Aveam 10 ani jumate si tocmai intrasem in vacanta de vara. Firesc, eram deja la Boroaia, satul bunicilor mei din partea tatalui unde stateam de pe 15 iunie (aproximativ) pana pe 8 septembrie, an de an, cu un mic intermezzo cand plecam la mare cu ai mei si cu frate-miu. Nu prea ma uitam la televizor. Nici nu prea aveai ce sa vezi, basca bunica-mea avea un televizor sport si-o antena in varful unui par legat de un mar din fata casei care uneori prindea, alteori nu prea prindea semnal. Singurul moment al zilei cand ma asezam in fata ecranului de maxim 30 de cm era seara de la ora 19 cand dadeau desene animate, inainte de Actualitatile de la 19.30.
Imi aduc aminte totusi ca in zilele acelea m-am uitat mai mult la televizor. Urmarisem de acasa, vrand-nevrand stirile despre ce se intampla in Piata Universitatii. Nu intelegeam mare lucru. Niste indivizi prezentati drept niste pierde-vara, golani, nespalati etc. campasera in piata si cantau tot felul de cantece iar pe o scena improvizata mai apareau din cand in cand niste persoane si le vorbeau. Imi amintesc de Marian Muteanu, prezentat drept lider al studentilor, dar care parea sa fie un tip care repetase copios cativa ani de facultate (avea la momentul respectiv 27 de ani) si de Doina Cornea, o doamna firava cu vocea subtire, despre care toti cei care urmareau TVR pe vremea aceea credeau ca e vreo pensionara care n-are ce face pe-acasa (avea la momentul respectiv vreo 61 de ani). Acestia pareau sa fie liderii „golanilor” din piata si probabil de aceea romanul de rand, om al muncii n-a prea rezonat cu ei. In plus, imaginati-va cat de usor erau de discreditat. Un repetent si o baba.
Asta se auzea la televizor, la stiri. Nu mai conta ca amandoi au fost revolutionari, ca au fost persecutati, urmariti inainte de ’89, ba chiar si arestati. Pentru ca romanul de rand nu stia asta. Romanul de rand, bratul de fier al patriei, si din pacate aici ii includ si pe cei mai multi intelectuali de la vremea respectiva, ii vedea pe acesti indivizi campati in centrul capitalei ca pe niste pierde-vara, fara servici, nespalati si evident neintelesi. La munca dom’le, nu la cantat! Cam asta era feelingul din fata televizorului. Nimeni nu intelegea sloganul „ati mintit poporul cu televizorul” desi suna bine si chiar devenise popular la momentul respectiv.
Cu siguranta cativa romani si puneau intrebari. Trecuse ceva timp de cand „piata” fierbea si era clar ca oamenii aceia, deveniti din ce in ce mai multi, incepusera sa se faca auziti. Probabil lui Iliescu incepusera sa-i tremure genunchii si de asta iesea pe la TVR si ii porcaia pe cei de acolo aproape in fiecare seara. Iar romanul credea. Si-apoi au venit minerii. Urmaream la televizor scene de o violenta iesita din comun. CNA-ul pe atunci nu exista si desi era in toiul zilei si vacanta, noi copiii de atunci priveam terifiati cum minerii, prezentati initial ca niste salvatori, imparteau bate in stanga si in dreapta, cum aruncau pe geamurile sediilor partidelor tot ce gaseau, cum incendiau, cum devastau tot ce le iesea in cale. Si romanii de acasa aprobau. „Asa le trebuie, golanii, huoooo! La munca ba!”
Cred ca si cei din TVR si-au dat la un moment dat seama ca s-a mers prea departe si au intrerupt transmisia iar la stiri n-au mai dat decat asa cand si cand fragmente. Din pacate manifestantilor le-au lipsit liderii iar majoritatea romanilor i-au taxat. Din fata televizoarelor s-a concluzionat ca mineriada a fost un lucru bun. „Aia sa-si vada de treaba lor, sa mearga sa invete, sa munceasca si sa se spele. Ca asa trebuie. Iar minerii, bravo lor, asta inseamna sa fii patriot dom’le, sa-ti salvezi tara.”
Din pacate au salvat-o pentru o perioada de democratie si libertate!
Sursa photo: inliniedreapta.net
Scrie un comentariu!