Ai observat vreodată că oamenii foarte buni în ceea ce fac sunt adesea cei care își pun cele mai multe întrebări despre ei înșiși? E un semn al inteligenței. Paradoxal, cu cât cineva este mai competent și mai conștient de complexitatea domeniului său, cu atât este mai predispus să se îndoiască de propriile abilități. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „confidence gap” – discrepanța dintre nivelul real de competență și nivelul de încredere în sine.
Ca lector universitar și consultant, am întâlnit deseori studenți străluciți și manageri cu rezultate remarcabile, dar care îmi spuneau: „Nu sunt sigur că merit să fiu aici” sau „Poate am avut doar noroc”. Această lipsă de încredere nu reflectă lipsă de valoare, ci mai degrabă o perspectivă distorsionată asupra propriei performanțe.
Și totuși de ce oamenii inteligenți se îndoiesc de ei înșiși?
Efectul Dunning-Kruger și conștientizarea complexității
Cei care știu puțin tind să aibă o încredere disproporționată. În schimb, oamenii care au studiat mult și au experiență vastă văd nu doar ce știu, ci și cât de mult mai rămâne de descoperit. Conștientizarea complexității poate aduce o formă de modestie care, uneori, se transformă în auto-îndoială. Tind să cred, analizând filosofia populară, că este un efect al societății în care ne dezvoltăm. Ni se repetă destul de des principii precum „lauda de sine nu miroase a bine” sau „ține capul plecat”.
Perfecționismul și standardele înalte
Mulți profesioniști inteligenți își stabilesc standarde extrem de ridicate. În loc să vadă progresul, se concentrează pe micile imperfecțiuni și se critică pentru fiecare pas care nu iese „perfect”. Perfecționismul nu este motivația sănătoasă de a evolua, ci mai degrabă un filtru care micșorează realizările. Din păcate la noi lucrul acesta este cultivat din familie și din scoală. Un exemplu foarte bun sunt limbile străine. Multor români le este frică să se exprime într-o limbă străină pe care o stăpânesc totuși, de teama erorilor.
Comparația constantă cu ceilalți
Trăim într-o lume hiperconectată, unde compararea cu ceilalți este inevitabilă. Într-o sală de clasă, într-un board meeting sau pe o scenă de conferință, întotdeauna există cineva mai pregătit sau mai carismatic. Această comparație continuă poate eroda încrederea chiar și la cei care performează foarte bine. La acest aspect mai contribuie și unii părinți care pun presiune pe proprii copii comparându-i fățiș cu colegii lor creându-le sentimente de frustrare din fragedă copilărie.
Sindromul impostorului
Probabil cel mai cunoscut motiv pentru care oamenii inteligenți se îndoiesc de ei înșiși este sindromul impostorului. În ciuda succeselor, apare sentimentul că reușita se datorează „norocului” sau „oportunităților”, și nu abilităților proprii. Am văzut asta la directori de companii și antreprenori cu rezultate excelente, care încă așteptau să fie „descoperiți” ca fiind mai puțin capabili decât păreau. Ne este pur și simplu teamă să ne asumăm rezultatele, chiar și atunci când acestea sunt foarte bune!
Cum să depășești „confidence gap”-ul
Conștientizează că îndoiala este normală
Primul pas este să accepți că îndoiala nu este un semn al lipsei de valoare, ci o consecință firească a maturității intelectuale. Dacă te întrebi serios cât de bun ești, înseamnă că ai deja o busolă internă puternică. Le spun mereu studenților mei că cea mai de preț calitate a unui marketer este aceea de a se îndoi de propriile idei. Altfel riști să te izolezi și să crezi că toate ideile tale sunt cele mai bune și să nu mai accepți niciun fel de feedback.
Celebrează micile victorii!
Încrederea se construiește prin experiențe concrete. În loc să aștepți un mare succes pentru a-ți valida valoarea, recunoaște fiecare progres, oricât de mic. Ca director de marketing și ca trainer, am observat că oamenii care notează și reflectează asupra micilor reușite își cresc treptat nivelul de siguranță în propriile forțe. Am văzut atâtea CV-uri „subțiri” tocmai pentru că proprietarii nu își trec micile reușite neconsiderându-le importante.
Redefinește relația cu greșelile
Greșelile nu sunt dovezi ale incompetenței, ci oportunități de învățare. În mediul corporatist și în proiectele educaționale, cei care au progresat cel mai mult nu au fost perfecți, ci cei care și-au permis să greșească, au învățat și au mers mai departe. Din păcate la noi, tot datorită sistemului educațional, greșeala este de multe ori tratată ca fiind ceva tragic și tinerii rămân uneori chiar cu traume.
Caută sprijin și feedback
Un mentor, un coach sau o comunitate de profesioniști poate deveni o oglindă sănătoasă. Oamenii din jur îți pot arăta obiectiv ceea ce tu nu reușești să vezi, echilibrând percepția dintre realitate și îndoială. Tocmai de aceea am și scris acest articol, pentru a-ți arăta că te pot ajuta. Am văzut de atâtea ori oameni cu potențial extraordinar care se complăceau pe niște poziții mult sub nivelul lor, doar pentru că nu puteau depăși acest confidence gap.
Exersează curajul decizional
Încrederea nu se construiește prin a ști totul, ci prin a acționa în ciuda incertitudinilor. E adevărat, îți ia ceva timp să realizezi asta pe cont propriu. Dar cu ajutor realizezi că deciziile asumate și implementate îți dau dovada practică a propriilor abilități. Cu fiecare pas, diferența dintre competență și încredere se reduce.
În loc de concluzie: De la auto-îndoială la curaj asumat
The confidence gap nu este un obstacol insurmontabil, ci o provocare comună pentru oamenii inteligenți. În loc să fie o slăbiciune, această îndoială poate fi transformată într-un catalizator al învățării și al dezvoltării personale.
Din experiența mea în educație, consultanță dar mai ales în primii ani de tour management am învățat că cei care reușesc cu adevărat nu sunt cei fără frici sau îndoieli, ci cei care au curajul să continue în ciuda lor. Încrederea nu înseamnă certitudine, ci puterea de a acționa și de a merge mai departe chiar și atunci când nu ai toate răspunsurile.
Thumb credit: Towfiqu barbhuiya on Unsplash
Scrie un comentariu!