In psihologie exista doua abordari antagonice care incearca sa explice modul in care ne formam atitudinile sau deprindem anumite comportamente. Unii autori sustin ca adoptarea unor atitudini survine ca urmare a impunerii/deprinderii unor comportamente. Cealalta tabara sustine ca atitudinea precede intotdeauna comportamentul si ca abia dupa ce ne-am format o atitudine alegem un tip de comportament. Ambele abordari sunt posibile si exista argumente intens discutate de ambele parti. In opinia mea, cred ca incepem prin a deprinde comportamente fara sa avem atitudine in ceea ce le priveste. Pentru ca atunci cand suntem copii aceste comportamente ne sunt oarecum impuse. Abia apoi cand ne apropiem de maturitate, in perioada adolescentei, ajungem sa cantarim mai intai situatiile, sa ne formam atitudini si mai apoi sa decidem cu privire la comportamentul adoptat.
Situatie: Tatal la volan, in dreapta mama, in spate copil de 5-6 ani. Masina e a doua de la semafor. In fata un taxi. In taxi incearca sa se urce o domnisoara. Intre timp se face verde la semafor dar domnisoara inca se urca in taxi. In secunda in care se face verde, tipul de mai sus, din a doua masina, incepe sa claxoneze in draci. Si claxoneaza vreo 10 secunde in continuu pana in sfarsit taxiul se pune in miscare.
Intrebare: Ce a invatat copilul din acest tip de comportament?
Este capabil ca la varsta respectiva sa-si formeze o atitudine, sa judece daca tatal a procedat corect sau gresit? Sau va prelua pur si simplu comportamentul de la acesta luandu-l ca atare in aceasta situatie si il va replica in viitor. Sigur, pana va dobandi permis si masina, vor mai trece 13-14 ani cel mai probabil, dar oare odata intiparit in minte, acest comportament va mai fi schimbat? Schimbarea de atitudine, daca se va intampla asa ceva, va avea loc abia in momentul in care comportamentul va fi incercat de copilul devenit adult. Adica un pic cam tarziu, nu-i asa? Vor mai fi sanse sa se formeze o atitudine corecta sau va ramane doar un comportament deprins si gata de folosit in situatii similare?
Asadar, dragi parinti, desi nu sunt in masura sa dau lectii de parenting (pentru ca nu am copii inca), cred totusi ca in astfel de situatii ar trebui sa fiti putin mai constienti de faptul ca sunteti insotiti de copii si ca acestia sunt foarte asertivi. Si daca nu puteti sa va controlati putin, atunci nu va mai mirati ca al vostru copil se va comporta intr-un mod neplacut. Pentru ca este posibil sa fi invatat acel comportament chiar de la voi. Nu degeaba se spune ca un copil face si spune ceea ce vede si aude in casa.
Este adevarat ca o mare parte din vina pentru persoana in care se transforma copiii din ziua de astazi sun si parintii. Din bunatate, unii le ofera prea multe, acestia uitand sa aprecieze, neinvatand ce inseamna munca, ce inseamn a sa fii rasplatit pe merit si cum se intorc faptele bune.
Pe cealalta parte, accesul la mass media si formarea de anturaje nepotrivite, poate avea un impact mai semnificativ. Uneori cu cat mai exigenti sunt parintii, cu atat acestia se indeparteaza de la bunele valori, ducandu-i spre bine sau spre rau. Cresterea de acasa este vitala, pentru ca in ziua de astazi copiii au o mentalitate cu mult mai avansata decat am avut-o noi.