… dar macar invatai de rusine. Ultimii 5 ani mi-au adus cu totul o alta perspectiva asupra viitorului luminos al tarii in care traim. O tara in care toti isi cer drepturi care nu li se cuvin, in care accesul la informatie este prea usor si totusi nimeni nu profita de asta, o tara in care fabricam prea multi „intelectuali” doar ca sa dam bine in statistici. Nu e un post in care sa acuz pe cineva. Vreau doar sa va povestesc cu arata scoala in perioada in care eu am trecut prin aceasta. Urmariti cu atentie!
1. Scoala primara. Am absolvit ciclul I-IV la Scoala Generala nr. 4 din Piatra Neamt despre care se spunea ca ar fi fost cea mai buna din oras. De ce? Pentru ca avea cei mai multi olimpici si nu pentru ca parintii ar fi pus cele mai multe termopane la geamuri si cele mai frumoase perdele. Aveam ore de luni pana sambata (perioada comunista) si scopul principal pe care il urmaream era coronita de la final, premiul I cu diploma si cele cateva carti pe care le primeam recompensa. In partea cealalata a clasamentului nu priveam niciodata. Copiii care nu reuseau sa ia note de la 7 in sus erau marginalizati. Prostii clasei. „cutare prostu’, catelusu’ nostru”, mai tineti minte? Celor care nu luau note de trecere li se chemau parintii la scoala, li se indica sa-i duca la scoli speciale etc. Jungla, da, dar invatai de rusine.
2. Gimnaziul. Clasa a V-a am terminat-o tot la scoala de mai sus. Deja incepuse capitalismul si lucrurile pareau sa se mai schimbe. Dar nu la scoala. Obiectivul principal era tot coronita si daca nu erai acolo cu coronita pe cap la finalul anului erai un neica nimeni. Am luat-o si intr-a cincea dar imi aduc aminte ca mai era o fata inaintea mea cu medie putin mai mare. Am strans din dinti cand am primit diploma. Nu eram bucuros. Prostii clasei erau tot prostii clasei. Marginalizati, trimisi la alte scoli, parintii chemati de diriginta si director etc. Clasele VI-VIII le-am facut la Scoala Generala nr. 19 din Bacau. Mi-a aduc aminte ziua in care maica-mea i-a cerut directoarei de atunci sa ma puna in cea mai buna clasa din scoala. Aici chiar ca lucrurile incepeau sa se schimbe. Cea mai buna clasa insemna nu neaparat clasa cu cele mai mari performante, ci clasa cu cei mai tari parinti … directori, oficialitati, afaceristi etc.
Fondul clasei devenea din ce in ce mai important si moda pregatirilor castiga din ce in ce mai mult teren. Jumatate din clasa facea pregatire la matematica chiar cu profesorul cu care faceam si ore. Cealalta jumatate cu altii. Eu nu intelegeam care-i treaba. De ce mai am nevoie sa fac pregatire cand inteleg totul din clasa? Eu vroiam sa ma joc in timpul liber. Prima ascultare la tabla m-a facut sa inteleg. Nota 7. Dintr-o data eram prostul clasei. Ma rog, se mai coborasera standardele, acum prostii clasei erau cei care aveau 4-5 dar nu eram departe. M-am panicat, am stat cu burta pe carte, a doua ascultare tot 7. La teza tot 7. Si la romana 8. La celelalte obiecte 10 pe linie. Ce mama naibii? Apoi am inteles, nu faci pregatire nu iei mai mult. Nu-mi trebuia mai mult de mintea unui copil de 12 ani sa inteleg asta. Capitalismul incepea sa-si faca loc in mintea mea! Am refuzat sa ma duc la pregatire si am strans din dinti sa fiu acolo sus. Pana si profii care ma curtau cu pregatirile au inteles ca nu e de gluma si au inceput sa-mi dea 9 si 10. Prostii clasei se mutau in continuare din clasa. Pe ei nu-i mai ajuta nici pregatirea. Intr-a opta s-au mutat aproape 10.
