Strategia la romani.

Am tot zis ca scriu un post despre gandirea strategica romaneasca 100% insa tot am amanat momentul asteptand pentru studiul de caz perfect. Imi dau seama acum ca n-are niciun sens sa mai astept pentru ca am studii de caz in fiecare zi si pana la urma nici nu cred ca mai e nevoie sa dau eu exemple. Le vedeti/simtiti pe pielea voastra in fiecare zi.

Romanul, antreprenor sau manager, fie ca joaca pe mize mari sau mai mici, este un strateg aparte. As zice desavarsit pentru ca se autodepaseste de fiecare data cand gandeste strategic. Pus in fata oricarei situatii critice nu da inapoi si se arunca precum un free diver de pe stanca. Are mereu solutia potrivita. Nu are nevoie de prea mult timp de gandire, este obisnuit sa reactioneze rapid, doar afacerile sunt ca o jungla. Asa i s-a spus, asa face.

Romanul strateg e ca un animal. Simte pericolul. Din pacate simte pericolul si asta nu-l aseaza in varful lantului trofic ci mai degraba la baza. E un animal, are instincte dar e o biata antilopa. Mereu panicat, mereu cu ochii in patru, cu urechile ciulite si cu narile deschise larg pentru a adulmeca de departe orice miros bizar si periculos, paseste incet cautand un petec de pasune si un ochi de apa. E suficient ca sa supravietuiasca. La primul semn ciudat insa, inima ii sare in piept, pulsul ii creste dramatic si o ia la goana incercand sa scape de pericolul iminent.

Cu toate acestea se simte leu si incearca sa para curajos insa ii lipseste cu desavarsire instinctul de vanator. Ii lipsesc de fapt obiectivele. Leu insa, stie foarte clar ce vrea. Si stie cum sa o obtina. Asteapta, pandeste, se camufleaza, se aliaza, se furiseaza si ataca fulgerator. Isi foloseste bine resursele pentru ca stie ca nu poate face fata vitezei antilopei. Este constient ca un efort prea mare il slabeste si este atent, nu ataca decat cand e intr-o pozitie favorabila iar atunci cand o face nu prea rateaza tinta.

Desi cred ca toata lumea a inteles mesajul am sa mai fac cateva precizari. Romanul strateg are o singura varianta strategica iar aceasta este hei-rup-ul. Apare atunci cand se instaleaza panica si se caracterizeaza prin masuri luate anapoda fara obiective, deci fara directie. M-am intalnit mult prea des cu aceasta situatie in firme mici sau mari si cred ca pot sa afirm fara sa-mi fie teama ca gresesc ca la noi panica e de fapt problema. Si asta pentru ca romanul e mult prea bine echipat si instruit pentru a detecta pericolul decat pentru a reactiona.

Instruirea de baza, mediul de business dar si lipsa de curaj explica acest tip de reactie. Panica se instaleaza inca de la inceputul aventurii in business datorita resurselor limitate pe care le investeste dar si lipsei de obiective clar definite din start. Pe parcursul aventurii sale sta cu inima cat un purice si nu se incumeta sa faca pasi prea mari. In momentul in care simte ca este atacat de concurenta constientizeaza nevoia de a reactiona si isi pune la bataie toate resursele de care dispune fara sa se gandeasca exact ce vrea sa obtina. Cauta ajutor in jur doar atunci cand simte ca nu se descurca singur dar nici atunci nu vrea sa piarda controlul mai ales cand vine vorba de bani. Asculta rabdator sfaturile celor care ar putea sa-l ajute si actioneaza tot pe cont propriu, cu aceeasi frica materializata in bugetul alocat si in lipsa de creativitate.

Si-acum revin la motivul pentru care am ajuns sa scriu acest post. Va las pe voi sa ridicati mana si sa dati exemple de panicati heirupisti iar eu va spun ca azi am intalnit dupa multa vreme un roman care mi-a schimbat parerea, un om pe care il stiu de ceva timp si pe care il apreciez, cu care am stat de vorba de multe ori insa de prea putine ori despre business. Un om cu care ne-am asezat la masa, caruia i-am expus cateva solutii si care mi-a zis foarte clar: hai sa nu ne grabim, sa stam de vorba si sa facem un plan!

Voila!