Conform unui articol se pare ca Romania este tara cu cei mai multi proprietari de locuinte din Europa. Pe langa faptul ca informatia este prezentata ca naiba cu exprimari eronate de genul „Ţara noastră are 96,6% proprietari, dintre care doar 0,6% au contractat credite ipotecare.” din care reiese ca pana si kinderii de pana la un an sunt proprietari in RO si ca doar cativa loseri si-au facut credite, restul picandu-le din cer proprietatile, articolul pare util doar intr-o singura directie, cea propagandistica. Probabil ca 96,6% dintre locuintele din RO au proprietari diferiti (neexistand prea multi „landlords”) si ca multi romani le-au cumparat cu bani negri. Dar in niciun caz procentul de 0,6% nu e real.
Ma rog, nu e asta problema mea, ci un alt trend ingrijorator. Din ce in ce mai multi tineri isi doresc sa devina proprietari de locuinte inca de la varste fragede. Cei mai multi sunt incurajati de parinti pe motiv ca „e bine sa ai un loc al tau, mai mama!”. Am fost si vom ramane un popor legat de glie si simtul proprietatii ne-a fost cultivat inca din copilarie prin false povestioare in care inca de pe vremea cnejilor am stat si ne-am aparat tara/locuintele in fata cotropitorilor si nu ne-am dat dusi. Prostii, am platit bir, adica un fel de chirie, cam la toti cei care ne-au calcat, ca sa ne lase in pace. Dar asta e o alta poveste.
E clar ca cel mai accesibil mod de a-ti cumpara o casa la 22 de ani este sa-ti faci un super credit imobiliar. Statul incurajeaza acest lucru prin programul Prima Casa si tinerii se imbulzesc sa cumpere tot felul de cocioabe chiar daca au salarii din care abia isi platesc abonamentul de RATP si 3 felii de parizer cu urme de carne. Absurd dar real. De ce? Pentru ca „e bine sa ai un loc al tau, mai mama!”. De ce sa te ingropi in niste datorii care o sa te bantuie timp de 30 de ani inca de la o varsta frageda? Probabil de la 22 pana pe la 30 (adica anii in care ar trebui sa te bucuri de tinerete si sa descoperi lucruri/oameni/locuri interesante) nu vei avea un job care sa-ti permita sa platesti lejer o rata de 300+ euro pe luna si in loc sa iesi sa descoperi cele de mai sus, vei sta in casa si vei privi televizorul cumparat cu alte rate, de data asta la un card de credit masluit (ca ai un coleg la banca cu targeturi de atins si te-a ajutat sa-l iei desi logic ar fi fost sa te sfatuiasca invers).
Dar ma mai ajuta si parintii si n-o sa-mi fie asa de greu cu rata asta, iti spui. Imi dau ei avansul si apoi ma descurc eu. True, dar in conditiile in care avansul e 5% dintr-o suma de 50.000, asta inseamna 2500 de euro. Si cu 2500 te-ai ales cu o datorie de 47.500 care de dapt e de 3-4 ori mai mare pentru ca trebuie sa mai adaugam si dobanzile si alte costuri ale creditului. Dar macar ai si tu ceva al tau, mai mama!
Viata e dura tineret – mandria tarii! Stiu pentru ca am trecut si eu pe acolo. La 25 de ani mi-am luat o casa cu un avans consistent insa, primit de la parinti. Am platit rate timp de 3 ani pentru ea, desi nici macar nu stateam acolo. Apoi mi-am refinantat creditul ca sa-mi schimb masina (mi s-a parut o investitie mult mai buna, mai palpabila, mai pentru suflet) dar am facut-o cu cap pentru ca nivelul venitului era suficient de mare incat sa-mi permita si aveam un job suficient de sigur incat sa inteleg la ce riscuri ma expun. Acum, dupa alti 6 ani de cand platesc rata ma gandesc ca parca nu-i o idee prea buna sa tin niste bani blocati. Sigur, mi-ar trebui o casa mai mare dar perspectiva de a plati o rata si mai mare, pe o perioada si mai lunga nu mi se pare prea roz. Si am 33 de ani si venituri de 4000+ ron, adica cu 10-11 ani mai mult si venit de 2-3 ori mai mare decat media tinerilor care se inghesuie la banci cu adeverinte de salariu de 1200-1500 ron sa ia credite.