3. Liceul. In 1994 am intrat la Liceul Teoretic Gheorghe Vranceanu din Bacau la clasa de informatica. Daca te uitai la mediile de admitere iti dadeai seama ca era cea mai buna clasa din liceu. Iar eu intrasem al treilea. O noua provocare se ivea. Deja notele de 10 nu se mai dadeau asa usor, trebuia sa tragi tare, dar macar nu imi baga nimeni pe gat nicio pregatire. Am terfelit la propriu culegerile de matematica si fizica, am invatat sa programez in Turbo Pascal si Fox Pro pe calculatoare 286 si 386 iar cand am vazut prima data internetul in 1998 pe un computer cu Windows 95 mi se parea ca sunt in filme SF. An dupa an am tras de mine sa fiu in primii 3 din clasa. De ce? Pentru ca primii 3 insi din fiecare clasa erau invitati la balul de gala al liceului sponsorizat de Viorel Catarama, cea mai mare fita din liceu. Erai cool daca invatai, ce vremuri …
La capatul celalalt al clasamentului se adunasera cativa colegi. Niciunul insa nu avea corijenta la limba romana. Era cea mai mare umilinta posibila. Strangeau corijente la matematica, fizica, informatica si asta nu pentru ca nu stiau regula de trei simpla, ci pentru ca nu stiau limite, integrale, derivate, matrici, optica, termodinamica si c++. Dar trageau de ei sa faca fata pentru ca era rusinos sa te transferi la un alt liceu mai slab din oras dar si pentru ca loserii nu erau invitati la petreceri si erau marginalizati.
4. Facultatea. Dupa un examen de admitere la care am fost 7 candidati pe loc am intrat la ISE (asa se numea FEAA in 1998). N-am vrut sa merg la ASE Bucuresti pentru ca se dadea examen grila si nu credeam in el. Am intrat la Iasi la fara taxa dar si fara bursa. Ma incurcasem la examen la matematica si luasem putin sub 9. Offf. Imi aduc aminte ca bursa a devenit obiectivul meu principal, nemesis-ul care trebuia invins. Imi aduc aminte insa si de studentii care erau la taxa. Stiu ca suna dur dar in sinea noastra, cei de la fara taxa, ii desconsideram. Auzeam des „aia e la taxa, nu ies cu ea in oras” sau „ce tot comenteaza ala, nici macar nu e la fara taxa, sa-si vada de ale lui”. Era aiurea sa fii la taxa, naspa rau. Sistemul de atunci nu le permitea sa treaca la buget, intrai la taxa, ramaneai la taxa. Asta e, n-ai fost destul de bun in liceu si la bac, n-ai invatat suficient pentru admitere, purtai crucea toata facultatea. Si daca erai la taxa nu primea cazare, nu aveai dreptul la bursa, nu primeai reducere pe tren, practic nimic. Chiar daca aveai medie mare, chiar daca nu aveai restante, erai la taxa si cu asta basta. Jungla, dar lenea si prostia din liceu se plateau.
Cam asa am facut eu scoala. Intr-o perioada in care era groaznic sa fii la coada si in care toata lumea vroia sa fie sus, in care daca nu stiai sa scrii si sa vorbesti corect limba romana nu aveai cum sa treci de clasa a IV-a, in care daca nu trageai de tine sa inveti erai marginalizat si nu primeai beneficii, in care facultatea nu era pentru oricine. Daca sunt nostalgic? Evident. Stiu insa ca acele vremuri nu se mai intorc. Dar ma intreb acum, daca a fi prostul clasei e cel mai cool lucru posibil, daca a te da in spectacol pe la scoala manifestandu-ti lipsa de cultura si de respect fata de profesori, atunci a fi printre primii, a lua bursa sau macar a promova toate examenele trebuie sa fie naspa rau.
Si totusi cum va explicati faptul ca angajatorii urmaresc in continuare absolventii si studentii cu note mari, care se tin de treaba si care stiu ce inseamna mentalitatea de invingator? Cum se face ca doar cei „cool” de mai sus raman pe dinafara si ajung sa fie complexati de joburile pe care le au? Cum se face ca doar acestia isi cer drepturi care nu li se cuvin pentru ca n-au muncit niciodata pentru ele? Raspunsul e simplu. Pentru ca nimeni nu-i mai marginalizeaza, pentru ca nu mai sunt prostii clasei, pentru ca nimeni nu le mai canta „cutare prostu’, catelusu’ nostru!” la clasele I-IV. Nu mai e jungla care era odata. Acum e liniste, totu-i roz, nimeni nu mai rade de tine daca esti la coada, pentru ca daca esti suficient de „tare in gura” si insistent, iar cei din top nu mai stau sa-si bata capul cu tine. Trist e ca tu, ala cool, ai impresia ca ai castigat. De aia esti tot prostul clasei.
Sursa foto: www.pastarchive.wordpress.com
Pe vremea noastra, scoala e un loc pentru distractii.
Eu am prins sistemul de ambele parti. Am inceput scoala in ’90 cand era cool sa fii primul „pe clasa” si am terminat in 2009, cand prostia era o moda. Doar prostii clasei/grupei ieseau in evidenta si erau peste tot… „tocilarii” erau ignorati…