Cel mai probabil, daca Iohannis nu va primi aviz nefavorabil de la ANI, in turul doi vom avea o batalie intre acesta si Victor Ponta. Restul candidatilor aproape ca nici nu ma intereseaza. Candidatura la mica ciupeala nu e relevanta decat pentru turul al doilea cand probabil toti vor aparea la negocieri cu voturile alegatorilor lor in mana. Dar batalia se vada tot intre neamt si premier. N-am vreo afinitate pentru neamt, sunt sigur ca sub imaginea lui de om incoruptibil se ascund cateva hibe, insa stiu sigur ca Ponta nu e o alternativa. O sa spuneti ca fiind cadru didactic e normal sa fiu de partea lui Iohannis pentru ca e si el din aceeasi breasla, sau ca sunt impotriva lui Ponta pentru ca a taiat iarasi bugetul de la Educatie. Ambele sunt oarecum adevarate dar postul acesta nu-i despre asta, nu-i despre candidatul caruia ii voi da votul meu in turul 2. Ci despre romani naivi, despre o Romanie dusa cu vorba.
Am ceva ani de cand nu ma mai simt in primul rand profesor. Cred ca mai intai de toate sunt marketer. Modul in care gandesc, modul in care analizez problemele ma face sa cred si sa spun asta despre mine. Si sa-mi fie cu iertare, dar judec campania electorala prin aceeasi prisma a jocului dintre consumator si ofertant. Consumatorii sunt alegatorii, romanii de pretutindeni mai amarati sau mai cu punga groasa, mai credinciosi sau mai putin dusi la biserica, mai jucatori sau mai arbitri, mai optimisti sau mai satui de tot ceea ce au primit in ultimii 25 de ani. Ofertantii sunt cei pe care ii vedem de ceva vreme perindandu-se pe la TV, ranjind de pe panouri publicitare sau facand bai de multime in pietele publice. Toti se vor branduri politice si toti isi doresc consumatori care sa le cumpere promisiunile. Cat despre ceea ce urmeaza, mai vad ei.
Ceea ce par sa uite totusi mare parte dintre acesti prezidentiabili este ca pentru ca un brand sa fie acceptat de catre consumator, este important ca acesta din urma sa inteleaga mai mult decat o promisiune facuta. S-a dus demult vremea promisiunilor. Ofertantii au inteles doar pe jumatate acest lucru si au inceput sa ignore promisiunile, focusandu-se exact pe denigrarea celorlalti. Din pacate s-a cam dus si vremea acestei tehnici. Romanii s-au saturat si de asta. Vezi cazul Iohannis si ale lui 6 case. Se dezgroapa periodic subiectul, dar cat sta pe TV? Fix o zi, uneori chiar mai putin. Care e efervescenta postarilor anti-Iohannis pe Facebook? Aproape minima, in raport cu numarul utilizatorilor retelei de socializare. Nici postarile anti-Ponta nu au prea multa efervescenta, tot in raport cu numarul urias al utilizatorilor aceleiasi retele.
Si daca promisiunile nu mai tin, daca denigrarea nu mai merge, cum vor reusi aceste branduri politice sa faca vanzarea? Keller (un tip care scria despre Brand Management, nu vreun „analist” care apare pe la Antene sau Realitati) spunea ca pentru ca un brand sa vanda este nevoie sa se nasca o relatie intre acesta si consumator. Cu alte cuvinte, in urma acestei relatii consumatorul sa devina client. Dar cum sa cladeste o relatie?
Sa facem abstractie de faptul ca discutam despre branduri, hai sa vedem ce se intampla in lumea oamenilor. Pentru a dezvolta o relatie cu o persoana, trebuie mai intai s-o cunosti. Ii intinzi mana, iti spui numele, spui cateva lucruri despre tine (de obicei alese cu grija, pentru ca prima impresie conteaza) si astepti sa primesti acelasi lucru. Dar asta nu inseamna ca deja aveti o relatie. Mai trebuie cateva interactiuni. Mai ai nevoie de informatii. Pentru ca o relatie se bazeaza pe incredere, si experienta ne-a demonstrat-o inca din adolescenta ca daca ne lasam dusi doar de atractie, de cele mai multe ori ajungem sa fim calcati in picioare. Si-atunci ce facem? Sapam! Fie prin intrebari directe, fie studiem prin intermediul cunoscutilor, cautam recomandari, testimoniale despre persoana respectiva etc. Se intampla deseori ca mirajul atractiei primare sa dispara pe parcursul acestei „investigatii” dar pe masura ce descoperim valori comune, sa apara ceea ce multi numesc respect. Iar respectul si increderea devin factori principali, fundamentul oricarei relatii. Flacara atractiei se poate reaprinde.