Avem nevoie de educatie financiara. Avem nevoie sa intelegem ca perioada in care parintii nostri au devenit proprietari era cu totul alta decat cea in care traim acum. S-au platit apartamente, integral, cu un singur salariu pentru ca leul s-a devalorizat si valoarea creditelor nu s-a actualizat odata cu inflatia. Dar vremurile acelea s-au dus. Acum platesti o viata si inca una pentru un amarat de 2 camere, tinere. Asta ca sa nu mai punem gresia, faianta, termopanele, mobila si plasma pe care o sa le vrei noi si pentru care vei apela la un prieten de la banca care are un target de atins si-ti va da un card de credit pe care de fapt nu ti-l permiti. Eu zic ca sa te mai gandesti inainte sa dai fuga la banca.
Sigur, intr-un alt articol citit tot ieri, am gasit ca femeile te apreciaza mai mult daca ai o casa a ta asa ca daca judeci din perspectiva asta pare absolut rezonabil sa investesti. Pacat ca dupa ce o sa-ti faci rata n-o sa mai poti iesi din casa pentru a le cunoaste. Sfaturile mele:
1. Gandeste-te la antreprenoriat. Fa-ti un credit ca sa pornesti o afacere. Pune osul la treaba si abia dupa ce ai un venit consistent gandeste-te si la un credit pentru casa.
2. Ia-ti o masina, pune benzina si pleaca sa vezi lumea. Sigur, o poti vedea si la Discovery si National Geographic dar e mai misto cand esti acolo, live, crede-ma.
3. Investeste intr-un hobby. Intr-o buna zi o sa faci bani din el daca aplici si punctul 1.
Bafta!
Sursa foto: www.ebony.com
Și ce te faci când stai în București și ești jecmănit dacă îți dorești un loc care să arate bine? Sau dacă faci rabat de la pretenții ca să scoți un preț mai bun la chirie, dar după aia te bați cu pumnii în cap pentru că mereu se strică ceva.
Nici eu nu încurajez să te arunci la credit când, vorba ta, îți mai rămân bani să cumperi 3 felii de parizer.
Dar după căratul bagajelor din cămin în cămin și încă vreo 2 apartamente, nu îți mai vine să dai banii pe chirie. Pentru un apartament care nicicând nu va fi al tău și în care nu are rost să faci schimbări pentru că nu se mai știe cât vei sta acolo.
Îmi stă și mie inima în gât gândindu-mă la cât mă leg de mâini și de picioare în cazul în care mă arunc la un credit și mă mâhnesc că la noi conceptul de chirie pe termen foarte lung nu prea există.
@Raluca: I feel you la faza cu chiria. Am trecut si eu prin asta dar cand esti tanar parca nu e chiar asa mare deranjul. Normal, cand ajungi la 27 de ani deja vrei stabilitate, dar e la fel de de adevarat ca pana atunci ar fi trebuit sa-ti creasca si veniturile pana la nivelul la care sa-ti permiti un credit pentru o garsoniera macar.
