecare student nebugetat adica veniturile pe care le incaseaza universitatea sunt cunoscute, la fel se pot estima si cheltuielile pe care universitatea le inregistreaza pentru un program de studii (ma refer aici la salarii ale profesorilor implicati, cheltuieli cu intretinerea spatiilor necesare procesului de invatamant, recuperarea investiilor facute, subventii acordate pentru locuri in camine, cantina si transport si alte cheltuieli). Nu ramane decat sa facem un calcul simplu si vom vedea exact care este numarul de studenti la care programul de studii devine rentabil. Break even point-ul este diferit in functie de gradele didactice pe care le au profesorii implicati. Este normal ca un program unde predau in mare majoritate profesori sau conferentiari (n.r. master) sa aiba un break even point mai mare.
Acum intreb, daca stim lucrurile astea, si stim clar cati studenti avem la programele de studii, de ce nu putem sa intelegem de unde vin diferentele de salarii mentionate anterior. Mie imi vine greu sa cred ca cei implicati cu adevarat in aceasta institutie nu inteleg modul de finantare al acesteia si respectiv modul in care sunt calculate veniturile. Unele facultati atrag fonduri prin taxe si asta pentru ca programele de studii sunt atractive si studentii sunt dispusi sa plateasca pentru a urma studiile acolo. E normal ca acele facultati, dispunand de fonduri, sa plateasca mai bine, si la fel de normal e ca in perioade de criza sa reduca plata proportional cu scaderea numarului de studenti care platesc taxe. Tensiunile create sunt artificiale si complet inutile, mai ales in conditiile in care este un lucru bine cunoscut in universitate faptul ca programele asa-zise nerentabile dpdv al finantarii pe student sunt rentabile dpdv al cercetarii si se sustin de catre cele rentabile dpdv al numarului de studenti.
Nu putem ignora faptul ca natalitatea a scazut din 1989 pana in 1995 la 50% iar noi ne aflam in aceasta groapa in momentul de fata. Studentii din anul I sunt nascuti in ’93 si daca luam in calcul faptul prezentat anterior, trebuie sa ne asteptam si la mai rau. Probabil ca facultatile ar trebui sa ia in calcul cresterea competitivitatii si nu sa ignore complet aceste semne. De asemenea, costul studiilor in strainatate a scazut mult, iar numarul de burse disponibile oferite de statele membre ale UE a crescut ceea ce face ca multi tineri sa aleaga aceste programe in defavoarea studiilor interne. Mai mult, datorita veniturilor scazute ale populatiei, tot mai multi studenti aleg sa studieze in orasele din care provin, acest lucru favorizand centrele universitare mici ca Suceava, Bacau si Galati, si de ce nu, si institutiile private cu filiale peste tot (doar la un click distanta, sau ma rog la dublu click). E clar ca facultatile de la Cuza si nu numai trebuie sa devina mai competitive in ceea ce priveste programele de studii dar asta e o chestiune normala, fireasca, si cred ca aceste momente nu pot fi decat benefice pentru ca vor conduce implicit la o orientare spre rentabilizare.
Inchei acest post prin a mentiona, din nou, ca nu incerc sa apar sau sa acuz pe cineva. E doar o constatare cu privire la impactul pe care informatiile eronate care se scurg in presa ajung sa afecteze capitalul de imagine al celei mai vechi universitati din Romania, una care va continua sa existe si care va evolua fara probleme in viitor, atat timp cat o sa ne facem toti treaba pe criterii de rentabilitate.
Zvonurile acestea au depasit granitele nationale! Sunt la un stagiu de pregatire în Frankfurt şi am fost întrebat de un profesor daca este adevărat că universitatea de la care vin eu este în faliment. El auzise că este cea mai veche universitate din România şi nu mai auzise de o Universitate (mai ales de stat) care să intre în faliment. Nu i-am explicat înca foarte multe deoarece nu ştiam cu mult mai mult decât stia dumnealui. Ştiam şi ştia şi dumnealui că nu am mai primit o bursă din luna Iulie, în timp ce domnul Işan (un om pe care-l respect extrem de mult) declara în presa ieşeană că bursele au fost achitate inclusiv pe luna octombrie (vezi interviul din Ziarul de Iaşi). Am reuşit doar să-i explic că este o neînţelegere şi că este vorba de un decalaj de plată (asta ştiam din diverse surse, mai mult sau mai puţin autorizate). Ce vreau sa subliniez este lipsa de transparenţă. Spre exemplu, aici s-a întârziat o zi cu plata salariilor şi fiecare persoană din universitate (inclusiv eu, care nu sunt salariat) a primit un e-mail în care era explicat detaliat motivul pentru care plata nu s-a făcut la timp. La Cuza şi la mai toate instituţiile din România, comunicarea lipseşte cu desăvârşire, iar acolo unde apare este impregnată de aroganţă şi dezgust. Fiecare explicaţie este tipic românească, menită să stea sub egida sintagmei „aflarea în treabă la români” (Petre Ţuţea). Într-o asemenea situaţie, dacă presa este cum este, nu strica un e-mail către toţi cei din universitate, angajaţi sau nu, care sa explice detaliat, cu lux de amănunte, ce se întâmplă! Nu se vrea sau nu se ştie a se face acest lucru? (Profesorul de aici auzise despre asta de la o conferinţă, acum o săptămână)
Am distribuit articolul catre cineva din cadrul dep. MEDIA al Univ.
Tare bine-ar fi sa se rezolve cu ceva oficial din partea UAIC, ca sa se mai domoleasca unele discutii care deja ajung la stadiul de barfe.
@ Anca Balaban- mare mi-ar fi mirarea daca cineva ar face ce ar fi trebuit facut din start. Crezi ca ei nu stiau la ce duce lipsa de transparenta? Daca nu stiau, cred ca e mai grav decat daca stiu si au ceva de ascuns! Raul facut este deja facut! Nu putem decat sa speram ca se va scapa candva de aceasta meteahna a lucrurilor facute de mantuiala si pe jumatate. Spun pe jumatate, deoarece comunicarea deciziilor este parte a activitatii decidentilor, cel putin acolo unde vrem sa vorbim de capitalism sau poate chiar de liberalism 🙂