Cuvantul cheie in tot acest rationament nu este nici increderea si nici respectul. Ci valorile. Valorile comune. Aici se da batalia finala. Pentru ca descoperirea acestor valori comune conduce la castigarea increderii si dobandirea respectului. Si cred ca merita in zilele urmatoare sa analizati catusi de putin valorile promovate de cei doi prezidentiabili care conteaza, si implicit sansele lor in functie de acestea. Incercati sa identificati sistemele de valori, sa le suprapuneti cu sistemul propriu. Dar incercati sa judecati la rece, facand abstractie de promisiuni, de statusurile de pe facebook, de ceea ce vedeti in talkshow-urile electorale. Incercati sa identificati mantra-urile care ii caracterizeaza. Apoi incercati sa evaluati sansele fiecaruia prin prisma acestor mantra-uri, suprapunandu-le cu valorile cunoscutilor vostri. Veti afla cati vor vota pentru unul si cati pentru celalalt. Apoi incercati sa duceti acest exercitiu mai departe, iesiti din cercurile de prieteni si intrati in zona cunostintelor si poate chiar mai departe.
N-am sa disec aici in detaliu sistemele de valori promovate de cei 2 prezidentiabili. As putea sa influentez si s-a tot vorbit de impactul pe care il au liderii de opinie asupra alegatorilor (observati aici complimentul pe care tocmai mi l-am facut). Va las pe voi sa treceti singuri prin acest exercitiu. Veti intelege la final ca votul nu este o chestiune de atractie, ci mai degraba o chestiune de strategie. Nu votezi neaparat cu cel care te atrage cel mai mult, ci votezi cu cel care are sanse sa iasa si care are sistemul de valori cel mai apropiat de cel in care crezi tu. Votezi raul cel mai mic dintre mai multe rele!
Credit photo: www.adevarul.ro
sunteți basist dom profesor k nu vad sa scrii nimik rău de Base. Dak castiga astia ai tai eu sper sa emigrez mai bine în Africa dekt sa rămân aici :))
@MutuBriliantu94: Adica vrei sa spui ca n-am scris nimic de Udrea. Ca Basescu oricum nu candideaza. Pai Udrea e irelevanta, n-are nicio sansa sa ajunga in turul 2. Iar despre turul 1 n-are sens sa vorbim. Mergand dupa acelasi rationament, puteai sa spui ca sunt si UDMR-ist ca nici de Kelemen Hunor n-am zis nimic. 😉
Foarte faina analogia cu brandurile, modul in care se formeaza o relatie intre alegator si candidat si faptul ca ai adus valorile in discutie. Totusi, la partea finala nu sunt in totalitate de acord cu tine, pentru ca eu cred ca nu trebuie votat in functie de sanse. Daca as merge pe logica asta, ar trebui sa-l votez pe Ponta. Intrucat Ponta intruchipeaza tot ce eu consider daunator, ar trebui sa-l votez pe Iohannis (vorbesc de primul tur, bineinteles). Iar mie Iohannis nu-mi surade deloc pentru ca, vorba lui CTP, „ii sufla in ceafa lui Ponta la tupeu”. Eu cred ca singurul lucru de care trebuie sa tinem cont cand votam (cel putin in turul 1), ar trebui sa fie valorile. Si atunci, poate sansele ar fi altele. Pana una alta, a vota un candidat pentru ca are mai multe sanse nu prea se bate cu mecanismul democratic de vot si ar insemna sa ma plasez in aceeasi oala cu niste oameni (votanti) cu care nu impartasesc aceleasi valori. Practic, as acorda o incredere artificiala, fabricata, un vot de genul nu-am-avut-de-ales.
Nu discutam despre primul tur Gabi. Nici nu e foarte relevant. Turul 2 conteaza. Iar acolo chiar ca votezi raul cel mai mic. Realist vorbind.
sincer ce ai scris in concluzie ma deranjeaza si pe mine de multa vreme, tocmai pentru ca este adevarat – si aici ma raportez strict la Romania.