bine spus: ‘ ar fi trebuit sa-ti creasca si veniturile’..din punctul meu de vedere, mi se pare putin probabil ca venitul inregistrat momentan sa creasca macar cu 40 de procente pana la varsta de 27-28 de ani, pentru ca majoritatea angajatorilor obisnuiesc sa isi tina oamenii pe aceleasi salarii ani buni. Sa schimbam angajatorul pentru un venit mai mare?? Am facut-o si pe asta! Diferentele sunt foarte mici…sau chiar se intampla sa primesti o oferta mult mai mica. Platesc chirie din anul 2 de facultate si de multe ori m-am gandit ca ar fi fost mai bine sa am o rata de platit pentru casa aia, asta pentru ca sunt satula de proprietari libidinosi, care nu stiu cum sa mai traga ceva bani de la tine sau te supuna la niste cheltuieli suplimentare, in interesul lor…un avans din partea parintilor daca as avea as fi prima la rand, pentru ca de distrat m-am distrat si platind chirie unor oameni de speta joasa, intretinandu-ma dintr-un venit de 1200-1500 ron…plasma si mobila de fite pot astepta vremurile in care o sa ating si eu un venit de 4000, macar in forma bruta!!! 🙂
@Raluca: Nu stiu, fiindca nu am stat foarte mult in chirie si proprietarul la care stateam „investea” in apartament doar cand se strica ceva, insa cred ca daca proprietarii ar investi in apartamentele pe care le dau spre chirie, multi dintre tineri ar aprecia ca fiind mai buna varianta de a inchiria un apartament fata de cea de a fi proprietar.
Eu mi-am facut credit, am luat un apartament bun, si rata este acceptabila, datorita „avansului consistent”. Insa deocamdata nu regret asta fiindca locuiesc asa cum vreau eu, si pot investi in confortul apartamentului in care locuiesc.
Ca pe viitor poate voi vrea mai mult… categoric DA! Insa nu ma va opri rata.
Sfaturile de la sfarsit sunt foarte bune. Merita luate in considerare.
In urma unei afaceri proaste, e posibil sa ramai si fara afacere si ingropat in datorii, asa macar iti ramane apartamentul. Iar investitia intr-o masina, este cel mai prost tip de investitie, deoarece in timp ii scade pretul.
@catalina: Tocmai gandirea asta „parinteasca” o sa-ti dea de furca si peste 20 de ani cand o sa-ti termini creditul de platit. 😉 Cat despre masina … mie mi-a adus numai satisfactii, m-a dus unde am vrut, cand am vrut. Casa te tine pe loc, masina te face sa cunosti locuri/oameni.
1. Interesant. De prin back office-ul marketingului => realitatea în fapt… Îndatorarea de până la 40% a veniturilor „albe” este în regulă, ce-i peste..
2. Vă provoc să prezentați într-un articol un pic marketingul aplicat Nicolei Cherry… mi se pare o echipă bună în spate. Nume de scenă, titluri de piese etc.
Domnul profesor (desi nu am avut placerea sa ii fiu studenta) gandeste in spiritul studentilor a caror minte incearca sa o deschida. Da, e bine sa fii liber! Eu am un credit la un ap de 2 cam in care de asemenea…nu stau si probabil nu voi sta niciodata!!!! Aveam si eu un salariu de 10 mil intr-o „prestigioasa” banca cand am l-am luat, evident nu singura . Perspectiva ca voi fi insa constransa 30 de ani sa nu am bucur de nimic m-a ingrozit…Am facut o schimbare majora de peisaj si voi termina in curand creditul insa mereu ma gandesc ce-ar fi fost daca trebuia sa traiesc 30 de ani in datorii…Mergeti si cunoasteti lumea, persoane noi, stiluri noi de viata. Nu va canalizati efortul spre a plati o rata ci spre a va gasi un job care sa va aduca satisfactii profesionale si intr-un final vor veni si cele materiale!
Daca nu stati in apartamentele pe care le luati prin credit de ce nu le inchiriati? Cu banii luati achitati rata sau o parte din ea si in rest puteti sa va mutati si sa stati cu chirie oriunde vreti. Probabil mereu ati auzit persoane in jurul vostru, prieteni chiar, care vor sa inchirieze. Astfel puteti lasa pe cineva de incredere.
@andrei: Eu asta am facut timp de 4 ani. Dar pe de alta parte eu nu m-am incadrat niciodata in categoria celor care s-au supra indatorat. Am privit apartamentul ca pe o investitie insa nu despre asta discutam aici. Sunt prea multi tineri care nu beneficiaza de consiliere financiara suficienta si se supra indatoreaza pe principiul „mai bine platesc rata decat chirie”. De fapt cheia aici este dorinta de a locui singur. Eu am putut inchiria apartamentul cumparat tocmai pentru ca timp de 4 ani am locuit impreuna cu alte persoane. Si n-am facut-o pentru ca vroiam sa fac economie, ci pentru ca mi s-a parut o alegere fireasca la momentul acela. Tanar fiind, aveam nevoie de companie, de distractie si cred ca toti ar trebui sa gandeasca la fel. Degeaba ai un apartament in care stai singur daca nu-ti mai permiti o viata sociala la 22 de ani. 🙁
@Adrian: Uite ca ai foarte mare dreptate si asta o spune un proprietar de apartament in Paris care si-a cam sacrificat viata sociala de tanar pe considerent ca e bine sa nu dai banii pe geam pe chirie.Dar uite ca de fapt oamanii locului asta sunt mai cu cap decat am fost eu si chiria le permite sa stea in apartamente mai in centru de targ, sa iasa la cultura si pizza de calitate si sa inchirieze masina si sa vada locuri multe. Aici chiria e un mod de viata, pana si gentile de lux se inchiriaza. Modul de consum s-a schimbat aici, proprietatea materiala nu mai are nici un sens din cauza mobilitatii, nici un tanar aici nu mai are chef sa se lege la cap cu case, masini si obiecte de firmache, astea se inchiriaza strict cand si cat e nevoie si se investeste in proprietatea intelectuala : arta, cultura, calatorii, interactiuni umane, deschideri de orizonturi, hobby-uri care devin business. Adica tot acel bagaj pe care il duci cu tine o viata, care te defineste ca individ si pe care il iei cu tine prin toate aparturile inchiriate prin care treci. Ma bucur ca dai sfaturi de calitate tinerilor din Ro. Listen carefully youngsters, this guy is f… right :)))
@irina: Noi mostenim din pacate un simt al proprietatii ciudat pe care il numim „a fi om gospodar” dar din pacate e doar vorba de trufie. Am preferat, inca din vechime, sa trudim de dimineata pana seara doar pentru a avea proprietati, iar dezvoltarea culturala am lasat-o pentru „bogati”. In vest toata lumea investeste fix invers. Cultura e accesibila iar proprietatile sunt pentru bogati.
Daca ajungi sa nu mai poti face nimic altceva decat sa te uiti la TV cand ai o rata de 300 euro pe luna, nu ai cum sa mergi si sa vezi lumea cand nu ai rata de 300 dar ai chirie de 200 de euro pe luna. Ca de locuit, trebuie sa locuiesti undeva…poate nu stai o viata cu mama in camera alaturata.
@oana: Nu dai 200 euro pe luna daca stai impreuna cu 2 prieteni/prietene intr-un ap cu 3 camere. La 22 de ani nu cred ca ai asa mare nevoie de intimitate incat sa-ti doresti sa stai neaparat singura. Eu abia la 27 m-am mutat solo. Altfel, asa cum ii spuneam mai sus si lui Andrei, risti sa vezi lumea la Teveu si daca stai in chirie. 😉
Ap a fost si e inchiriat. Nu asta e problema. Ideea era daca stateam in el ce faceam ? Cele mai bune amintiri le am din perioada in care am impartit cam la camin in facultate…Nu inteleg de ce la 22 de ani vrei sa iti iei casa , sa te ingropi in datorii cand lumea e atat de mare, sunt atatea de vazut si de experimentat. Cum va ajuta la dezvoltarea ta ca om achizitionarea unui ap? Asta se poate face si la 26 de ani cand esti deja constient care va fi parcursul tau profesional in urmatorii ani, cand poti sa iei decizii mature nu induse de parinti. Mi-as investi banii in calatorii, in cursuri pe care le pot urma si nu in ultimul rand in distractii…
E bun articolul dar…cred ca pierde ceva din vedere. A vrea sa ai un apartament al tau sau a dori sa vezi lumea (care oricum poate fi vazuta si cu apartament luat in rate) sunt doua optiuni din care fiecare poate alege in functie de ceea ce il face fericit. Chiriile, cel putin in Bucuresti, sunt la fel de mari ca ratele de la prima casa. Am locuit 2 ani intr-o garsoniera pe care plateam 300 eur/luna (mare chiria pt ca am vrut una „ok”) . Mi-am cumparat apartament (3 cam, nou) prin prima casa si platesc 315 eur. Diferenta infima. Faptul ca nu ma mai plimb dintr-un loc in altul imi ofera liniste. Lumea o poti vedea oricand, trebuie doar sa-ti doresti sa o vezi. Poti oricand sa lasi in spate un amarat de apartament si sa pleci, daca asta iti doresti. Cred ca singurile lucruri care ne tin cu adevarat legati de glie sunt familia in primul rand, iar in al doilea rand Romania (comoditatea), asa cum este ea. Eu sustin achizitionarea de locuinte atat cat preturile nu vor exploda (ca in tarile unde locuintele sunt lasate pt „bogati”). Nu ca nu ar fi mari si acum 🙂
Restul, e cancan.
@adrian monoranu, nu neg aprecierea ca ar fi o gandire parinteasca, insa nici nu o consider o discreditare.
Ma surprinde sfatul de a ne ingropa in datorii pentru a investi intr-o afacere. Cred ca aici a intervenit mult subiectivismul, sfatul provenind de la o persoana care nu a pierdut niciodata intr-atat incat sa riste efectiv sa ramana pe drumuri. Imi amintesc sfatul unui antreprenor care se imprumutase pentru a pune bazele unei afaceri esuate ulterior, subliniind tocmai acest fapt- nu te imprumuti riscand sa pierzi tot, pentru a-ti porni o afacere.
Articolul mi se pare usor subiectiv, nu cunosc multi tineri de 22-23 de ani care sa primeasca un credit cu rata de 300 de euro(cel putin nu la noi in orasele Moldovei) si nici multi care isi doresc o asemenea rata (poate doar in cuplu).
Eu sunt pro credit pentru apartament, cel putin in Romania unde ratele si chiriile sunt la acelasi nivel si unde contractele de inchiriere nu exista pentru ca proprietarul nu isi doreste sa plateasca la stat. Lipsa unor forme legale inseamna lipsa de protectie pentru chirias care poate informat oricand ca in 2 zile i se mareste chiria sau trebuie sa plece ca proprieatrul are alte planuri.
De asemenea, nu as sfatui multi tineri de 20-23 de ani sa devina antreprenori – sunt domenii in care se poate, dar multe domenii in care trebuie sa lucrezi 5 sau chiar 10 ani pentru a intelege business-ul (adica a intelege ce sa faca sa nu dea faliment in primii 2 ani).
Daca totusi la 22-23 de ani esti convins ca poti deveni antreprenor, mai bine foloseste banii pe care parintii ti-i ofera pentru avans.
Ai mare dreptate cand spui ca nu avem educatie financiara si de multe ori cheltuim mai mult decat castigam, insa facem asta si in chirie si cu rata la banca.
@Ami: Din nou revenim la o problema tipic romaneasca. Vrem sa stam singuri, ne place confortul, linistea etc. Ei bine, in afara asta se cheama lux, si pentru asta e normal sa platesti mai mult. Dar eu te intreb, la 22-23 de ani chiar ai nevoie de toate astea? Eu cred ca ar trebui sa te gandesti mai mult la socializare, la prieteni, la distractie. Si uite asa mai raman si niste bani de o drumetie prin Europa, de o vara la Costinesti etc. Think about it!